Beatificată în Italia Maica Speranța, femeia care conta pe Dumnezeu cu ochii închiși
(RV – 31 mai 2014) Maica Speranţa
a lui Isus Alhama Valera, fondatoarea Fiilor şi Fiicelor Iubirii Milostive, a fost
declarată Fericită sâmbătă, 31 mai, în Italia. La Sfânta Liturghie de beatificare,
celebrată la Collevalenza, a participat și o delegație din România, condusă de PS
Petru Gherghel, episcop de Iași. Călugărițe din congregația Fiicele Iubirii Milostive
sunt prezente și în România din 1992, desfășurând activități pastorale și de caritate
la Târgu Neamț și la Barticești, unde au construit un spital.
Maica Speranța
și-a trăit aproape întreaga viață în Italia, mai întâi la Roma, apoi – din 1951 –
la Collevalenza, unde a vegheat la construirea sanctuarului Iubirii Milostive, devenit
un bătătorit loc de pelerinaj și rugăciune pentru numeroși credincioși din întreaga
lume.
Întrebat despre caracteristicile acestei femei extraordinare care
a fondat două congregații, cardinalul Angelo Amato, prefectul Congregației
pentru Cauzele Sfinților a descris-o cu aceste cuvinte:
Card.
Angelo Amato:Mai ales sfințenia. Existența Maicii Speranța a lui Isus
a fost o cursă spre sfințenie. "Sfințenia înseamnă ca noi să trăim în Isus iar Isus
să trăiască în noi, mai întâi prin dorință și apoi prin luarea în stăpânire", spunea
Maica Speranța. Neliniștea sa permanentă consta în "sfințirea cu orice preț", după
cum scria în jurnalul său, în data de 20 noiembrie 1941. De aceea, din inima ei izvorau
des îndemnuri precum: "Fiica mea, devino sfântă!" Îndemnul la sfințenie nu era adresat
doar persoanelor consacrate, ci și laicilor, mirilor, copiilor și tuturor acelora
pe care-i întâlnea. "Sfințiți-vă fiii mei, eu mă voi ruga pentru ca voi să vă sfințiți".
Rugat
fiind să explice profunda devoțiune a Maicii Speranța față de Iubirea Milostivă, Prefectul
Congregației pentru Cauzele Sfinților a spus:
Card. Angelo Amato:
A face voința lui Dumnezeu, a se încredința Providenței, a iubi Crucifixul, simbol
al Iubirii Milostive a lui Dumnezeu: acesta era programul de viață al Maicii Speranța
care îl imita astfel pe Mântuitorul divin, fiu ascultător al Tatălui ceresc. Prin
această credință nelimitată, ea a traversat galeriile obscure ale răului, neînțelegerii
și umilințelor, ieșind purificată și întărită în vederea urmării hotărârilor sale
privitoare la sfințenie.
Cardinalul Amato o descrie pe noua Fericită,
Maica Speranţa a lui Isus Alhama Valera, ca pe o femeie care a mărturisit în mod profetic
speranța creștină:
Card. Angelo Amato: Speranța era caracteristica
ce o individualiza în primul rând. Pentru ea, Dumnezeu este un tată care iartă, compătimește,
așteaptă. Dumnezeu știe doar să iubească și-i iubește chiar și pe păcătoșii cei mai
îndârjiți. Speranța era energia secretă care o făcea să iubească, să ajute, să ierte.
Pentru ea, speranța era milostivirea divină trăită și dăruită cu ambele mâini. Domnul
i-a cerut să se implice în acțiuni mărețe, iar ea răspundea de fiecare dată cu o încredere
nelimitată în Providența divină, conștientă că era Dumnezeu cel care împlinea toate
operele minunate și nu ea. Conta pe Dumnezeu cu ochii închiși. Fiind o femeie cu bun
simț, obișnuia să repete un proverb spaniol care spune: "Cine dă comandă plătește",
zicală prin care voia să spună că, atunci când Dumnezeu dispune facerea unui lucru,
asigură și mijloacele realizării acestuia.
Întrebat în legătură
cu angajarea Maicii Speranța în favoarea celor săraci, cardinalul Angelo
Amato a definit-o pe călugărița de origine spaniolă ca fiind o "mesageră
a speranței", mai ales pentru cei săraci, dorința sa fiind de a-i sluji pe cei mai
abandonați și marginalizați.
Card. Angelo Amato:
Muncea mult pentru a le putea veni în ajutor celor nevoiași, pe care-i sprijinea cu
bani, hrană, haine, cărora le dăruia din timpul și din eforturile ei. Îi ajuta pe
toți, cu tot ce putea: găzduia familiile fără un acoperiș deasupra capului, se îngrijea
de soldații răniți și epuizați de război, fără să facă vreo deosebire între ei în
privința naționalității sau a crezului politic. La sfârșitul celui de-al doilea Război
mondial a deschis o cantină pentru lumea din cartier, ajungând să dea de mâncare la
peste o mie de persoane pe zi. (…) Caritatea ei se exprima prin opere de milostenie
trupească dar și prin opere de milostenie spirituală, excelând și în cea de-a doua
categorie, căci Maica Speranța știa să consoleze dar și să certe, să ierte, să învețe,
să suporte și să se roage. De multe ori îi apăra pe denigratorii săi în fața autorităților,
găsindu-le chiar și o justificare. Spunea despre ei că sunt orbiți de patimă și de
diavol și că Dumnezeu s-a folosit de ei pentru ca ea să se sfințească tot mai mult.