2014-05-28 14:32:25

Roma: comemorarea Fericitului Anton Durcovici, ”tânăr de aur” al universităților pontificale


RV 28 mai 2014. Are loc joi, 29 mai, la Universitatea Urbaniana din Roma, o conferință academică în cinstea Fericitului Anton Durcovici.

Adevărată ”alma mater studiorum” pentru generații de seminariști și preoți din România, actuala Universitate Pontificală Urbaniana – pe atunci ”Colegiul Urbanian” - reprezintă leagănul formării filosofice, teologice și pastorale a seminaristului și preotului Anton Durcovici, care și-a desăvârșit studiile la Roma între anii 1906-1911. Rectorul Colegiului din acei ani avea să scrie arhiepiscopului de București că seminaristul Anton Durcovici ”continuă să fie un tânăr de aur, de înaltă ținută în toate, care dă speranță de foarte mari reușite”.

Speranțele formatorilor nu au fost dezamăgite. În decembrie 1908, la doi ani de la sosirea sa la Roma, Anton Durcovici și-a susținut teza de doctorat în filozofie la Academia Sfântul Toma de Aquino. A urmat, în iunie 1910, teza de doctorat în teologie la Colegiul Urbanian, iar în iulie 1911, examenul de licență în dreptul canonic la Universitatea Apollinarium (pe atunci Seminarul Roman Sf. Apolinariu). La încheierea perioadei romane din viața teologului Durcovici, același rector notează într-o scrisoare: ”Este de o inteligență aleasă, cu o conduită constantă, calm și senin, însoțit de o pietate exemplară, o modestie rară, conduită ireproșabilă și prudență mult superioară vârstei. Nu ezit să vă spun că, dacă va continua ca preot cum a fost ca student, va fi o comoară pentru dieceza sa”. (cf Ștefan Lupu et alii, Episcopul martir Anton Durcovici. De la leagăn până la mormânt, ed. Sapientia, Iași, 2014, pp. 63-85). Prin gestul eroic al slujirii lui Cristos și al fidelității față de Succesorul Sfântului Petru până la martiriu, s-ar putea spune că Durcovici a devenit o comoară nu numai pentru dieceza sa, dar și pentru întreaga Biserică Catolică din România.

Actul academic în cinstea Fericitului Anton Durcovici începe la ora 17.00 în auditorium-ul ”Giovanni Paolo II”. S-au înscris la cuvânt secretarul Congregației pentru Evanghelizarea Popoarelor, arhiepiscopul Savio Hon Tai-Fai, episcopul diecezei romano-catolice de Iași, PS Petru Gherghel, postulatorul cauzei de beatificare a episcopului Anton Durcovici, pr. Isidor Iacovici, și rectorul Colegiului Urbanian Pontifical, mons. Vincenzo Viva. Manifestarea omagială cuprinde, printre altele, proiecția unui documentar despre viața și martiriul fostului student al universității romane.

Conferința publică va fi urmată de celebrarea Sfintei Liturghii în cinstea Fericitului Anton Durcovici, prezidată în capela Colegiului Urbanian de PS Petru Gherghel.

Participarea este liberă. Pentru a onora memoria acestui ”tânăr de aur”, ridicat la cinstea altarelor pe 17 mai 2014, sunt așteptați în mod deosebit credincioșii și studenții români din Urbe.

(rv – A. Dancă)








All the contents on this site are copyrighted ©.