2014-05-19 12:14:48

Papa Francisc: cum este sufletul nostru? Statornic în Spirit sau balerin?


RV 19 mai 2014. Creştinul trebuie să aibă sufletul statornic în Spiritul Sfânt, nu un suflet de balerin care merge dintr-o parte în alta, a spus Papa Francisc la Sf. Liturghie celebrată luni dimineaţă în Capela Casei Sf. Marta din Vatican. Pontiful Roman şi-a concentrat predica asupra figurii Sf. Paul care, a spus acesta, a fost capabil să evanghelizeze fără oprire deoarece sufletul său primea tăria Duhului Sfânt. RealAudioMP3


Papa Francisc a vorbit în cuvântul său de învăţătură despre binomul „mişcare-statornicie” din sufletul creştinilor pornind de la prima lectură din Faptele Apostolilor (14,5-18) unde poate fi observat angajamentul Sf. Paul în evanghelizarea popoarelor. Acesta are „sufletul statornic, dar în continuă mişcare”. În acest fragment Biblic se observă că Paul, chiar dacă se întorcea de la Iconiu unde au încercat să-l ucidă, îşi continuă evanghelizarea şi, în numele Domnului, vindecă un paralitic. Văzând această minune, păgânii au crezut că Paul şi Barnaba erau nişte zei coborâţi pe pământ, spunând despre ei că sunt Zeus şi Hermes. „Paul”, a spus Papa, „încearcă să-i convingă că sunt doar nişte oameni. Acestea sunt circumstanţele umane cărora Paul trebuie să le facă faţă”:

• „Şi noi avem multe astfel de circumstanţe care ne duc dintr-o parte în alta. Dar am cerut harul să avem sufletul statornic, aşa cum îl avea Paul: pentru a nu se plânge de acea persecuţie s-a dus că caute alt oraş. A început să predice acolo; a vindecat un bolnav; şi-a dat seama că acea persoană avea o credinţă suficientă pentru a fi vindecată; a calmat mulţimea entuziasmată care dorea să le aducă un sacrificiu; apoi a proclamat prin limbajul cultural propriul lor că există un singur Dumnezeu. Un lucru după celălalt… Şi acest lucru doar pentru că avea un suflet statornic”.

„Unde era sufletul lui Paul pentru a face atât de multe schimbări într-un timp atât de scurt, reuşind să răspundă la probleme într-un mod adecvat?” s-a întrebat Papa Francisc. „În Evanghelia”, a continuat acesta, „Isus ne spune că Spiritul Sfânt, trimis de Tatăl «ne va învăţa toate» şi «ne va aduce aminte tot ce ne-a spus». Sufletul Sf. Paul este statornic în Duhul Sfânt, darul pe care Isus ni l-a trimis. Cu toţii, dacă dorim să găsim statornicia în viaţa noastră, trebuie să merge la el. El se află în sufletul nostru, l-am primit la botez. Spiritul Sfânt ne fă forţa, ne dă această statornicie pentru a merge înainte în viaţă trecând peste probleme. Isus ne spune două lucruri despre Duhul Sfânt: «vă va învăţa toate şi vă va aduce aminte tot ceea ce v-am spus». Acest lucru se întâmplă şi cu Sf. Paul: îl învaţă şi îi aminteşte mesajul mântuirii. Spiritul Sfânt este cel care dă tărie sufletului”.

• „Cu acest exemplu putem să ne întrebăm: cum este sufletul meu? Este un suflet care pare un balerin, care merge dintr-o parte în alta, asemenea unui fluture care se află mereu în mişcare? Este un suflet care se teme de problemele vieţii, se ascunde şi se teme să-l mărturisească pe Isus Cristos? Este un suflet curajos sau unul care se teme şi încearcă mereu să se ascundă? De ce se îngrijeşte sufletul nostru? Care este tezaurul de care sufletul nostru este legat? Este un suflet legat de creaturi în problemele pe care le avem cu toţii? Este un suflet legat de zeii cotidianului sau este un suflet statornic în Spiritul Sfânt?”

Papa a spus că ne va face bine să ne întrebăm „unde este statornicia sufletului nostru” şi să „rememorăm numeroasele situaţii pe care le trăim zilnic: acasă, la muncă, alături de copii, de lumea care trăieşte alături de noi”.

• „Mă las condus de toţi sau merg în aceste situaţii cu sufletul statornic ştiind încotro mă îndrept? Singurul care-i oferă statornicie sufletului nostru este Duhul Sfânt. Ne va face bine să ne gândim că avem un frumos dar lăsat de Isus: acest Spirit al tărie, al sfatului, care ne ajută să mergem înainte prin situaţiile vieţii cotidiene. Să facem acest exerciţiu întrebându-ne cum este sufletul nostru: statornic sau nu? Dacă este statornic, unde se opreşte? În lucruri sau în Spiritul Sfânt?”


RV – A. Gisotti –A. C. Hrişman








All the contents on this site are copyrighted ©.