2014-05-04 12:47:40

Papa, la rugăciunea ”Regina Coeli”: creștinul redescoperă la Sf. Liturghie harul întâlnirii cu Cristos înviat


RV 04 mai 2014. După Sf. Liturghie celebrată în cursul diminetii la Comunitatea de imigranti polonezi din Roma, Papa Francisc a recitat rugăciunea ”Regina Coeli” la ora 12.00 în Piata Sf. Petru. Redăm mai jos, în traducerea noastră de lucru, discursul Sfântului Părinte:

Aici, serviciul audio: RealAudioMP3

”Dragi frați și surori,
Evanghelia acestei duminici, a treia de Paști, este despre discipolii de la Emaus (cf Luca 24, 13-35). Ei erau doi discipoli ai lui Isus care, după moartea sa și după sâmbătă, au plecat din Ierusalim și se întorc, triști și abătuți, în satul lor, numit întocmai Emaus. De a lungul drumului Isus înviat a venit lângă ei, dar ei nu l-au recunoscut. Văzându-i triști, El i-a ajutat mai întâi să înțeleagă că patima și moartea lui Mesia erau prevăzute în planul lui Dumnezeu și prevestite în Sfintele Scripturi; și în acest fel a reaprins un foc de speranță în inimile lor.

În acel moment, cei doi discipoli au simțit o atracție extraordinară față de acel om misterios și l-au invitat să rămână cu ei în seara aceea. Isus a acceptat și a intrat cu ei în casă. Și când, stând la masă, a binecuvântat pâinea și a frânt-o, ei l-au recunoscut, dar El s-a făcut nevăzut în ochii lor, lăsându-i plini de uimire. După ce au fost luminați de Cuvânt, l-au recunoscut pe Isus înviat la frângerea pâinii, noul semn al prezenței sale. Și imediat au simțit nevoia de a se întoarce la Ierusalim, pentru a povesti celorlalți discipoli această experiență, că l-au întâlnit pe Isus viu și l-au recunoscut în acel gest de frângere a pâinii.

Drumul către Emaus devine astfel simbol al drumului nostru de credință: Scripturile și Euharistia sunt elemente indispensabile pentru întâlnirea cu Domnul. Și noi ajungem deseori la Sf. Liturghie duminicală cu grijile noastre, cu greutățile și dezamăgirile noastre… Viața, uneori, ne lovește și noi plecăm triști, către ”Emaus-ul” nostru, întorcând spatele la planul lui Dumnezeu. Ne îndepărtăm de Dumnezeu. Dar ne primește Liturgia Cuvântului: Isus ne explică Scripturile și reaprinde în inimile noastre căldura credinței și a speranței, iar la Sf. Împărtășanie ne dă putere. Cuvântul lui Dumnezeu și Euharistia: să citim în fiecare zi un pasaj din Evanghelie. Amintiți-vă bine: citiți zi de zi un pasaj din Evanghelie, iar duminica, mergeți să primiți Sfânta Împărtășanie, să-l primiți pe Isus. Așa s-a întâmplat cu discipolii de la Emaus: au primit Cuvântul, au împărțit frângerea pâinii și din triști și învinși cum se simțeau, au devenit bucuroși. Amintiți-vă bine! Când ești trist, când ai ceva, ia Cuvântul lui Dumnezeu! Când te simți abătut, ia Cuvântul lui Dumnezeu și mergi la Sfânta Liturghie duminicală ca să primești Sf. Împărtășanie, să iei parte la misterul lui Isus! Cuvântul lui Dumnezeu și Euharistia: ne copleșesc de bucurie.

Prin mijlocirea Preasfintei Fecioare Maria, să ne rugăm pentru ca fiecare creștin, retrăind experiența discipolilor de la Emaus, mai ales la Sf. Liturghie duminicală, să redescopere harul întâlnirii transformatoare cu Domnul înviat. Este întotdeauna un Cuvânt al lui Dumnezeu care ne dă orientare după rătăcirile noastre; și prin oboselile și dezamăgirile noastre, este întotdeauna o Pâine frântă care ne face să mergem înainte pe drumul nostru”.

După rugăciunea ”Regina Coeli” Papa a menționat că duminică se marchează în Italia a 90-a Zi Națională a Universității Catolice ”Sacro Cuore”, pe tema ”Cu tinerii, protagoniști ai viitorului”. Cu această ocazie, Papa Francisc a anunțat că va vizita la Roma Facultatea de Medicină și Chirurgie și Policlinica ”Gemelli”, care împlinește 50 de ani de viață.

De asemenea, Sfântul Părinte a salutat Asociația ”Meter”, care de aproape douăzeci de ani luptă împotriva oricărei forme de abuz în dauna minorilor, și participanții la Marșul pentru Viață, care în acest an are un caracter internațional și ecumenic.

Totodată, Papa a adresat mai multe saluturi credincioșilor prezenți, printre care se aflau mai mulți pelerini din arhidieceza de București și o delegație a Acțiunii Catolice din România.








All the contents on this site are copyrighted ©.