Papa Francisc participă la reuniunea Consiliului celor opt cardinali: nota pr. F.
Lombardi
RV 29 apr 2014. Într-o notă de presă a pr. Federico Lombardi, directorul
Sălii de Presă a Sf. Scaun, se precizează că Sfântul Părinte participă la lucrările
celei de a patra reuniuni a Consiliului celor opt cardinali, care au început luni
dimineață, 28 aprilie, în Vatican. Consiliul celor opt cardinali a fost înființat
de Papa Francisc cu scopul de a fi ajutat la proiectul de revizuire a Curiei Romane.
Papa participă la cea mai mare parte a lucrărilor, cu excepția audiențelor
publice, precum cea cu familia regală a Spaniei, cu președintele R. Paraguay sau audiența
generală de miercuri în Piața Sf. Petru.
Alături de cei opt cardinali, membri
ai Consiliului înființat de Papa Francisc, participă cu regularitate la reuniuni și
cardinalul secretar de Stat Pietro Parolin.
Luni după amiază, se citește în
nota de presă, Consiliul a ascultat o prezentare oferită de prof. Joseph F. X. Zahra,
președintele Comisiei Pontificale Referente de Studiu și Orientare pentru Afacerile
Economice și Administrative ale Sf. Scaun (COSEA), în legătură cu unele sectoare de
activitate analizate. După ce la reuniunile precedente au trecut în revistă Congregațiile
Curiei Romane, Consiliul celor opt cardinali a studiat acum activitatea și misiunea
Consiliilor Pontificale, mai întâi cu ajutorul unor reflecții de ordin general și
apoi pe fiecare în parte. Se prevede ca în cursul actualei reuniuni să se completeze
prima rundă de consultări cu privire la statutul și misiunea Consiliilor Pontificale.
Consiliul celor opt cardinali prevede o nouă reuniune prelungită de patru
zile în luna iulie, mai precis, de la 1 la 4 iulie a.c. Volumul de muncă pe care trebuie
să-l desfășoare este încă mare, drept care nu trebuie să ne așteptăm la finalizarea
activității în timpului anului curent ci mai degrabă în cel succesiv.
De menționat
că în precedență întâlnirile de lucru ale Consiliului au avut loc în zilele 1-3 octombrie
2013, 3-5 decembrie 2013 și 17-19 februarie 2014.
În fine, vineri, 2 mai a.c.
va avea loc prima întâlnire a noului Consiliu pentru Economie.