2014-04-29 13:35:13

A XV-a întâlnire naţională a Acţiunii Catolice din Italia


RV 29 apr 2014. În perioada 30 aprilie - 3 mai 2014 are loc la Roma a XV-a Întâlnire Naţională a Acţiunii Catolice Italiene. La sesiunile de lucru participă şi o delegaţie din România, iar pe 3 mai participanţii sunt primiţi în audienţă de către Papa Francisc. RealAudioMP3

În perioada în care la Roma s-au adunat adulţi, tineri şi copii din Acţiunea Catolică pentru a lua parte la canonizarea lui Ioan Paul al II-lea şi a lui Ioan al XXIII-lea, în zilele imediat următoare canonizării, reprezentanţii Acţiunii Catolice din Italia se întâlnesc pentru a XV-a Întâlnire Naţională sub motoul: „Persoane noi în Cristos. Co-responsabili pentru bucuria de a trăi”, informează comunicatul de presă al organizaţiei catolice.

La audienţa de pe 3 mai din Aula Paul al VI-lea vor fi primiţi de Papa Francisc pe lângă reprezentanţii Acţiunii Catolice care vor lua parte la sesiunile de lucru, mai mult de 7000 de preşedinţi parohiali şi asistenţi ai Acţiunii Catolice din întreaga Italie.

În cadrul întâlnirii va fi ales Consiliul Naţional al Acţiunii Catolice. La lucrări participă preşedintele Acţiunii Catolice din Argentina şi preşedinte FIAC, Emilio Inzaurraga, secretarul de Stat al Sfântului Scaun, card. Pietro Parolin, şi Preşedintele Conferinţei Episcopale din Italia, card. Angelo Bagnasco.


RV – I. Piro – A. C. Hrişman








All the contents on this site are copyrighted ©.