Patriarhii și liderii creștini din Țara Sfântă: Paștele să aducă pace în regiune
(RV – 19 aprilie 2014) Învierea lui Cristos
"ne înseninează și confirmă că o transformare prin harul lui Dumnezeu este posibilă,
chiar și în situațiile umane care par mai puțin gestionabile. În acest loc, suntem
conștienți de violența în curs, în țări precum Siria și Liban și de drama nenumăraților
refugiați constrânși să-și abandoneze propriile case. Dar Paștele aduce speranță de
pace!", scriu patriarhii și responsabilii Bisericilor Creștine din Țara Sfântă, în
tradiționalul mesaj pascal.
În textul citat de agenția Asia News, liderii
creștini de toate confesiunile, le mulțumesc Bisericilor și organizațiilor ecleziale
care acordă sprijin populațiilor lovite de conflicte – un sprijin cu adevărat apreciat
și, mai ales, îi îndeamnă pe guvernanții din regiune să trăiască Paștele ca pe un
moment de adevărată pace.
"Facem apel la toți: creștini, credincioși
de alte religii, oameni de bună-voință. Rugați-vă cu sinceritate pentru ca procesele
de pace în curs, în Țara Sfântă, să aibă un rezultat pozitiv care să se răspândească
în întreaga lume", se mai spune în tradiționalul mesaj al liderilor creștini din Țara
Sfântă, cu ocazia sărbătorii Învierii Domnului nostru Isus Cristos.
Reprezentanții
confesiunilor creștine din Țara Sfântă îndeamnă totodată ca toate părțile implicate
să folosească la maximum această oportunitate istorică. O pace care nu încearcă să
abolească discriminarea dintre diferite comunități nu este o adevărată pace. Pentru
a fi reală, pacea trebuie să îmbrățișeze dreptatea și dorința de reconciliere. Împăcarea
dintre Dumnezeu și umanitate este reconcilierea dintre persoane care se contrastează
reciproc. Fie ca această perioadă pascală să aducă bucurie și pace tuturor popoarelor",
se mai spune în mesajul pentru Paște al liderilor creștini din Țara Sfântă.