2014-04-16 10:19:21

Biserica va avea în curând noi Sfinţi: Ludovic din Casoria şi Amatus Ronconi


RV 16 apr 2014. Sfântul Părinte l-a primit marţi în audienţă pe card. Angelo Amato, prefectul Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor, şi a autorizat Congregaţia la promulgarea decretelor privind doi viitori Sfinţi şi doi Venerabili.

Unul din decrete se referă la minunea atribuită mijlocirii Fericitului Ludovic din Casoria (foto), preot din Ordinul Fraţilor Minori şi fondator al congregaţiei „Surorile Franciscane Elisabetine”. Născut la Casoria, în Italia, la 11 martie 1814, viitorul Sfânt a fost ani la rând profesor de matematică şi filozofie. Şi-a dedicat apostolatul răscumpărării copiilor africani care cădeau victimă în comerţul cu sclavi. A murit la Napoli la 30 martie 1885 şi a fost beatificat în 1993. Data ceremoniei de canonizare urmează să fie stabilită în viitorul apropiat.

Un alt decret se referă la minunea atribuită mijlocirii Fericitului Amatus Ronconi, din al Treilea Ordin Franciscan, fondatorul Ospiciului pentru Săracii Pelerini din oraşul Saludecio, din regiunea italiană Romagna. Născut în acelaşi oraş în 1226, Amatus Ronconi avea o perspectivă de viaţă materială lipsită de griji, dar a dat săracilor tot ce avea şi a îmbrăţişat sfaturile Evangheliei, printr-o viaţă de sărăcie, pocăinţă şi ospitalitate faţă de străini şi pelerini. A murit la Rimini în 1292. Papa Pius al VI-lea i-a confirmat cultul în 1776. Canonizarea va avea loc lunile următoare.

Alte două decrete aprobate de Sfântul Părinte au în vedere virtuţile eroice a doi Slujitori ai lui Dumnezeu care de acum vor fi cinstiţi cu titlul de „Venerabili”. Unul din decrete recunoaşte virtuţile eroice ale Slujitorului lui Dumnezeu Alain Maria Guynot de Boismenu, din congregaţia „Misionarii Preasfintei Inimi a lui Isus”. Numit Vicar Apostolic de Papua şi arhiepiscop titular de Claudiopolis, Venerabilul Alain Maria Guynot s-a născut pe 27 decembrie 1870 la Saint-Malo (Franţa) şi a murit pe 5 noiembrie 1953 la Kubuna, în Republica Insulele Fiji (Oceania). Celălalt decret recunoaşte virtuţile eroice ale Slujitorului lui Dumnezeu Wilhelm Janauschek, preot din congregaţia „Preasfântul Răscumpărător” (redemptorişti). Născut pe 19 octombrie 1859 la Viena, a murit în acelaşi oraş la 30 iunie 1926.

(rv – A. Dancă)







All the contents on this site are copyrighted ©.