Despre pericolul idolatrizării propriei gândiri: Papa Francisc, la Sfânta Liturghie
(RV - 10 aprilie 2014) Și azi există dictatura
"gândirii unice", care ucide "libertatea popoarelor, libertatea oamenilor, libertatea
conștiințelor": este necesară "vigilența și rugăciunea": a spus Pontiful la Sfânta
Liturghie prezidată în capela Casei Sfânta Marta din Vatican, joi din săptămâna a
V-a a Postului Mare, care precede Duminica Floriilor.
Pentru a explica
închiderea fariseilor față de mesajul lui Cristos, Sfântul Părinte s-a inspirat din
prima lectură a zilei, luată din Cartea Genezei, capitolul 17, în care Dumnezeu îi
promite lui Avraam că va deveni tatăl multor popoare. În Contradicție cu încrederea
totală avută de Avraam, fariseii "desprind poruncile de inima lui Dumnezeu" și își
închid inima și mintea față de orice noutate, căci nu înțeleg "calea speranței", descriind
astfel gândirea fariseilor:
"Este o gândire închisă, o gândire ce nu este
deschisă dialogului, posibilității de a exista altceva, posibilității ca Dumnezeu
să ne vorbească, să ne spună cum este calea sa, așa cum a făcut cu profeții. Fariseii
nu-i ascultau nici pe profeți și nu-l ascultau nici pe Isus. Este ceva ce depășește
simpla încăpățânare. Nu, este mai mult decât atât: este idolatrizarea propriei gândiri",
a spus Pontiful la omilia Sfintei Liturghii, făcând o comparație între gândirea spre
speranță a lui Avraam și gândirea de tip unic a fariseilor.