2014-04-09 14:19:47

Papa va celebra Sfânta Liturghie din Joia Mare la Centrul „Don Gnocchi”


(RV – 9 aprilie 2014) În Joia Sfântă, Papa Francisc va prezida Celebrarea Cinei Domnului la Centrul de solidaritate „Sfânta Maria a Providenţei”, al Fundaţiei „Don Carlo Gnocchi”, din Roma, la ora 17.30.

Potrivit comunicatului emis de Sala de Presă a Sfântului Scaun, la Sfânta Liturghie vor participa oaspeţii Centrului, însoţiţi de rude, de personal şi de responsabilii instituţiei.

Anul trecut, în Joia Sfântă, Pontiful a Celebrat Cina Domnului în Centrul de Detenţie pentru Minori din cartierul roman Casal del Marmo.

Centrul de solidaritate al Fundaţiei „Don Carlo Gnocchi”, unde Pontiful va celebra anul acesta „Cina Domnului”, desfăşoară activităţi de îngrijire şi asistenţă în favoarea celor mai dezavantajaţi.

În prezent, Centrul posedă o structură de reabilitare cu 150 de paturi, împărţită într-o secţie sanitată de îngrijire medicală, cu 60 de paturi; o secţie pentru reabilitarea pacienţilor cu afecţiuni neuromotorii, cu 30 de paturi, la care se adaugă o secţie cu 40 de locuri, destinată internărilor de scurtă durată, activităţilor de reabilitare ambulatorie. Centrul dispune de asemenea de 20 de locuri pentru reabilitare la domiciliu.

Sediul Fundaţiei „Don Carlo Gnocchi” găzduieşte de asemenea Centrul de Formare, Orientare şi dezvoltare care se ocupă de educarea şi formarea profesională a persoanelor cu dizabilităţi, a operatorilor din sectorul asistenţei medicale şi a educatorilor, găzduind totodată câteva laboratoare unde se desfăşoară activităţi de cercetare ştiinţifică care utilizează şi realitatea virtuală.


R.V./A.M.







All the contents on this site are copyrighted ©.