Papa Francisc: milostivirea lui Dumnezeu este mângâierea sa pentru rănile păcatelor
noastre
RV 07 apr 2014. Milostivirea divină este o lumină puternică de iubire, este
mângâierea lui Dumnezeu pentru rănile păcatelor noastre, a spus Papa Francisc la predica
de la Sf. Liturghie celebrată luni dimineaţă în Capela Casei Sf. Marta din Vatican.
Suveranul
Pontif a vorbit despre milostivirea divină plecând de la fragmentul Evanghelic în
care fariseii aduc la Isus o femei adulteră şi îl întreabă ce trebuie să păţească
aceasta pentru păcatul comis, ţinând cont de faptul că legea dată de Moise prescria
uciderea ei (Ioan 8,1-11). „Căsătoria este simbolul şi realitatea umană a relaţiei
fidele dintre Dumnezeu şi poporul său”, a subliniat Papa Francisc care a atras atenţia
asupra vicleniei celor care au adus-o pe femeia adulteră în faţa lui Isus, întrucât,
dacă acesta ar fi aprobat uciderea ei, ar fi căzut în capcana lor. Pe aceştia nu-i
interesa femeia păcătoasă, păcatul ei sau împlinirea legii. Isus însă o iartă pe femei
şi le spune celor prezenţi să arunce piatra doar dacă sunt fără de păcat. În acel
moment, toţi acuzatorii ei au început să plece. Femeia îşi recunoaşte păcatul întrucât
nu îşi declară nevinovăţia în momentul în care toţi au plecat, iar Isus îi spune că
nici el nu o condamnă, însă îi cere să nu mai păcătuiască. „Isus iartă! Dar aici este
ceva mai mult decât iertarea, deoarece, în calitatea sa de confesor, Isus aici nu
împlineşte legea, deoarece legea cerea pedepsirea femeii, iar el era pur, de aceea
putea să arunce cu piatra!”
• „Isus merge însă dincolo de lege. Nu îi spune:
«adulterul nu este un păcat!». Nu! Însă o iartă prin lege. Acesta este misterul milostivirii.
Acesta este misterul milostivirii lui Isus. Pentru a fi milostiv Isus nu împlineşte
legea şi iartă fără a îndeplini legea care cerea lapidarea: «Mergi în pace!».
Papa
Francisc a mai vorbit în predica sa despre dificultatea de a înţelege milostivirea
lui Dumnezeu, arătând că nu aceasta iartă păcatele, ci este modul prin care Dumnezeu
iartă păcatele. De asemenea, papa a spus că milostivirea merge dincolo de lege şi
pune deoparte păcatul persoanei pentru binele ei. Isus nu o umileşte pe păcătoasă,
ci o iartă şi îi spune să nu mai păcătuiască.