2014-04-01 14:14:20

Radio Vatican: „Vocea Papilor”. Arhiva digitalizată, de la Papa Pius al XI-lea până în prezent


(RV- 1 aprilie 204) RealAudioMP3 Marți, 1 aprilie, la Sala Marconi de la Radio Vatican a avut loc, la ora 11.30, Conferința de Presă de prezentare a arhivei digitale de la Radio Vatican, intitulată "Vocea Papilor". Este vorba despre înregistrări ale discursurilor pontifilor care s-au succedat la Sediul lui Petru începând din 1931, anul înființării postului Radio Vatican. De la Papa Pius al XI-lea până la Papa Francisc: vocile pontifilor, păstrate pe suport digital, răspund unuia dintre obiectivele instituțional stabilite de Radio Vatican, și anume de a constitui, păstra și gestiona arhiva pontificală sonoră, asigurând totodată tutelarea drepturilor de proprietate intelectuală.

De mare importanță istorico-documentară, digitalizarea arhivei se înscrie în seria de evenimente dedicate Canonizării Papilor Ioan al XXIII-lea și Ioan Paul al II-lea pe 27 aprilie și care va permite păstrarea materialelor sonore, a căror integritate ar putea fi supusă riscului uzurii dacă nu s-ar păstra pe suporturi digitale. Totodată, digitalizarea permite o mai bună utilizare de către operatori și cercetători.

Direcția tehnică de la Radio Vatican a finalizat până în prezent digitalizarea arhivei sonore pontificale care reproduce conținutul a 800 de benzi și suporturi originale legate de activitatea Papilor.

La conferința de presă - moderată de directorul general al postului Radio Vatican, părintele Federico Lombardi – au intervenit exponenți din lumea eclezială și de informație, printre care ES Cardinalul Giovan Battista Re, prefectul emerit al Congregației pentru Episcopi și președinte emerit al Comisiei Pontificale pentru America Latină și apropiat colaborator al Papei Ioan Paul al II-a; și vaticanistul Gian Franco Svidercoshi – care a urmărit îndeaproape cele două pontificate: al Papei Ioan al XXIII-lea și al Papei Ioan Paul al II-lea, în calitate de jurnalist specializat în chestiuni vaticane.

Digitalizarea Arhivei a fost posibilă grație implicării în proiect a Băncii Intesa Rusia și a sprijinului acordat de confederația "Confartigianato Persone din Italia".

În încheierea serviciului despre prezentarea arhivei digitalizate a vocilor Papilor, vă propunem să ascultați un scurt fragment din primul Radio mesaj pontifical din istorie, rostit în limba latină de Papa Pius al XI-lea, pe 12 februarie 1931, la ora 17.30, cu ocazia inaugurării postului Radio Vatican. Discursul inaugural a fost rostit de Pius al XI-lea în prezența inventatorului Radioului, care a realizat totodată Stația Radiofonică Vaticană: este vorba despre omul de știință italian Guglielmo Marconi. La acel moment, erau prezenți de asemenea cardinalul Secretar de Stat din acea vreme, Eugenio Pacelli – viitorul Papă Pius al XII-lea și primul director al Radioului: preotul iezuit Giuseppe Gianfranceschi.


R.V.\A. Mărtinaș








All the contents on this site are copyrighted ©.