Canonizarea papilor Ioan al XXIII-lea şi Ioan Paul al II-lea

RV aprilie 2014. În vederea canonizării papilor Ioan al XXIII-lea şi Ioan Paul al II-lea, care va fi prezidată de Sfântul Părinte Papa Francisc pe 27 aprilie 2014 în Piaţa Sfântul Petru, Radio Vatican oferă ascultătorilor şi cititorilor săi online mai multe pagini despre viaţa şi învăţătura celor doi papi care au lăsat o amprentă decisivă în existenţa Bisericii din epoca contemporană.

Aici, serviciul audio (1):

Aici, serviciul audio (2):

Vom încerca să scoatem în evidenţă, asumându-ne riscul de a fi mereu parţiali, trăsăturile comune ale celor doi Succesori ai Sfântului Petru, diferenţele umane şi spirituale, dar şi continuitatea doctrinală a fiecăruia faţă de tradiţia apostolică şi învăţătura Bisericii Universale.

Iată, pe scurt, câteva din temele pe care le vom aborda în emisiunile pe care le vom transmite înainte de celebrarea solemnă a canonizării papilor Ioan al XXIII-lea şi Ioan Paul al II-lea: noutăţile introduse în activitatea Bisericii de cei doi pontifi, raportul lor faţă de dialogul ecumenic şi interreligios, parcursul urmat de succesorii lor pentru a-i propune la cinstea altarelor, atenţia lor specială faţă de sfinţii pe care i-au cunoscut sau canonizat în timpul respectivelor pontificate, fidelitatea celor doi papi faţă de Conciliul Vatican II, eforturile speciale depuse în construcţia păcii şi oprirea tendinţelor de război, promovarea familiei, îndemnurile apostolice adresate Bisericii Catolice din America Latină, sensibilitatea lor specială faţă de cei din închisori, şi, în fine, o scurtă privire de ansamblu asupra călătoriilor apostolice efectuate în era transportului aerian.

În perioada imediat premergătoare canonizării, Redacţia Română Radio Vatican va căuta să scoată la lumină legătura celor doi Sfinţi cu România, prin audienţele, mesajele speciale, scrierile autobiografice sau călătoriile apostolice efectuate în ţara noastră pe timpul vieţuirii lor între noi. E întotdeauna emoţionant să ne gândim că suntem contemporanii sfinţilor!

Începem în această emisiune cu noutatea pe care o reprezintă papa Ioan al XXIII-lea şi Ioan Paul al II-lea nu pentru doctrina neschimbată a Bisericii Catolice dar pentru viaţa şi relaţia ei faţă de semnele timpurilor şi exigenţele epocii moderne. Evident, prima parte este dedicată Papei Ioan al XXIII-lea.


Ioan al XXIII-lea, mai mult decât "Il Papa buono"
Când a fost ales ca Succesor al Sfântului Apostol Petru, la 28 octombrie 1958, cardinalul Angelo Roncalli şi-a luat numele ”Ioan al XXIII-lea”. Era italian, născut lângă oraşul Bergamo şi avea 77 de ani. Mulţi s-au gândit că după lungul pontificat al venerabilului Pius al XII-lea, papa Ioan al XXIII-lea avea să reprezinte pentru mersul istoriei un pontificat fără mari modificări, unul aşa zis de tranziţie. În realitate, anii pe care Ioan al XXIII-lea i-a trăit la conducerea Bisericii Catolice au fost marcaţi de noutăţi absolut imprevizibile. Să ne amintim de câteva dintre cele mai importante.


Papa Ioan şi Conciliul Vatican II
Principala noutate a pontificatului lui Ioan al XXIII-lea este fără îndoială proclamarea Conciliului Ecumenic Vatican II. Anunţat în bazilica Sfântul Paul din Afara Zidurilor la 25 ianuarie 1959, în solemnitatea Convertirii Sfântului Apostol Paul, Conciliul şi-a început lucrările la o vreme relativ scurtă, pe 11 octombrie 1962, când papa a pronunţat celebrul discurs ”Gaudet Mater Ecclesia” din care am ascultat mai înainte câteva cuvinte. Trecuseră doar nouă decenii de la precedentul Conciliu ecumenic, desfăşurat tot la Vatican în anii 1868-1870. Prin proclamarea unui nou conciliu ecumenic, Papa Ioan al XXIII-lea arăta ca înţelege noile provocări dictate de timpurile în care Biserica era chemată să vestească Evanghelia şi mântuirea lui Cristos. Evident, nu era vorba de a pune la punct deficienţele doctrinare nici de proclamarea unor noi adevăruri de credinţă, ci de a prezenta învăţătura dintotdeauna într-o formă mai adecvată la sensibilitatea modernă şi la mentalitate noilor generaţii. Într-o epocă de război rece între ideologii şi de afirmare a popoarelor din fostele colonii europene, Pontiful îndemna Părinţii Conciliari să pună accentul pe milostivire şi dialog, cu o privire privilegiată faţă de eforturile de apropiere între diversele confesiuni creştine. Principiul care definea noua atitudine se regăseşte încă din prima enciclică a Papei Ioan al XXIII-lea, intitulată ”Ad Petri Cathedram”, de la 29 iunie 1959, în care Succesorul lui Petru afirma aspiraţia ecumenică de refacere a unităţii între creştini şi profunda dorinţă de pace dintre naţiuni. ”Aceste trei bunuri – adevărul, unitatea şi pacea – de urmărit şi promovat după spiritul carităţii creştine, formează tema primei noastre enciclice”, se citeşte în primul document al pontifului.


Un stil pastoral inedit
Papa Ioan al XXIII-lea accentuează în repetate rânduri natura pastorală a slujirii petrine, după mandatul pe care Isus îl încredinţează după înviere Sfântului Petru ”Paşte oile mele!”. Încă de la primele iniţiative, noul Pontif arată intenţia clară de a-şi desfăşura în mod concret misiunea de Episcop al Romei, după cum dovedesc numeroasele întâlniri cu credincioşii diecezei de Roma şi vizitele efectuate în parohiile din Cetatea Eternă. Cu gândul tocmai la acestea din urmă, Papa proclamă primul sinod diecezan, care se desfăşoară de la 24 la 31 ianuarie 1960, în aşa fel încât să fie asigurată funcţionarea instituţiilor diecezane prin consolidarea Vicariatului Romei şi relansarea vieţii parohiale. Mai mult, Ioan al XXIII-lea este primul pontif care a vizitat bolnavii la spital: pe cei de la Spitalul ”Bambino Gesù”, din apropiere de bazilica Sfântul Petru, la 25 decembrie 1958. Era ziua sfântă a Naşterii Domnului. A doua zi, 26 decembrie, Ioan al XXIII-lea avea să marcheze un nou primat: este primul papă care a avut o întâlnire cu deţinuţii, graţie vizitei şi Sfintei Liturghii celebrată la închisoarea ”Regina Coeli” din Roma. Nu este cazul să enumerăm aici toate ieşirile sale din Cetatea Vaticanului: e suficient să spunem că Papa Ioan a ieşit de aproximativ 150 de ori din Vatican pentru a întâlni credincioşii cu diferite ocazii şi în diferite circumstanţe de viaţă.

Alte premiere ale papei Ioan al XXIII-lea
Cu riscul de a fi parţiali şi superficiali, enumerăm în cele ce urmează alte premiere realizate de papa Ioan al XXIII-lea care la 27 aprilie 2014 va fi ridicat în rândul sfinţilor:

Este primul papă care a făcut excepţie de la normele din 1590 ale papei Sixt al V-lea cu privire la numărul limită de cardinali, ridicându-l imediat de la 70 la 75, iar apoi, la 90, pentru a oferi o mai bună reprezentare a Bisericii de pe toate continentele.

Este primul papă care în peste 400 de ani de istorie a primit în audienţă la Vatican un şef al Bisericii Anglicane, pe arhiepiscopul de Canterbury Geoffrey Francis Fisher, la 2 decembrie 1960.

Este primul papă care a creat un cardinal african - Laurean Rugambwa, arhiepiscop de Dar-es-Salam, în Tanzania - un cardinal japonez, pe Peter Tatsuo Doi, arhiepiscop de Tokyo - şi un cardinal filipinez, pe Rufino Jiao Santos, arhiepiscop de Manila. Toţi trei au primit bereta de cardinal la consistoriul de la 28 martie 1960.

Este primul papă care a celebrat o Sfântă Liturghie în ritul bizantin slav în bazilica Sfântul Petru, la 13 noiembrie 1960.

Înainte de a menţiona alte premiere, trebuie subliniat şi un gest de continuitate şi înnoire faţă de pontificatul predecesorului său. Ioan al XXIII-lea a consolidat tradiţia duminicală a rugăciunii ”Angelus” cu credincioşii la fereastra Apartamentului Pontifical. Începută de Pius al XII-lea, dar nepracticată cu regularitate, recitarea duminicală a rugăciunii ”Angelus” în Piaţa Sfântul Petru a fost preluată de Ioan al XXIII-lea care a adăugat câteva reflecţii despre semnificaţia sărbătorilor religioase, pornind de la pagina Evangheliei proclamată în ziua respectivă. La fel se întâmplă şi în zilele noastre.

Tot el este primul, şi până acum, unicul papă care a primit primit Premiul Balzan pentru Pace, Umanitate şi Fraternitate între Popoare, datorită intervenţiei sale decisive în criza din Cuba, din octombrie 1962. La 22 octombrie din acel an, preşedintele american John F. Kennedy anunţa prezenţa în Cuba a instalaţiilor pentru lansare de rachete şi apropierea de insulă a mai multor nave sovietice care aveau la bord focoase nucleare. Preşedintele american a impus blocul naval militar la 800 de mile de insulă, dar navele sovietice înaintau cu determinare şi demonstrau intenţia de a încălca blocajul militar. Trei zile mai târziu, la 25 octombrie, papa Ioan adresa de la microfonul Radioului Vatican un mesaj în franceză pentru ”toţi oamenii de bună voinţă” în care spunea: ”Biserica are la inimă mai mult decât orice pacea şi fraternitatea între oameni; ea lucrează fără încetare la consolidarea acestor bunuri (...) Îi rugăm stăruitor pe Şefii de stat (...) să facă tot ceea ce le stă în putinţă pentru a salva pacea: în acest fel se vor evita omenirii ororile unui război, ale cărui urmări înspăimântătoare nimeni nu şi le poate închipui. Să continue tratativele!”. Ceremonia de decernare a Premiului Balzan s-a desfăşurat la 11 mai 1963 la Quirinale, sediul preşedinţiei Italiei, şi era prima dată când un Pontif intra într-un loc instituţional al statului italian.

Este primul papă care a răspuns la o telegramă a Cremlinului, pe 25 noiembrie 1961, când Nikita Hruşciov, liderul fostei Uniuni Sovietice, i-a trimis felicitări Papei la împlinirea a 80 de ani.

Ioan al XXIII-lea a canonizat în 1962 primul sfânt de culoare: este Martin de Porres, din America de Sud.

La 16 noiembrie 1959 Ioan al XXIII-lea a înfiinţat Filmoteca Vaticană, care a primit mandatul de a culege şi păstra înregistrările filmate despre viaţa Bisericii şi istoria Papilor.

Tot el anulează uzanţa potrivit căreia cardinalii trebuiau să sărute pantoful noului Pontif imediat după alegere.

În fine, o noutate de care beneficiază mii de turişti şi în zilele noastre, Ioan al XXIII-lea a abrogat regula care oprea accesul credincioşilor pe vârful cupolei bazilicii Sfântul Petru în orele în care Pontiful frecventa aleile din Grădinile Vaticanului pentru plimbare, deconectare şi rugăciune.


(rv – A. Dancă)