Rubrică Radio Vatican: Evanghelia vieţii, bioetică şi societate. Eugenismul contemporan
RV 31 mar 2014. Bine v-am regăsit, în emisiunea de astăzi vom vorbi despre
eugenismul zilelor noastre. În societatea contemporană, acesta poate fi identificat
cu mentalitatea care, nu de puţine ori, calcă în picioare demnitatea omului şi promovează
un nou tip de rasism ce exclude toate persoanele considerate vinovate pentru
încetinirea progresului umanităţii: bolnavii, copiii nedoriţi, săracii
şi toţi aceia care stau în calea celor care visează la o pseudo-civilizaţie
a prosperităţii.
Acum
mai bine de un secol, un englez inventa eugenetica pentru a desemna o naştere bună,
o ereditate nobilă (Francis Galton), fondând o nouă ştiinţă care încerca să promoveze
îmbunătăţirea caracteristicilor rasei umane şi răspândirea caracteristicilor considerate
bune pentru omenire. Această ambiţie a condus la ceea ce istoria împarte astăzi în
eugenism pozitiv şi eugenism negativ. Eugenismul negativ constă în evitarea sau interdicţia
ca oameni „nevaloroşi” să-şi continue existenţa sau să transmită generaţiilor viitoare
propriile caracteristici, pe când eugenismul pozitiv încurajează sau favorizează înmulţirea
persoanelor considerate „valoroase” pentru a le transmite urmaşilor cele mai bune
„calităţi” pentru binele întregii omeniri. Chiar dacă rădăcinile acestei mentalităţi
pot fi identificate chiar şi în lumea antică, apogeul eugenismului a fost înfăptuit
de regimul nazist, care a aplicat atât eugenismul negativ (eliminând sau sterilizând
persoanele considerate nedemne să-şi continue viaţa sau să procreeze), cât şi eugenismul
pozitiv (încurajând financiar cuplurile ariene să procreeze).
Imediat după
încheierea celui de-al II-lea Război Mondial, eugenismul devine un cuvânt tabu, iar
Procesul de la Nürnberg condamnă atrocităţile eugenice comise de nazişti. Această
aparentă revoltă împotriva practicii eugenice nu reuşeşte să elimine practicile inumane
nici măcar din ţările care au susţinut condamnarea ororilor naziste. Până nu de mult,
ţări occidentale precum Franţa, Elveţia, Austria, Norvegia, Italia etc., aveau în
vigoare legi eugenice care obligau la sterilizare anumite categorii sociale. Astăzi,
toate ţările occidentale au renunţat la legislaţiile eugenice coercitive, dar acest
lucru nu înseamnă neapărat că au renunţat şi la eugenism. În zilele noastre putem
vorbi despre un nou eugenism liberal, care propune sau încurajează continuarea practicilor
naziste, precum eutanasia şi sterilizarea.
Putem constata că eugenismul s-a
transformat, dar nu a dispărut şi, probabil, nu va dispărea niciodată. Iată ce spunea,
în urmă cu câteva decenii, unul dintre promotorii eugenismului, Frederik Osborn: „În
anumite condiţii, lumea va avea copii în raport cu propria capacitate de a se îngriji
de ei. Dacă se simt siguri din punct de vedere economic, dacă sunt bucuroşi să-şi
asume responsabilitatea, dacă fizic sunt puternici şi competenţi, probabil vor avea
familii numeroase. Dacă, în schimb, nu sunt în stare să procure hrana pentru propriii
fii, dacă se tem de responsabilităţi, probabil nu vor avea mulţi copii. Dacă vor avea
moduri eficace de planificare familială, cu siguranţă nu vor avea mulţi copii. Pe
această bază se poate construi un sistem de «selecţie voluntară inconştientă». Să
fundamentăm propunerile noastre pe dorinţa de a avea copii care să se nască în case
unde vor avea o îngrijire responsabilă şi afectuoasă şi, poate, propunerile noastre
vor fi acceptate”, (in L.M. Macrobio, L’Eugenismo.Una prospettiva storica,
IF, Roma 2008).
Forma de eugenism coercitiv a nazismului a fost deci eradicată
din conştiinţele noastre şi a condus la Declaraţia Universală a Drepturilor Omului,
dar istoria eugenismului continuă, îmbrăţişând libertatea democratică. În 2009, Papa
Benedict al XVI-lea, în discursul adresat Academiei Pontificale pentru Viaţă, atrăgea
atenţia asupra acestei probleme:
„Şi în zilele noastre, apar manifestări îngrijorătoare
ale acestei practici odioase care se prezintă sub forme diverse. Bineînţeles, nu sunt
propuse din nou ideologii eugenice şi rasiale care în trecut au umilit omul şi i-au
provocat suferinţe imense, ci este propusă o nouă mentalitate care tinde să justifice
un nou mod de a evalua viaţa şi demnitatea personală, fondată pe dorinţa proprie şi
pe dreptul individual. Se încearcă, deci, favorizarea capacităţilor operative, a eficienţei,
a perfecţiunii şi a frumuseţii fizice în defavoarea altor dimensiuni ale existenţei
care nu sunt considerate demne. Astfel, este slăbit respectul care se datorează oricărei
fiinţe umane, fie ea şi cu un defect în dezvoltarea ei sau o boală genetică ce ar
putea să se manifeste pe parcursul vieţii sale, şi sunt pedepsiţi chiar de la concepere
fiii a căror viaţă este considerată nedemnă de a fi trăită”.
Odată cu progresul
tehnologic şi medical, eugenismul nu dispare, nu se transformă într-o simplă mentalitate,
ci îşi schimbă modalitatea de operare şi îşi continuă existenţa în societatea noastră,
rămânând, probabil, o prezenţă constantă şi în societăţile viitoare, în toate tehnicile
prin care se încearcă „crearea unui om de calitate superioară”. De aceea, putem spune
fără dubii că eugenismul este puntea de legătură dintre realitatea obiectivă şi „lumea
omului perfect”, fiind în substanţă acelaşi eugenism nazist care a exterminat milioane
de persoane considerate imperfecte. Marea diferenţă dintre eugenismul trecutului şi
cel al prezentului este „libera” alegere a celor care-şi vor extermina propriile imperfecţiuni
sau propriii fii.