2014-03-31 15:33:59

Canonizarea papilor Ioan al XXIII-lea și Ioan Paul al II-lea, ”adevărată sărbătoare a credinței”: conferință de presă


RV 31 mar 2014. A avut loc luni la Sala de presă a Sf. Scaun o conferință de presă în cadrul căreia a fost prezentat drumul de pregătire la canonizarea Fericiților Ioan al XXIII-lea și Ioan Paul al II-lea, care va fi prezidată de Papa Francisc în Piața Sfântul Petru la 27 aprilie 2014, Duminica Îndurării Divine.

Aici, serviciul audio: RealAudioMP3

La conferința de presă au luat cuvântul cardinalul Agostino Vallini, vicarul Papei pentru Dieceza de Roma, pr. Federico Lombardi, directorul Sălii de presă, mons. Giulio Dellavite, secretarul general al Curiei diecezei de Bergamo, unde s-a născut Ioan al XXIII-lea, și mons. Walter Insero, de la Oficiul pentru Comunicații Sociale al Vicariatului de Roma.

O veghe de rugăciune care, în noaptea dinaintea canonizărilor, va implica parohiile din Roma, și o întâlnire pentru tineri, la bazilica Sfântul Ioan în Lateran, pe 22 aprilie, cu postulatorii cauzelor de beatificare ale celor doi viitori sfinți. Acestea sunt cele două momente centrale care vor pregăti marele eveniment de la 27 aprilie, ”o adevărată sărbătoare a credinței”, după cum a subliniat pr. Federico Lombardi la introducerea conferinței de presă.

Cardinalul vicar Agostino Vallini a pus accentul tocmai pe adevărata semnificație a acestui mare eveniment:
”Este esențial un mesaj spiritual, pentru că este sărbătoarea sfințeniei. Raportul pe care Ioan al XXIII-lea și Ioan Paul al II-lea l-au avut cu Biserica Romei, pentru care au fost episcopi, este un raport foarte strâns, începând cu stilul prin care au exercitat slujirea lor episcopală, un stil marcat de apropiere, ospitalitate, atenție față de persoane, față de fiecare om”.

Cardinalul Vallini a îndemnat așadar la trăirea cu intensitate a acestui timp care ne apropie de acest eveniment. ”Canonizările sunt un har al lui Dumnezeu”, a spus card. Vallini, ”un har pe care Domnul îl face pentru noi, arătându-ne ca modele de viață pe acești doi oameni de credință. Drept care, să încercăm să parcurgem această cale, calea unei spiritualități mai intense. Acesta este sensul care ne ajută să ne pregătim la acest eveniment”.

La rândul său, mons. Dellavite, din dieceza de Bergamo, a subliniat că ”biserica mamă” a papei Ioan al XXIII-lea va dărui o parte din bunurile ei pentru a oferi o mărturie de caritate în acest moment de har. Vor fi realizate mai multe proiecte caritabile în Haiti, Albania și la Bergamo. Cei 900 de preoți ai diecezei vor dărui un salariu pentru crearea unui fond de solidaritate cu cei care trec prin greutăți economice din cauza șomajului.

Responsabilul pentru comunicațiile sociale de la Vicariatul Romei, mons. Walter Insero, a scos în evidență la conferința de presă, inițiative din domeniul comunicațiilor, care îi vor ajuta pe credincioși, dar mai ales pe cei tineri, să cunoască mai bine mărturia celor doi pontifi care vor fi ridicați la cinstea altarelor. Mai întâi de toate, un portal Internet în mai multe limbi și un cont pe Twitter (@2popesaints). Canonizarea va dispune și de o pagină Facebook. În zilele următoare va fi disponibilă și aplicația ”Santo Subito”, dedicată lui Ioan Paul al II-lea.

Părintele Lombardi a răspuns apoi la întrebările jurnaliștilor. Din partea Vaticanului, a afirmat directorul Sălii de Presă, nu există previziuni oficiale cu privire la numărul participanților la ceremonia de canonizare, dar toți sunt invitați să participe. Încă o dată, pr. Lombardi a subliniat că nu este nevoie de obișnuitele (și gratuitele) bilete de participare. ”Cine sosește, participă, dar nu sunt prevăzute bilete. Nu le cereți de la Prefectura (Casei Pontificale), pentru că nu sunt”.

Celebrarea, a adăugat pr. Lombardi, va avea loc pe esplanada bazilicii. Va fi pregătită de rugăciunea Coroanei Îndurării Divine, cu lectura unor texte ale celor doi papi. S-au anunțat aproximativ o mie de concelebranți, printre care se află cardinali și episcopi, și cel puțin 700 de preoți vor distribui Sfânta Împărtășanie în Piața Sfântul Petru.

O posibilă prezență a Papei emerit Benedict al XVI-lea? Pr. Lombardi:
”E clar că există o anumită așteptare. Putem considera normal că este invitat, dar mai lipsește o lună până atunci. Trebuie să vedem cum se simte, dacă dorește să fie prezent la o celebrare atât de obositoare. Așadar, este o posibilitate deschisă, nu există nici o certitudine și nici un angajament la o distanță de timp atât de lungă”.

Tapiseriile oficiale, a reluat pr. Lombardi, vor fi cele folosite cu ocazia respectivelor beatificări. Urna cu relicvele lui Ioan Paul al II-lea va fi aceeași de la beatificare, în timp ce se va pregăti una asemănătoare pentru Ioan al XXIII-lea. La celebrare vor fi prezente și două persoane care au beneficiat de o minune datorită mijlocirii lui Ioan Paul al II-lea. După Sf. Liturghie se vor putea venera mormintele noilor Sfinți. Luni, 28 aprilie, tot în Piața Sf. Petru, cardinalul Angelo Comastri, vicarul Papei pentru Statul Cetății Vaticanului, va celebra o Sfântă Liturghie de mulțumire pentru darul celor doi Sfinți ai Bisericii.

(rv – A. Gisotti – A. Dancă)








All the contents on this site are copyrighted ©.