Dumnezeu ne mântuieşte, nu siguranţa noastră de a fi buni: Papa Francisc, la Sf. Liturghie
din Capela Sf. Marta
RV 24 mar 2014.Nu ne mântuieşte siguranţa care vine din ţinerea
poruncilor, ci smerenia de a avea nevoie de vindecarea lui Dumnezeu: este,
pe scurt, predica Papei Francisc la Sfânta Liturghie celebrată luni dimineaţă în Capela
Casei Sf. Marta din Vatican. E necesar, aşadar, să ţinem poruncile, dar nu e suficient,
pentru că mântuirea nu vine de la noi, ci de la Dumnezeu.
„Nici un profet nu
este bine primit în patria sa” (Luca 4,24). Papa Francisc a pornit la predica Sfintei
Liturghii de la aceste cuvinte spuse de Isus la sinagoga din Nazaret. Isus nu a făcut
nici o vindecare în mijlocul conlocuitorilor săi pentru că nu aveau credinţă. Isus
aminteşte, în schimb, două episoade din istoria biblică: minunea vindecării de lepră
a generalului sirian Naaman, în timpul profetului Eliseu (2 Rg 5,1-15), şi ajutorul
dat în timpul foametei de profetul Ilie văduvei din Sarepta Sidonului.
Leproşii
şi văduvele – a subliniat Papa Francisc – în acel timp erau puşi la marginea societăţii.
Cu toate acestea, cei doi marginalizaţi, primindu-i pe profeţi, au fost salvaţi. În
schimb, a reluat Papa, nazaritenii nu-l primesc pe Isus pentru că se arătau atât de
siguri pe ţinerea poruncilor încât credeau că nu mai aveau nevoie de a fi mântuiţi
de altcineva: ● „Este drama ţinerii poruncilor fără credinţă: «Eu – ar spune
unul dintre aceştia – mă mântuiesc de unul singur, pentru că merg sâmbăta la sinagogă,
mă străduiesc să ascult de porunci, dar să nu vină acesta să-mi spună că erau mai
buni decât mine leprosul şi văduva». Dar aceştia din urmă – a reluat Papa – erau marginalizaţi.
Şi Isus spune: «Dar, vezi, dacă tu nu te marginalizezi, nu te simţi la margine, nu
vei avea parte de mântuire». Aceasta este mântuirea, calea smereniei: să te simţi
atât de marginalizat încât să ai nevoie de mântuirea Domnului. Numai El mântuieşte,
nu ţinerea poruncilor din partea noastră. Şi acest fapt nu a fost agreat, ei
s-au mâniat pe Isus şi voiau să-L ucidă”.
Aceeaşi indignare – a
comentat Sfântul Părinte – l-a afectat iniţial şi pe Naaman, pentru că credea ridicol
şi umilitor îndemnul profetului Eliseu de a coborî de şapte ori în râul Iordan ca
să fie vindecat de lepră. „Domnul îi cere un gest de smerenie, să asculte ca un copil,
să devină ridicol”. A plecat mâniat, dar apoi, convins de slujitorii lui, se întoarce
şi face ceea ce i-a spus profetul. Actul acela de smerenie l-a vindecat. La urma urmei,
a subliniat Papa, aici avem mesajul acestei zile din a treia săptămână din Post: dacă
vrem să fim salvaţi, trebuie să alegem calea smereniei. ● „Maria, în cântarea
sa (Magnificat), nu spune că e fericită pentru că Dumnezeu a
văzut fecioria ei, bunătatea şi blândeţea ei, atâtea virtuţi pe care le avea, ci pentru
că Domnul a privit la smerenia slujitoarei sale, la micimea ei, la umilinţa ei. Iată
spre ce se îndreaptă privirea Domnului. Trebuie să învăţăm această înţelepciune, de
a ne marginaliza, pentru ca Domnul să ne găsească. Nu ne va găsi în centrul siguranţelor
noastre, Domnul nu merge acolo. Ne va afla în marginalizare, în păcatele noastre,
în greşelile noastre, în necesitatea noastră de a fi vindecaţi spiritual, de a fi
salvaţi. Aici vom fi aflaţi de Domnul”.
Aceasta înseamnă a parcurge calea
smereniei. „Umilinţa creştină nu este virtutea prin care spunem «eu nu folosesc la
nimic» ca să ascundem, de fapt, mândria. Umilinţa creştină înseamnă a spune adevărul:
«sunt păcătos, sunt păcătoasă». A spune adevărul, adevărul despre noi. Dar mai este
un adevăr: Dumnezeu este cel care ne mântuieşte. Dar ne mântuieşte atunci când noi
ne marginalizăm. Nu ne mântuieşte în siguranţele noastre. Să cerem harul să avem înţelepciunea
de a ne marginaliza, harul umilinţei, pentru ca să putem primi mântuirea Domnului”.