Iubirea nu urmează regulile economiei de piaţă: s-au încheiat vineri exerciţiile spirituale pentru Papa şi Curia Romană

RV 14 mar 2014. Vineri, în jurul orei 11.30, Papa Francisc şi mai mulţi colaboratori ai săi din Curia Romană au revenit cu autocarul în Vatican, după săptămâna de exerciţii spirituale pentru Postul Mare. Exerciţiile s-au desfăşurat la Casa de reculegere „Divin Maestro”, a Fraţilor Paulini, din localitatea Ariccia, în afara Romei. Meditaţiile au avut ca temă generală „Purificarea inimii” şi au fost prezentate de un preot paroh al diecezei de Roma, pr. Angelo De Donatis.

Aici, serviciul audio:

Sfântul Părinte i-a mulţumit predicatorului pentru abilitatea cu care a semănat în participanţi „buna sămânţă a Cuvântului lui Dumnezeu”:
● „Părinte Angelo, vă mulţumesc în numele meu şi al nostru, al tuturor, pentru ajutorul din aceste zile, pentru însoţirea şi ascultarea dumneavoastră. În ce ne priveşte, noi ne întoarcem acum acasă cu o sămânţă bună: sămânţa Cuvântului lui Dumnezeu. Este o sămânţă bună. Domnul va da ploaie iar această sămânţă va creşte, va creşte şi va aduce roade. Să-i mulţumim Domnului pentru sămânţa şi ploaia pe care o va trimite asupra noastră, dar vrem să-i mulţumim şi semănătorului. Pentru că Dumneavoastră aţi fost semănător, şi ştiţi să semănaţi, ştiţi să o faceţi! Dumneavoastră aţi aruncat sămânţa când aici, când dincolo, fără să vă daţi seama, sau prefăcându-vă că nu vă daţi seama, dar aţi punctat, aţi mers la centru, aţi mers direct la ţintă. Vă mulţumesc pentru acest lucru! Vă cer ca şi pe viitor să vă rugaţi pentru acest „sindicat al credincioşilor” – a spus Papa zâmbind. „Toţi suntem păcătoşi, dar toţi avem dorinţa de a-l urma pe Isus mai îndeaproape, fără a pierde speranţa în făgăduinţă, şi fără a pierde simţul umorului. Iar uneori, să-i salutaţi din depărtare. Vă mulţumesc, părinte!”

În penultima zi de reculegere, aflăm din L’Osservatore Romano, predicatorul a vorbit despre iubirea care-i apropie pe oameni de Dumnezeu. A judeca gesturile vieţii după mentalitatea lumii, sau mai bine zis, după logica economiei de piaţă, înseamnă a fi în pericolul de a nu înţelege valoarea acelei iubiri care-i apropie pe oameni de Dumnezeu, pe Dumnezeu de oameni şi pe oameni de oameni, prin care se stabileşte o adevărată comuniune de iubire şi prinde viaţă o Biserică primitoare.

Întrebarea unui copil care se pregătea la Prima Sfântă Împărtăşanie a fost, practic, la baza meditaţiei predicatorului: „Dar tu”, l-a întrebat copilul pe părintele De Donatis, „îl cunoşti atât de bine pe Isus pentru că aceasta este meseria ta sau pentru că sunteţi prieteni?”. Părintele a subliniat că prin întrebarea lui simplă, copilul a intuit capacitatea lui Dumnezeu de a transforma un gest simplu, dar făcut din iubire, în ceva care se răspândeşte în cei din jur şi creează comuniune. De aici, subiectul meditaţiei: cunoaşterea profundă a lui Isus care devine prietenie, iubire şi primire.

Predicatorul a comentat episodul din Evanghelie despre femeia necunoscută care vine la Isus, în casa lui Simon Leprosul din Betania, şi îi unge capul cu mireasmă de nard curat, un parfum de mare preţ (Marcu 14, 1-9). Episodul este foarte bogat în conţinut, în special prin locul, timpul şi efectele pe care le produce. Locul, este casa lui Simon Leprosul, un loc în care răul a intrat în acţiune. Isus merge acolo unde se află răul. Merge pentru că ştie că este iubit. Casa se află la Betania, simbol al ospitalităţii. Isus avea mulţi prieteni la Betania şi ştia că aici era primit cu afecţiune. O senzaţie, a subliniat predicatorul, la care aspiră în vremurile noastre orice om care-şi lasă locurile natale şi merge în alte ţinuturi. Timpul, este momentul în care Isus stă la masă cu prietenii săi. La momentul împărţirii cu ceilalţi, a venit o femeie, a spart vasul de alabastru şi a început să toarne uleiul preţios pe capul lui Isus. Este un gest de iubire gratuită – a remarcat predicatorul – care dobândeşte o importanţă şi mai mare prin faptul că a fost săvârşit într-un moment în care în jurul lui Isus se respira mai degrabă un climat de violenţă şi de ură: peste două zile avea să fie Paştele iudeilor, iar arhiereii şi cărturarii căutau cum să-l prindă prin viclenie şi să-l ucidă. Gestul femeii, „probabil o prostituată”, dobândeşte o semnificaţie şi mai profundă: în timp ce unii îşi revarsă ura asupra lui Isus, femeia merge în întâmpinarea lui şi îi oferă tot ceea ce are. Valoarea uleiului turnat pe capul lui Isus era echivalentul salariului unui lucrător pe un an întreg. Femeia îi oferise lui Isus tot ceea ce reuşise să pună de o parte.

Parfumul uleiului de nard se răspândeşte în încăpere şi îi cuprinde pe toţi cei care se aflau în jurul lui Isus. Cu toate acestea, ei nu-i apreciază gestul făcut, dimpotrivă, îl critică pentru că îl consideră o risipă. Îl judecă, altfel spus, după logica economiei de piaţă. Isus ia apărarea femeii tocmai pentru că nu a pus un preţ iubirii faţă de Dumnezeu. În această constă măreţia sa: omul trebuie să se prezinte înaintea Domnului aşa cum este, fără teamă, cu toate păcatele sale şi cu toată iubirea sa. Isus are puterea „de a recupera totul şi de a-l schimba în bine”. Din partea sa, Dumnezeu nu cere niciodată mai mult decât putem da şi ne lasă liberi să dăm. Dar şi puţinul pe care reuşim să-l dăm, ne apropie de el. Cu cât oamenii se apropie de Dumnezeu, cu atât mai mult El se apropie de oameni şi oamenii se apropie între ei. Şi se creează astfel acea comuniune care merge dincolo de moarte şi trece în veşnicie”. A fi Biserică înseamnă într-un fel a muri pentru sine şi a se naşte din nou în comuniune.


Iubirea şi ospitalitatea au fost subiectele meditaţiilor prezentate în ziua precedentă, pornind de la pagina Bunei Vestiri (Luca 1, 26-38). Predicatorul a subliniat că în Sf. Scriptură sterilitatea umană este înţeleasă ca manifestare a puterii exclusive a lui Dumnezeu de a da viaţă. Omul poate să facă de toate pentru a se pregăti să dea viaţă, dar fără voinţa lui Dumnezeu, nimic nu poate. Singurul lucru creativ pe care-l poate face este să fie primitor faţă de viaţă. Şi prima care dă mărturie pentru această atitudine este Fecioara Maria. Predicatorul s-a oprit îndelung asupra acestui moment şi a scos în evidenţă câteva detalii pentru a sublinia măreţia planului lui Dumnezeu: vestirea îngerului în lunea a şasea, locul vestirii şi fecioria Mariei din Nazaret. Numărul şase, a subliniat pr. De Donatis, ne trimite cu gândul la ziua omului, care a fost creat în ziua a şasea. Dumnezeu a ales aşadar ziua omului pentru întruparea Fiului, pentru a-l ancora şi mai mult în istoria umanităţii. Locul vestirii, Nazaret, era un cătun uitat de lume şi lipsit de orice faimă. Dumnezeu a ales chiar acest loc nesemnificativ pentru a face lucruri mari. În fine, faptul că Dumnezeu a ales-o pe fecioara Maria, arată puterea lui Dumnezeu de a da viaţă. Fecioria, a continuat predicatorul, reprezintă într-un anumit sens falimentul omului, pasivitatea sa în faţa capacităţii de a promova viaţa. Dar în acest fel, Maria este exemplul care ne arată felul în care smerenia şi sărăcia noastră pot fi transformate de Dumnezeu în măreţie spirituală. Fecioria Mariei din Nazaret nu exprimă dispreţul faţă de sexualitatea umană, ci evidenţiază faptul că Pruncul ce urma să se nască este rodul harului lui Dumnezeu, nu produsul capacităţilor noastre. Lărgind orizontul meditaţiei, predicatorul a subliniat valoarea celibatului. Pentru a fi celibatar, a explicat, nu e nevoie de credinţă: unul ia această decizie şi trăieşte în acest fel; se abţine de la relaţiile sexuale şi este celibatar. Dar dacă alegerea acestei forme de viaţă se referă la celibatul preoţesc, care comportă o paternitate spirituală faţă de orice persoană, atunci e necesară lucrarea Duhului Sfânt, e nevoie de credinţă. În încheierea meditaţiei, predicatorul a îndemnat participanţii la exerciţiile spirituale pentru Papa şi Curia Romană să redescopere valoarea şi curajul credinţei pentru că, a spus citând un proverb, „când frica bate la uşă şi credinţa merge să deschidă, nu găseşte pe nimen”.

(rv – A. Dancă)