2014-03-12 14:09:02

Postul Mare la Radio Vatican: Cheile inimii


(RV – 12 martie 2014) În fiecare zi, între 5 martie şi 13 aprilie, pe parcursul a 20 de emisiuni, ascultătorii canalului în limba italiană sunt invitaţi să parcurgă un itinerariu format din sentimentele cele mai frumoase care au însufleţit personaje biblice. Itinerariul spiritual radiofonic coordonat de Monia Parente nu rămâne la nivelul unei reflecţii abstracte, dar va atinge aspecte concrete ale vieţii omeneşti, în lumina Noului şi Vechiului testament.

Meditaţiile sunt propuse la microfon chiar de autorii lor, oferindu-se astfel posibilitatea ascultării de voci diferite. Printre acestea, voci de tinere consacrate, de mame, de taţi, de preoţi şi călugări, această varietate dorind să fie o expresie a poporului lui Dumnezeu şi a bogăţiei diferitelor experienţe de viaţă.

Reflecţiile pot fi ascultate şi on-line pe situl Radio Vatican in limba italiană, intrând pe pagina Radio Vaticana Italia 105, unde veţi găsi rubrica. „Radio Quaresima: le chiavi del cuore”.


R.V./A.M.







All the contents on this site are copyrighted ©.