„Nu puteam şi nu trebuia să încerc să-l imit, dar am încercat să-i duc mai departe ereditatea”: Benedict al XVI-lea despre Ioan Paul al II-lea

(RV – 10 martie 2014) „Doar pornind de la legătura sa cu Dumnezeu” poate fi înţeles Karol Wojtyla: a spus Benedict al XVI-lea în interviul realizat de Wlodzimierz Redzioch şi publicat în cartea „Alături de Ioan Paul al II-lea”, apărut la editura Ares, în preajma canonizării Papei Wojtyla, pe 27 aprilie.

În lungul interviu, care este şi primul după renunţarea la ministerul petrin, Papa emerit reflectă asupra personalităţii şi spiritualităţii predecesorului său şi istoriseşte raportul extraordinar avut cu Papa polonez, când era prefect al Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei.


Vă propunem o sinteză amplă a interviului în serviciul realizat de Alessandro Gisotti:


„Sfinţia Voastră ar trebui să se odihnească”, iar răspunsul său a fost: „Mă voi odihni în Cer”: această conversaţie dintre cardinalul Joseph Ratzinger şi Ioan Paul al II-lea care a avut loc cu ocazia vizitei Papei Wojtyla la Munchen, în Bavaria, în 1980, reflectă intensitatea raportului dintre cei doi extraordinari slujitori ai Domnului.


În lungul interviu, Benedict al XVI-lea îşi aminteşte că prima autentică întâlnire cu Karol Wojtyla a avut loc în 1978, în timpul Conclavului, dar deja în perioada Concililui Vatican al II-lea s-au „căutat”, dat fiind că au lucrat împreună la Constituţia Gaudium et Spes.


Am perceput imediat cu intensitate – observă Papa emerit – farmecul uman pe care-l emana şi, din modul în care se ruga, încât mi-am dat seama că era profund unit cu Dumnezeu.


Istorisirea se mută înainte cu câţiva ani la perioada în care Ioan Paul al II-lea, devenind Papă, îl cheamă pe Benedict al XVI-lea să facă parte din cercul celor mai apropiaţi colaboratori, în calitate de prefect al Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei.


„Colaborarea cu Sfântul Părinte” – aminteşte Ratzinger – a fost întotdeauna „caracterizată de prietenie şi afecţiune” şi s-a dezvoltat atât pe plan public, oficial, cât şi privat.

Succesiv, s-au întâlnit de nenumărate ori, Papa emerit mărturisind că „era foarte frumos, pentru amândoi, să caute împreună decizia justă” privind marile chestiuni legate de viaţa Bisericii.

Prima mare provocare – a revelat Papa emerit – a fost „Teologia eliberării” care se răspândea în America Latină. Opinia comună era că „era vorba despre un sprijin acordat celor săraci”, dar „era o greşeală”. Sărăcia şi săracii – a explicat – erau fără îndoială erau puse din perspectiva teologiei eliberării într-o situaţie foarte specifică”. Nu era o chestiune de ajutoare şi de reforme ci de o mare răsturnare din care trebuia să se ivească o lume nouă”. În acest context, explică Benedict al XVI-lea, „credinţa creştină era uzată ca un motor al acestei mişcări revoluţionare, transformând-o astfel într-o forţă de tip politic”.


„La o asemenea falsificare a credinţei creştine este necesar să ne opunem”, tocmai din iubire faţă de cei săraci şi în favoarea slujirii celor săraci – a explicat Papa emerit, adăugând că Ioan Paul al II-lea ne-a călăuzit în demascare – pe de o parte – a falsei idei a eliberării, iar pe de altă parte în expunerea autenticei vocaţii a Bisericii privind eliberarea omului.


Joseph Ratzinger şi-a amintit de asemenea despre o altă problematică: despre efortul de a ajunge la o corectă înţelegere a ecumenismului, despre dialogul dintre religii şi legătura dintre Biserică şi ştiinţă. Benedict al XVI-lea a pus accentul asupra importanţei enciclicelor lui Ioan Paul al II-lea, începând cu Redemptor hominis, în care a oferit „sinteza sa personală asupra credinţei”



Oprindu-se asupra spiritualităţii lui Fericitului Ioan Paul al II-lea, Papa emerit a evidenţiat faptul că dimensiunea spirituală a Papei Wojtyla „a fost caracterizată mai ales de intensitatea rugăciunii sale, profund înrădăcinată în celebrarea Sfintei Liturghii. De aici îi venea bucuria în mijlocul atâtor situaţii dificile, ca şi sprijinul şi curajul cu care şi-a îndeplinit misiunea într-o perioadă cu adevărat grea.


În ultima parte a interviului despre Ioan Paul al II-lea, Benedict al XVI-lea aminteşte marea afecţiune care îl lega de viitorul sfânt. „Deseori – a mărturisit cu mare umilinţă – ar fi avut motive să mă dojenească sau să renunţe la slujirea mea ca prefect. Şi totuşi m-a susţinut cu o fidelitate şi o bunătate cu totul de neînţeles”, a mai spus Papa emerit. Amintirea mea este plină de gratitudine, „nu puteam şi nu trebuia să încerc să-l imit, dar am încercat să duc mai departe ereditatea şi opera sa, cât mai bine cu putinţă”. De aceea, a spus în încheiere, „sunt sigur că şi azi bunătatea sa mă însoţeşte, iar binecuvântarea lui mă protejează”.


R.V./A. Mărtinaş