Sărăcia care ne face cu adevărat bogaţi: Mesajul Papei pentru Postul Mare 2014
RV 04 mar 2014.Biserica romano-catolică începe Postul Mare
miercuri, 5 martie. Credincioşii de rit bizantin, greco-catolici şi ortodocşi,
au început deja Postul cu două zile mai înainte.
Prima zi de post din
calendarul roman sau latin se numeşte „Miercurea Cenuşii” după ritul penitenţial care
domină această zi de post şi abstinenţă: preotul pune cenuşă pe creştetul fiecărui
credincios în semn de pocăinţă şi recunoaştere a fragilităţii existenţei noastre înaintea
lui Dumnezeu. Anul acesta, printr-o coincidenţă fericită, creştinii din Răsărit şi
din Apus vor celebra Învierea Domnului în aceeaşi zi, 20 aprilie.
Miercurea
Cenuşii la Roma, pe care Papa Francisc o celebrează pentru prima dată în pontificatul
său, începe cu audienţa generală în Piaţa Sfântul Petru. În cursul serii, Papa
prezidează riturile penitenţiale după tradiţia romană: la 16.30, pe colina Aventin,
are loc aşa zisa „liturgie staţională” la biserica „Sfântul Anselm”, după care începe
procesiunea penitenţială spre bazilica paleocreştină „Sfânta Sabina”. Papa celebrează
aici Sfânta Liturghie, în cadrul căreia are loc ritul binecuvântării şi punerii cenuşii.
După slujbele de pe Aventin, Papa va reveni în Vatican.
În vederea Postului
Mare din acest an, Papa Francisc a trimis lunile trecute un important Mesaj pe o
temă care vorbeşte de bogăţie şi sărăcie, dar nu cu înţelesurile obişnuite, fiind
vorba de cuvintele Sfântului apostol Paul care spune: „Cristos s-a făcut sărac pentru
a ne îmbogăţi cu sărăcia sa” (2 Cor 8,9). Dar, cum putem deveni bogaţi cu ajutorul
sărăciei? Ce ne spun nouă, creştinilor de astăzi, aceste cuvinte ale sfântului Paul?
Ce ne spune nouă invitaţia la sărăcie, la o viaţă săracă în sens evanghelic? Am putea
spune, remarcă Pontiful în Mesajul său, că există o singură mizerie adevărată: aceea
de a nu trăi ca fii ai lui Dumnezeu şi ca fraţi ai lui Cristos.
Rezumatul
Mesajului, în serviciul audio:
Mai
jos, Mesajul Papei Francisc pentru Postul Mare 2014.
S-a
făcut sărac pentru a ne îmbogăţi cu sărăcia sa (cf. 2Cor 8,9)
Iubiţi fraţi şi surori, Cu ocazia Postului Mare vă ofer câteva
reflecţii, ca să poată fi de folos pentru drumul personal şi comunitar de convertire.
Mă inspir din expresia sfântului Paul: "Căci voi cunoaşteţi harul Domnului nostru
Isus Cristos, care, pentru voi, deşi era bogat, s-a făcut sărac pentru ca, prin sărăcia
lui, voi să vă îmbogăţiţi" (2Cor 8,9). Apostolul se adresează creştinilor din Corint
pentru a-i încuraja să fie generoşi în a-i ajuta pe credincioşii din Ierusalim care
se află în necesitate. Ce ne spun nouă, creştinilor de astăzi, aceste cuvinte ale
sfântului Paul? Ce ne spune nouă invitaţia la sărăcie, la o viaţă săracă în sens evanghelic?
Harul lui Cristos Înainte de toate ne spun care este stilul lui
Dumnezeu. Dumnezeu nu se revelează cu mijloacele puterii şi bogăţiei lumii, ci cu
acelea ale slăbiciunii şi sărăciei: "Deşi era bogat, s-a făcut sărac...". Cristos,
Fiul veşnic al lui Dumnezeu, egal în putere şi glorie cu Tatăl, s-a făcut sărac; a
coborât în mijlocul nostru, s-a apropiat de fiecare dintre noi; s-a despuiat, s-a
"golit", pentru a se face în toate asemenea nouă (cf. Fil 2,7; Evr 4,15). Este un
mare mister întruparea lui Dumnezeu! Însă motivul pentru toate acestea este iubirea
divină, o iubire care este har, generozitate, dorinţă de apropiere, şi nu ezită să
se dăruiască şi să se jertfească pentru creaturile iubite. Caritatea, iubirea înseamnă
a împărtăşi în toate soarta celui iubit. Iubirea ne face asemănători, creează egalitate,
dărâmă zidurile şi distanţele. Şi Dumnezeu a făcut asta cu noi. De fapt, Isus "a lucrat
cu mâini omeneşti, a gândit cu minte omenească, a voit cu voinţă omenească, a iubit
cu inimă omenească. Născut din Maria Fecioara, s-a făcut cu adevărat unul dintre noi,
asemănător nouă întru toate, în afară de păcat" (Conciliul Ecumenic al II-lea din
Vatican, Constituţia pastorală Gaudium et spes, 22).
Scopul lui
Isus de a se face sărac nu este sărăcia în ea însăşi, ci - spune sfântul Paul - "...pentru
ca, prin sărăcia lui, voi să vă îmbogăţiţi". Nu este vorba de un joc de cuvinte,
de o expresie cu efect! Este în schimb o sinteză a logicii lui Dumnezeu, logica iubirii,
logica întrupării şi a crucii. Dumnezeu n-a făcut să cadă peste noi mântuirea de sus,
ca pomana celui care dă o parte din ceea ce-i prisoseşte cu pietism filantropic. Nu
aceasta este iubirea lui Cristos! Atunci când Isus coboară în apele Iordanului şi
este botezat de Ioan Botezătorul, nu face asta pentru că are nevoie de pocăinţă, de
convertire; face asta pentru a sta în mijlocul oamenilor, care au nevoie de iertare,
în mijlocul nostru al păcătoşilor, şi pentru a lua asupra sa greutatea păcatelor noastre.
Aceasta este calea pe care a ales-o pentru a ne consola, a ne mântui, a ne elibera
de mizeria noastră. Ne uimeşte că apostolul spune că nu am fost eliberaţi prin intermediul
bogăţiei lui Cristos, ci prin intermediul sărăciei sale. Şi totuşi sfântul Paul cunoaşte
bine "inefabila bogăţie a lui Cristos" (Ef 3,8), "moştenitor al tuturor lucrurilor"
(Evr 1,2).
Aşadar, ce este această sărăcie prin care Isus ne eliberează
şi ne face bogaţi? Este tocmai modul său de a ne iubi, faptul de a deveni aproapele
nostru asemenea samariteanului milostiv care se apropie de acel om lăsat pe jumătate
mort pe marginea drumului (cf. Lc 10,25 şu). Ceea ce dă adevărată libertate, adevărată
mântuire şi adevărată fericire este iubirea sa de compasiune, de duioşie şi de împărtăşire.
Sărăcia lui Cristos care ne îmbogăţeşte este faptul de a deveni trup, faptul de a
lua asupra sa slăbiciunile noastre, păcatele noastre, comunicându-ne milostivirea
infinită a lui Dumnezeu. Sărăcia lui Cristos este cea mai mare bogăţie: Isus este
bogat în încrederea sa nemărginită în Dumnezeu Tatăl, în încredinţarea în orice moment
Lui, căutând mereu şi numai voinţa sa şi gloria sa. Este bogat aşa cum este un copil
care se simte iubit şi îi iubeşte pe părinţii săi şi nu se îndoieşte o clipă de iubirea
lor şi de duioşia lor. Bogăţia lui Isus este faptul de a fi Fiul, unica sa relaţie
cu Tatăl este prerogativa suverană a acestui Mesia sărac. Atunci când Isus ne invită
să luăm asupra noastră "jugul său plăcut", ne invită să ne îmbogăţim din această "sărăcie
bogată" a sa şi "bogăţie săracă", să împărtăşim cu el Duhul său filial şi fratern,
să devenim fii în Fiul, fraţi în fratele primul născut (cf. Rom 8,29).
S-a
spus că singura tristeţe adevărată este aceea de a nu fi sfinţi (L. Bloy); am putea
spune şi că există o singură mizerie adevărată: aceea de a nu trăi ca fii ai lui Dumnezeu
şi ca fraţi ai lui Cristos.
Mărturia noastră Am
putea crede că această "cale" a sărăciei a fost cea a lui Isus, în timp ce noi, care
venim după el, putem să mântuim lumea cu mijloace umane adecvate. Nu este aşa.
În fiecare epocă şi în fiecare loc, Dumnezeu continuă să-i mântuiască pe oameni şi
lumea prin sărăcia lui Cristos, care se face sărac în sacramente, în cuvânt şi în
Biserica sa, care este un popor de săraci. Bogăţia lui Dumnezeu nu poate să treacă
prin bogăţia noastră, ci întotdeauna şi numai prin sărăcia noastră, personală şi comunitară,
însufleţită de Duhul lui Cristos.
Imitându-l pe Învăţătorul nostru, noi,
creştinii, suntem chemaţi să privim mizeriile fraţilor, să le atingem, să le luăm
asupra noastră şi să lucrăm concret pentru a le uşura. Mizeria nu coincide cu
sărăcia; mizeria este sărăcia fără încredere, fără solidaritate, fără speranţă. Putem
distinge trei tipuri de mizerii: mizeria materială, mizeria morală şi mizeria spirituală.
Mizeria materială este ceea ce în mod obişnuit este numită sărăcie şi îi atinge pe
cei care trăiesc într-o condiţie nedemnă de persoana umană: privaţi de drepturile
fundamentale şi de bunurile de primă necesitate cum sunt hrana, apa, condiţiile igienice,
munca, posibilitatea de dezvoltare şi de creştere culturală. În faţa acestei mizerii,
Biserica oferă slujirea sa, diakonia sa, pentru a merge în întâmpinarea nevoilor şi
a vindeca aceste răni care desfigurează faţa omenirii. În cei săraci şi în cei din
urmă noi vedem faţa lui Cristos; iubindu-i şi ajutându-i pe săraci îl iubim şi-l slujim
pe Cristos. Angajarea noastră se orientează şi spre a face în aşa fel încât să înceteze
în lume încălcările demnităţii umane, discriminările şi samavolniciile, care, în atâtea
cazuri, sunt la originea mizeriei. Atunci când puterea, luxul şi banul devin idoli,
aceştia se pun înaintea exigenţei unei distribuiri egale a bogăţiilor. De aceea, este
necesar ca toate conştiinţele să se convertească la dreptate, la egalitate, la sobrietate
şi la împărtăşire.
Nu mai puţin îngrijorătoare este mizeria morală, care
constă în a deveni sclavi ai viciului şi ai păcatului. Câte familii sunt în angoasă
pentru că unul dintre membri - adesea tânăr - este subjugat de alcool, de droguri,
de jocuri de noroc, de pornografie! Câte persoane au pierdut sensul vieţii, sunt lipsite
de perspective cu privire la viitor şi au pierdut speranţa! Şi câte persoane sunt
constrânse la această mizerie de condiţii sociale nedrepte, de lipsa locurilor de
muncă ce le privează de demnitatea pe care o dă faptul de a duce pâine acasă, datorită
lipsei de egalitate cu privire la drepturile la educaţie şi la sănătate. În aceste
cazuri mizeria morală se poate numi foarte bine sinucidere incipientă. Această formă
de mizerie, care este şi motiv de ruinare economică, se leagă mereu cu mizeria spirituală,
care ne loveşte atunci când ne îndepărtăm de Dumnezeu şi refuzăm iubirea sa. Dacă
noi considerăm că nu avem nevoie de Dumnezeu, care în Cristos ne întinde mâna, pentru
că noi credem că suntem autosuficienţi, pornim pe un drum de eşec. Dumnezeu este singurul
care într-adevăr mântuieşte şi eliberează.
Evanghelia este adevăratul antidot
împotriva mizeriei spirituale: creştinul este chemat să ducă în orice loc vestea
eliberatoare că există iertarea răului comis, că Dumnezeu este mai mare decât păcatul
nostru şi ne iubeşte gratuit, mereu, şi că suntem făcuţi pentru comuniune şi pentru
viaţa veşnică. Domnul ne invită să fim vestitori bucuroşi ai acestui mesaj de milostivire
şi de speranţă! Este frumos să experimentăm bucuria de a răspândi această veste bună,
de a împărtăşi comoara încredinţată nouă, pentru a consola inimile rănite şi a da
speranţă atâtor fraţi şi surori învăluiţi de întuneric. Este vorba de a-l urma şi
a-l imita pe Isus, care a mers spre cei săraci şi spre păcătoşi ca păstorul spre oaia
pierdută, şi a mers plin de iubire. Uniţi cu el putem deschide cu curaj noi căi de
evanghelizare şi promovare umană.
Iubiţi fraţi şi surori, acest timp al
Postului Mare să găsească întreaga Biserică dispusă şi preocupată să mărturisească
tuturor celor care trăiesc în mizeria materială, morală şi spirituală mesajul evanghelic,
care se rezumă în vestirea iubirii Tatălui milostiv, gata să îmbrăţişeze în Cristos
fiecare persoană. Vom putea face asta în măsura în care vom fi conformaţi lui
Cristos, care s-a făcut sărac şi ne-a îmbogăţit cu sărăcia sa. Postul Mare este un
timp potrivit pentru despuiere; şi ne va face bine să ne întrebăm de care lucruri
putem să ne privăm cu scopul de a ajuta şi a îmbogăţi pe alţii cu sărăcia noastră.
Să nu uităm că adevărata sărăcie doare: n-ar fi valabilă o despuiere fără această
dimensiune penitenţială. Nu am încredere în pomana care nu costă şi care nu doare.
Duhul Sfânt, graţie căruia "[suntem] ca nişte săraci, deşi îmbogăţim pe
mulţi, ca unii care nu au nimic, deşi stăpânim toate" (2Cor 6,10), să
susţină aceste propuneri ale noastre şi să întărească în noi atenţia şi responsabilitatea
faţă de mizeria umană, pentru a deveni milostivi şi făcători de milostivire. Cu
această dorinţă, asigur rugăciunea mea pentru ca fiecare credincios şi fiecare comunitate
eclezială să parcurgă cu rod itinerarul Postului Mare şi vă cer să vă rugaţi pentru
mine. Fie ca Domnul să vă binecuvânteze şi sfânta Fecioară Maria să vă păzească.
Din
Vatican, 26 decembrie 2013 Sărbătoarea sfântului Ştefan,
diacon şi primul martir