2014-02-28 13:39:57

Cardinalul Kurt Koch: Catolici şi ortodocşi, să învăţăm unii de la alţii!


RV 28 feb 2014. A deschide calea către viitor pe drumul de reconciliere între Biserica Apuseană şi Biserica Răsăriteană înseamnă a face împreună noi paşi în chestiunea crucială a primatului episcopului Romei: a spus cardinalul Kurt Koch, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor, la conferinţa „Sinodalitate şi Primat în lumina îndemnurilor Papei Francisc”, prezentată zilele trecute la Castel Gandolfo în contextul reuniunii episcopilor prieteni cu Mişcarea Focolarelor.

Potrivit cardinalului Koch, citat de agenţia SIR, chestiunea nu e de a ajunge „la un compromis în jurul celui mai mic numitor comun. Se caută mai degrabă realizarea unui dialog între punctele de forţă ale ambelor Biserici, pornind de la premisa că acestea sunt dispuse să înveţe una de la cealaltă şi dovedind că principiul fundamental în dialogul ecumenic constă în schimbul reciproc de daruri. În această privinţă, ambele părţi implicate în dialogul ecumenic trebuie să facă paşi una spre cealaltă”. În ce priveşte Biserica Catolică, „va trebui să admită că în viaţa şi structurile sale nu a dezvoltat încă acel nivel de sinodalitate care ar fi posibil şi necesar din punct de vedere teologic”. La rândul lor, a continuat cardinalul Koch, Bisericile Ortodoxe pot învăţa că un primat, inclusiv la nivelul universal al Bisericii, nu este doar posibil şi teologic legitim dar chiar necesar, şi că tensiunile înseşi din sânul ortodoxiei sugerează că e nevoie de o reflecţie despre un ministeriu al unităţii la nivel universal”.

„Reuşita unei sinteze credibile între primat şi sinodalitate”, a reluat cardinalul Koch, „va depinde cu precădere de cât de mult primatul Episcopului Romei va dovedi că este un primat de ascultare faţă de Evanghelie”. „Numai dacă Episcopul Romei, a cărui misiune constă în a face astfel încât Biserica să se angajeze la ascultare faţă de Cuvântul lui Dumnezeu, este el însuşi model exemplar de ascultare şi prin urmare nu se înţelege pe sine ca domnitor absolut, dornic să-şi urmeze numai ideile şi viziunile sale, în sensul unei monarhii de tip politic, nici nu-şi limitează propria slujire la un simplu primat onorific, există cu adevărat speranţa şi posibilitatea ca primatul Episcopului Romei să slujească la refacerea Bisericii una şi nedespărţită în Răsărit şi în Apus”.

„Ne dorim din tot sufletul”, a încheiat cardinalul Kurt Koch, „şi ne rugăm pentru ca aceasta să se întâmple, ca întâlnirea ce va avea loc în luna mai la Ierusalim între patriarhul ecumenic Bartolomeu şi papa Francisc, în amintirea primei întâlniri de acum 50 de ani între reprezentanţii celor două Biserici, să ofere o reînnoită speranţă pentru darul comuniunii bisericeşti”. Amintind cuvintele patriarhului ortodox Athenagoras, care spunea în 1968 că „A sosit ceasul curajului creştin!”, cardinalul Koch a adăugat: „Noi toţi suntem chemaţi să ne aducem contribuţia pentru ca drumul reconcilierii între Biserica Răsăritului şi Biserica Apusului, şi deci între sinodalitate şi primat, început în urmă cu 50 de ani plin de promisiuni, să-şi atingă în sfârşit ţelul în Agapa Euharistică. Această aspiraţie reprezintă o grea îndatorire, dar este în primul rând un mare har acordat fiecăruia dintre noi”.

(rv – R. P. – A. Dancă)








All the contents on this site are copyrighted ©.