2014-02-28 09:39:33

Alte menţiuni din agenda Papei la zi


RV 27 feb 2014. Papa a primit joi în audienţă participanţii la reuniunea Congregaţiei pentru Episcopi.

Succesiv, Sfântul Părinte a primit un nou grup de episcopi din Conferinţa Episcopală Spaniolă cu ocazia vizitei „ad Limina Apostolorum”.

O precizare importantă în ce priveşte scrierile Papei Francisc. Într-un comunicat de presă se aminteşte că, potrivit normelor din constituţia „Pastor Bonus”, nr. 191, îndatorirea de a gestiona şi proteja toate drepturile de autor ale Papei precum şi folosirea economică a drepturilor sale de autor, a fost încredinţată Editurii Librăria Vaticană (LEV). Papa Francisc a reînnoit această dispoziţie la 23 martie 2013 precizând, în schimb, că sunt şi rămân proprietari legitimi ai drepturilor de autor şi de folosire economică editurile care au publicat textele sale înainte de a fi ales la Catedra Sf. Petru.

Iată şi intenţiile de rugăciune încredinţate de Sfântul Părinte apostolatului rugăciunii pentru luna martie 2014: la intenţia universală, „pentru ca în toate culturile să fie respectate drepturile şi demnitatea femeilor”; la intenţia pentru evanghelizare, „pentru ca tot mai mulţi tineri să primească invitaţia Domnului de a-şi dedica viaţa vestirii Evangheliei”.

În fine, de la contul @Pontifex, Sfântul Părinte a trimis joi un nou mesaj pe Twitter, în care citim: „Într-o familie e normal să te îngrijeşti de cel nevoiaş. Nu vă fie teamă de fragilitate!”.

(rv – A. Dancă)







All the contents on this site are copyrighted ©.