2014-02-24 13:44:38

Castel Gandolfo. Adunarea episcopilor prieteni cu Mişcarea Focolarelor


RV 24 feb 2014. „Reciprocitatea iubirii între discipolii lui Cristos” este tema celei de a 37-a reuniuni a episcopilor prieteni cu Mişcarea Focolarelor, care se desfăşoară la Castel Gandolfo până la 28 februarie. Potrivit agenţiei Sir, reuniunea va avea o continuare la centrul internaţional al Mişcării de la Loppiano, lângă oraşul Florenţa, de la 28 februarie la 2 martie.

Încă de la înfiinţarea Mişcării Focolarelor, raportul celor care şi-au dat adeziunea a fost întotdeauna de deschidere şi disponibilitate faţă de episcopii respectivelor dieceze de apartenenţă. În scurt timp, episcopii au ajuns la convingerea că spiritualitatea unităţii, inima Mişcării Focolarelor, nu era rezervată laicilor, persoanelor consacrate sau preoţilor, dar avea un cuvânt de spus şi pentru misiunea lor apostolică. În 1977, la îndemnul teologului german Klaus Hemmerle, episcop de Aachen, a avut loc prima întâlnire a episcopilor prieteni cu Mişcarea Focolarelor care doreau să aprofundeze şi să trăiască spiritualitatea de comuniune. Episcopii participanţi au fost în număr de doisprezece şi proveneau de pe toate continentele. Ei au luat parte cu acea ocazie la audienţa generală iar papa Paul al VI-lea a adresat episcopilor un salut special şi i-a încurajat să meargă mai departe. Anul următor, Paul al VI-lea i-a salutat cu aceste cuvinte: „Drept cap al Colegiului Apostolic vă încurajez, vă sprijin şi vă îndemn să continuaţi această iniţiativă!”.

(rv – A. Dancă)








All the contents on this site are copyrighted ©.