Cuvântul lui Isus ne vindecă de ispitele ucigătoare

RV 18 feb 2014. Creştinul rezistă la ademenirea ispitelor numai dacă ascultă Cuvântul lui Isus: a spus Papa Francisc la predica Sfintei Liturghii celebrată marţi dimineaţă în Capela Casei Sf. Marta din Vatican. În ciuda slăbiciunilor noastre, a reluat Papa, Cristos are mereu încredere în noi şi ne deschide un orizont mult mai mare decât limitele noastre.

Ispita se arată mai întâi ca o atracţie nevinovată, dar ajunge să fie o adevărată cuşcă, din care deseori în loc să încercăm să ieşim tindem să minimalizăm realitatea sclaviei, surzi cum suntem la Cuvântul lui Dumnezeu. În meditaţia sa matinală, Papa Francisc scoate din nou la suprafaţă un adevăr şi o succesiune de atitudini descrise de Sfântul apostol Iacob în scrisoarea sa, proclamată la Sfânta Liturghie de marţi (Iacob 1,12-18).

Adevărul e că nu Dumnezeu este cel care îl ispiteşte pe om, ci patimile proprii. Succesiunea de stări sufleteşti este declanşată de poftele omului care, spune apostolul, „zămislesc şi dau naştere păcatului, iar păcatul, ajuns la maturitate, naşte moartea”.
● „De unde vine ispita? Cum lucrează aceasta în noi? Apostolul ne spune că nu vine de la Dumnezeu, ci din poftele noastre, din slăbiciunile noastre lăuntrice, din rănile pe care păcatul originar le-a lăsat în fiecare dintre noi: de aici vin ispitele, din aceste patimi. E ciudat, ispita are trei caracteristici: creşte, molipseşte şi se justifică. Creşte: începe cu un aer nevinovat, dar apoi creşte. Chiar Isus spunea aceasta când a vorbit despre parabola grâului şi a neghinei: grâul creştea, dar şi neghina semănată de duşman. Şi ispita creşte, creşte mereu, iar dacă unul nu o blochează, ocupă tot spaţiul”.

În plus, a continuat Papa Francisc, ispita „caută pe un altul pentru a nu fi singură, molipseşte” şi „în această creştere şi molipsire, ispita ne închide într-un mediu din care nu mai putem ieşi cu uşurinţă”. Este experienţa apostolilor, prezentată în Evanghelia zilei (Marcu 8,14-21), în care cei Doisprezece se acuză unul pe altul sub ochii Învăţătorului pentru că nimeni nu a luat pâine la bordul bărcii.

Isus, poate chiar cu un surâs la vederea acestor certuri – a remarcat Pontiful – îi îndeamnă să se ferească de aluatul farizeilor, al lui Irod. Dar apostolii îşi continuă vorba, fără să-l asculte pe Isus, blocaţi în problema lor cu privire la vina celui care nu a luat pâine. În gândurile lor nu era loc, nu era vreme, nu aveau lumină pentru Cuvântul lui Dumnezeu.
● „La fel suntem şi noi când suntem ispitiţi, nu auzim Cuvântul lui Dumnezeu, nu-l auzim! Nu înţelegem. Şi Isus a trebuit să le amintească de înmulţirea pâinilor pentru a-i face să iasă din acel mediu, pentru că ispita ne închide, ne ia orice capacitate de a vedea departe, ne închide orice orizont, şi în acest fel ne conduce la păcat. Când suntem în ispită, numai Cuvântul lui Dumnezeu, Cuvântul lui Isus ne salvează. Să auzim acel Cuvânt care ne deschide orizontul… El este mereu dispus să ne înveţe cum să ieşim din ispită. Şi măreţia lui Isus se vede nu doar în faptul că ne ajută să ieşim din ispită, dar şi pentru că ne acordă o încredere şi mai mare decât înainte”.

Această încredere, a afirmat Papa, „este o mare putere când suntem în ispită: Domnul ne aşteaptă”, „are încredere în noi aşa cum suntem, ispitiţi şi păcătoşi”, „deschide mereu orizonturi”. Invers, a reluat Papa, diavolul, prin ispită „închide, închide, închide” şi face să crească un mediu asemănător cu cel din barca ucenicilor. Numai prin ascultarea Cuvântului lui Isus vom reuşi să nu cădem prizonieri într-o asemenea stare sufletească:
● „Să cerem Domnului ca, prin răbdarea sa, după cum a făcut cu discipolii săi, să ne spună întotdeauna când suntem în ispită: «Opreşte-te, calmează-te, aminteşte-ţi ce am făcut pentru tine în cutare moment, în acel timp, adu-ţi aminte, ridică-ţi ochii, priveşte orizontul, nu închide şi nu te închide, mergi înainte!». Cuvântul acesta ne va salva să nu cădem în păcat în momentul ispitei”.

(rv – A. De Carolis – A. Dancă)