Trăistuţa cu pilde – istorisiri cu tâlc din literatura universală şi înţelepciunea populară (2)

Iubesc pildele, pentru că au marele avantaj de a ni se lipi de inimă şi de minte precum timbrele de scrisori.

(RV - 13 februarie 2014) Istorioara de astăzi, intitulată „Perfecta laetitia” adică 'Bucuria deplină' este luată din „Fioretti” sau „Florilegiul faptelor minunate ale Sfântului Francisc”. Prima ediţie a volumului, conţinând 53 de istorisiri din viaţa Sărăcuţului din Assisi, a apărat în secolul al XV-lea.

Dacă am fi întrebaţi ce înseamnă pentru noi bucuria deplină, probabil mulţi ar spune că pământenilor nu le este dat să o guste, aceasta fiind destinată în schimb vieţii de apoi. Şi totuşi, adevărata bucurie poate fi pregustată aici, pe pământ, după cum ne spune istorioara „Bucuria deplină”.

Ascultă cum este: Era o zi de iarna în care crăpau pietrele de frig iar vântul sufla ameninţător. Sfântul Francisc şi Fratele Leon erau în drum spre biserica Sfânta Maria a Îngerilor, iar Francisc începu să-i vorbească tovarăşului de drum despre ce înseamnă adevărata bucurie (pentru un frate minor). Pe o asemenea viforniţă, părea cu totul nepotrivită vorbirea despre bucurie, şi deplină pe deasupra. Şi totuşi, Sfântul Francisc a ales chiar acel moment şi nu pentru că nu i-ar fi venit altceva în minte.

„Dacă am da exemplu minunat de sfinţenie si de hărnicie oriunde ne-am afla, nu este aceasta adevărata bucurie”, a spus Sfântul. „Dacă am putea reda vederea celor orbi, vindeca pe cei schilozi, alunga pe demoni, reda auzul celor surzi, dacă i-am face pe paralitici să meargă şi pe cei muți sa vorbească, tot n-ar fi aceasta adevărata bucurie”, a mai zis în vreme ce înfruntau nămeţii şi viscolul năprasnic.

Şi, urmându-şi cu greu drumul prin nămeţi Sfântul Francisc îşi continuă învăţătura, spunându-i fratelui Leon: „Şi dacă unul ar vorbi toate limbile şi ar cunoaşte toate scrierile si toata ştiinţa şi ar fi în măsură să prezică şi să reveleze nu doar viitorul dar si secretele cele mai ascunse ale oamenilor, nici aici nu ar afla adevărata bucurie, după cum n-ar afla-o nici dacă ar pătrunde misterele stelelor, virtuţile ierburilor, tainele păsărilor, ale peştilor, ale pietrelor, ale apelor”.


După mult drum, când erau aproape sfârşiţi de oboseală, sfântul Francisc îi desluşi fratelui Leon înţelesul adevăratei bucurii, spunându-i: „Când vom ajunge acum spre unde eram porniţi, înfriguraţi, murdari, flămânzi şi, bătând la poarta casei nu vom fi recunoscuţi şi vom fi trataţi asemenea unor impostori şi hoţi, lăsaţi în voia frigului şi a foamei pe timpul nopţii…. Atunci, dacă noi trăind această nedreptate, suportând-o cu răbdare si umilinţa fără să vorbim de rău pe fratele nostru, ci gândind că Domnul vrea toate astea pentru a ne pune la încercare, atunci, frate Leon, să ştii că aceasta este adevărata bucurie.

Tâlcul pildei de azi este că bucurie deplină nu-i – cum s-ar crede – cea trecătoare, ce are nevoie de motive pentru a se ivi şi a dura.

Bucuria deplină este dată de forţa de a nu dispera şi de a nu te mânia împotriva Cerului atunci când în aparenţă ai fi îndreptăţit să faci asta.

Nu erau oare o expresie a bucuriei depline ultimele cuvinte ale episcopului martir Anton Durcovici care, după tot chinul îndurat, n-a sfârşit într-un strigăt de revoltă ci într-o umilă cerere de îndurare: „Rugaţi-vă pentru mine să nu cedez; mor de foame şi de sete; dă-mi dezlegarea”. (Foto: "Perfetta letizia", di Luciano Vetturini, ulei pe pânză)

R.V./Anca Mărtinaş