Documentul ONU asupra minorilor prezintă anomalii şi limite grave: p. Lombardi

RV 07 feb 2014. Nu încetează polemicile legate de revcenta publicare a Observaţiilor Finale ale Comitetului ONU pentru Drepturile Copiilor referitoare la activitatea Sfântului Scaun. Oferim în acest sens nota de presă a pr. Federico Lombardi, directorul Sălii de Presă a Sf. Scaun:

«După numeroasele articole şi comentarii apărute în urma publicării recomandărilor Comitetului de Verificare a Convenţiei asupra drepturilor copiilor, pot fi de folos câteva reflecţii şi precizări.

Nu este cazul de a vorbi de o ciocnire „între ONU şi Vatican”. Organizaţia Naţiunilor Unite este o realitate importantă pentru omenirea de astăzi. Sfântul Scaun a dat întotdeauna un puternic sprijin moral Organizaţiei Naţiunilor Unite ca spaţiu de întâlnire între toate naţiunile, pentru a promova pacea în lume şi îmbogăţirea reciprocă. O dovedesc nenumăratele documente şi intervenţii ale Sfântului Scaun la cel mai înalt nivel şi participarea intensă a reprezentanţilor săi la activitatea multor organisme ale Naţiunilor Unite.

Înalţii responsabilii ONU au fost întotdeauna conştienţi de importanţa sprijinului acordat de autoritatea morală şi religioasă a Sf. Scaun pentru progresul comunităţii popoarelor, drept care au invitat Pontifii să viziteze Organizaţia şi să se adreseze Adunării Generale. Lucru pe care, pe urmele lui Paul al VI-lea, l-au făcut Ioan Paul al II-lea (de două ori) şi Benedict al XVI-lea. Altfel spus, Naţiunile Unite, la instanţele lor cele mai înalte, apreciază şi îşi doresc sprijinul Sfântului Scaun şi dialogul pozitiv cu acesta. La fel îşi doreşte şi Sfântul Scaun, pentru binele familiei umane. Aceasta este perspectiva în care e necesar să ne situăm.

Convenţiile internaţionale promovate de Naţiunile Unite reprezintă una din căile prin care comunitatea internaţională caută să promoveze căutarea păcii şi promovarea drepturilor persoanei umane în anumite domenii. Statele sunt libere să-şi dea adeziunea la acestea. Sfântul Scaun şi Statul Cetăţii Vaticanului au aderat la cele pe care le consideră mai importante în lumina misiunii şi activităţii sale. E necesar de amintit că adeziunea la o Convenţie comportă angajamentul de participare şi raporturi, etc., care presupun personal şi resurse, drept care Sf. Scaun trebuie să aleagă un număr restrâns de Convenţii, proporţionat cu posibilităţile sale de participare. Printre acestea, şi cu promptitudine, Sfântul Scaun a aderat printre primele la nivel mondial la Convenţia pentru Drepturile Copiilor, în lumina activităţii foarte vaste depusă în acest domeniu, dintotdeauna şi în forme foarte variate – educative, caritative, etc. – de comunitatea catolică în lume, şi în lumina magisteriului Bisericii în această privinţă, inspirându-se din comportamentul lui Isus însuşi descris în Evanghelii.

Evident, activitatea Naţiunilor Unite este foarte vastă şi complexă, şi ca orice mare organizaţie – şi tocmai prin natura sa universală şi cât mai posibil universală – cuprinde în interiorul său persoane, poziţii şi voci foarte diferite. Nu e, aşadar, de mirare dacă în vasta sa lume internă se întâlnesc sau se confruntă viziuni diferite. Dar pentru ca rezultatul general să fie pozitiv e necesar de aceea multă disponibilitate la dialog şi respect atent faţă de regulile esenţiale în privinţa procedurilor şi a modului de orientare a activităţilor.

Pentru verificarea aplicării Convenţiei asupra drepturilor copiilor există un Comitet cu sediul la Geneva, cu două reuniuni plenare pe an, care primeşte rapoartele diferitelor State care şi-au dat adeziunea, le analizează şi le dezbate împreună cu delegaţiile trimise şi formulează recomandări pentru o mai bună aplicare a prevederilor stabilite în Convenţie. Deseori recomandările formulate de Comitet sunt mai degrabă generice şi cu o pondere relativă. Nu întâmplător nu s-a auzit aproape niciodată un ecou al acestora în presa internaţională, nici chiar în cazul unor ţări unde problemele drepturilor omului şi ale copiilor sunt de o gravitate notorie.

În cazul Rapoartelor prezentate lunile trecute de Sfântul Scaun la Comitetul ONU cu privire la aplicarea Convenţiei şi a Protocoalelor adiţionale, întrebările formulate ulterior în scris de respectivul Comitet au primit ample răspunsuri scrise, la care a urmat o zi de audiere a unei delegaţii speciale a Sfântului Scaun la Geneva pe 16 ianuarie. Acum a avut loc, pe 5 februarie, publicarea observaţiilor şi a recomandărilor finale exprimate de Comitetul ONU. Faptul a trezit un amplu ecou şi numeroase reacţii.

Ce este de remarcat în această privinţă? Mai întâi, adeziunea Sfântului Scaun la Convenţia amintită a fost motivată de angajarea istorică a Bisericii universale şi a Sfântului Scaun pentru binele copiilor. Dacă unul nu-şi dă seama de ce reprezintă aceasta pentru binele copiilor în lume, înseamnă că nu cunoaşte bine aceste dimensiuni ale realităţii. De aceea – după cum a spus arhiepiscopul secretar de Stat Pietro Parolin – Sfântul Scaun va continua să se angajeze pentru aplicarea Convenţiei şi pentru a menţine un dialog deschis, constructiv şi angajat cu organizaţiile pe care le prevede. Va asuma poziţiile sale ulterioare şi va prezenta o dare de seamă, etc., fără a se da înapoi din faţa unui dialog autentic, a procedurilor prevăzute, cu deschidere la criticile justificate, dar o va face cu determinare şi curaj, fără timiditate.

În acelaşi timp, nu se poate să nu observi că ultimele recomandări publicate de Comitetul ONU – în opinia celor care au urmărit cu atenţie procedurile care le-au precedat – pare să prezinte limite grave. Nu au ţinut cont în mod adecvat de răspunsurile, fie în scris, fie verbale, date de reprezentanţii Sfântului Scaun. Cine a citit şi a ascultat aceste răspunsuri, nu le regăseşte proporţionat în documentul Comitetului, lăsând astfel de gândit că acesta a fost practic scris dinainte sau că cel puţin liniile majore au fost predispuse în mod clar înainte de audiere.

Pare grav în mod particular neînţelegerea naturii specifice a Sfântului Scaun. E adevărat că e vorba de o realitate diferită comparativ cu celelalte State şi aceasta face mai greu de înţeles rolul şi responsabilitatea sa. Dar acestea au fost explicate de multe ori în mod detaliat în cei douăzeci de ani şi mai bine de adeziune la Convenţie şi în special în recentele răspunsuri scrise. Nu există capacitatea de înţelegere sau nu se vrea? În ambele cazuri, rămâne dreptul de a se uimi.

Modul de a prezenta obiecţiile şi insistenţa asupra diverselor cazuri particulare pare să insinueze că s-a acordat mai multă atenţie binecunoscutelor ONG-uri, contrare a priori Bisericii Catolice şi Sfântului Scaun, decât poziţiilor Sfântului Scaun, semnatar al Convenţiei, care a fost disponibil la un dialog aprofundat cu Comitetul ONU. Este tipic acestor organizaţii să nu recunoască cele făcute în ultimii ani de Sfântul Scaun şi în Biserică în ce priveşte recunoaşterea erorilor, reînnoirea normelor şi incrementarea măsurilor de formare şi prevenire. Puţine sau nici o organizaţie sau instituţie nu a făcut la fel de mult. Dar aceasta nu reiese citind documentul în chestiune.

Nu în cele din urmă, şi aceasta este constatarea cea mai gravă, observaţiile Comitetului în mai multe linii pare să meargă dincolo de competenţele sale şi să interfereze cu poziţiile doctrinale şi morale ale Bisericii Catolice, dând indicaţii care presupun judecăţi morale cu privire la contracepţie şi chiar la avort, la educaţia din familie sau la viziunea asupra sexualităţii umane, pe baza unei proprii viziuni ideologice a sexualităţii. De aceea, în comunicatul oficial publicat miercuri dimineaţă (de Sala de Presă a Sf. Scaun) s-a vorbit de „o tentativă de ingerinţă în doctrina Bisericii Catolice despre demnitatea persoanei umane şi în exerciţiul libertăţii religioase”.

În fine, nu se poate să nu observi că tonul, desfăşurarea şi publicitatea pe care Comitetul ONU le acordă propriului document sunt absolut anormale comparativ cu procedura normală adoptată în dreptul celorlalte State care au aderat la Convenţie.

Dacă Sfântul Scaun a fost obiectul unei iniţiative şi atenţii mediatice în opinia noastră nedrept de nocive, trebuie recunoscut că la rândul său Comitetul însuşi şi-a atras multe critice grave şi întemeiate. Fără a vrea să atribuim „Naţiunilor Unite” cele întâmplate, trebuie spus, totuşi, că în opinia comună Organizaţia Naţiunilor Unite poartă la rândul său consecinţele negative ale faptului, dincolo de competenţele unui Comitet legat de Naţiunile Unite.

Să încercăm, aşadar, să regăsim planul corect de angajare pentru binele copiilor, inclusiv prin instrumentul Convenţiei. Sfântul Scaun nu va întârzia să ofere răspunsul său atent şi întemeiat».

(rv – A. Dancă)