Rubrică Radio Vatican: Trăistuţa cu pilde. Istorisiri cu tâlc din literatura universală şi înţelepciunea populară (1)

(RV – 6 februarie 2014) Iubesc pildele, pentru că au marele avantaj de a ni se lipi de inimă şi de minte precum timbrele de scrisori.

Istorioara de astăzi este luată din „Fraţii Karamazov”, ultimul roman al scriitorului rus Fyodor Dostoevsky, scris între anii 1878 - 1880.

„Ascultă cum este: a fost o dată o femeie rea, rea, care a murit fără să fi lăsat în urmă nicio faptă bună. Diavolii au luat-o şi au aruncat-o într-un lac de foc. Dar îngerul său păzitor era acolo şi se gândea: 'Despre ce faptă bună a femeii aş putea să-mi amintesc încât să i-o spun lui Dumnezeu?'

Îngerul îşi aminti una şi i-o istorisi: „A scos o ceapă din grădină şi a dat-o unei cerşetoare”. Iar Dumnezeu i-a răspuns: „Ia aceiaşi ceapă şi întinde-o în lac, încât să se prindă de ea şi să se ţină bine şi, dacă tu ai să reuşeşti să o tragi afară din lac, atunci e liberă să meargă în Rai. Însă, dacă ceapa se va rupe, femeia să rămână acolo unde este”.

Îngerul s-a dus în fugă la femeie şi i-a întins ceapa: „Ţine, femeie, i-a spus; ţine de aici şi prinde-te” şi începu să o tragă cu grijă şi era gata, gata să o scoată afară când alţi păcătoşi care arau în lac, văzând că o scoteau afară, au început să se agaţe de coada cepei, pentru a fi şi ei traşi afară. Însă femeia era rea, rea, şi s-a apucat să dea cu picioarele în ei, spunând: 'Pe mine mă trage afară, nu pe voi; ceapa este a mea, nu a voastră'. Şi numai ce a apucat să rostească astfel de vorbe că ceapa s-a şi rupt, iar femeia a căzut în lac şi a ars acolo, în vreme ce îngerul s-a apucat de plâns şi s-a îndepărtat din acel loc”.

Istorioara lui Dostoevskij pare inspirată din Proverbele lui Solomon, capitolul 19, versetul 17, în care se spune: ”Cine are milă de cel sărac, îl împrumută pe Domnul, şi El îi va răsplăti binefacerea”. Doar că femeia rea, din povestioara Dostoevskij, când a primit de la Domnul o răsplată fără măsură în schimbul unei amărâte ceape de primăvară dată de pomană, n-a voit ca vreun alt osândit să aibă parte de marea îndurare a Domnului.

Tâlcul pildei de azi este că faptele noastre bune îl obligă pe Dumnezeu faţă de noi. O spunea şi Fericitul Ieremia Valahul unui confrate care, văzându-l în extaz în timpul rugăciunii i-a destăinuit că ar fi vrut şi el să se bucure de un asemenea har. Iar Fericitul Ieremia i-a răspuns: „Dacă Dumnezeu ţi-ar dărui harul extazului, tu ai fi obligat faţă de El, dar dacă tu împlineşti o faptă de caritate faţă de săraci, atunci El, Dumnezeu, se simte obligat faţă de tine!”

R.V./Anca Mărtinaş