2014-01-27 10:45:44

Solidaritatea diecezei de Roma faţă de comunitatea ebraică, ţinta unor gesturi deplorabile


(RV – 27 ianuarie 2014) Dieceza de Roma condamnă „gravele manifestări de antisemitism” care au lovit în aceste zile comunitatea ebraică şi-şi „exprimă apropierea, solidaritatea şi durerea faţă de fraţii evrei”, a declarat purtătorul de cuvânt al Vicariatului de Roma, părintele Walter Insero care a mai spus că este vorba despre „gesturi cu atât mai grave cu cât s-au petrecut în ajunul Zilei Memoriei, celebrată pe 27 ianuarie. RealAudioMP3


„Ca şi credincioşi într-un singur Dumnezeu şi păstrători ai patrimoniului spiritual comun catolicii din Roma îşi reînnoiesc stima şi prietenia faţă de comunitatea ebraică, deploră astfel de gesturi şi se angajează să ridice o barieră împotriva urii rasiale şi a ignorării istoriei, implorând în rugăciune pace şi respect faţă de toţi”, a adăugat părintele Walter Insero, purtătorul de cuvânt al Vicariatului de Roma.



Ministrul de externe izraelian a definit ca fiind „un incident intolerabil şi brutal” actul de trimitere a unui cap de porc la ambasada Israelului la Roma şi în alte locuri din capitală, printre care Sinagoga.


R.V./A.M.








All the contents on this site are copyrighted ©.