Papa Francisc, la rugăciunea ecumenică din bazilica Sf. Paul: „Să nu considerăm inevitabile dezbinările dintre creştini!”

RV 25 ian 2014. Redăm mai jos, în traducerea noastră de lucru, predica Papei Francisc de la rugăciunea Vesperelor prezidată sâmbătă seară în bazilica Sf. Paul, cu participarea activă a reprezentanţilor celorlalte confesiuni creştine prezente la Roma. Momentul liturgic, în comemorarea Convertirii Sfântului Apostol Paul, a încheiat Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor 2014, care a avut ca temă întrebarea Apostolului Neamurilor: „Cristos a fost oare împărţit?” (1 Cor 1,13).

„Dragi fraţi şi surori,
«Cristos a fost oare împărţit?» (1 Cor 1,13). Rechemarea viguroasă pe care Sfântul Paul o pune la începutul Primei sale Scrisori către Corinteni, şi care a răsunat în liturgia din această seară, a fost aleasă de un grup de fraţi creştini din Canada ca temă pentru meditaţia noastră din timpul Săptămânii de Rugăciune din acest an.

Apostolul a aflat cu mare tristeţe că creştinii din Corint sunt despărţiţi în diferite grupuri. Unii afirmă: «Eu sunt al lui Paul». Un altul spune: «Eu sunt al lui Apolo». Un altul: «Eu, în schimb, al lui Chefa». În fine, unii susţin: «Eu sunt al lui Cristos» (cf v. 12). Nici chiar cei care înţeleg să se raporteze la Cristos nu pot fi lăudaţi de Paul, pentru că se folosesc de numele unicului Mântuitor pentru a se distanţa de ceilalţi fraţi din interiorul comunităţii. Cu alte cuvinte, experienţa particulară a fiecăruia, referinţa la anumite persoane de vază din comunitate, devin măsura de judecată a credinţei celorlalţi.

În această situaţie de dezbinare, Paul îi îndeamnă pe creştinii din Corint, «pentru numele Domnului nostru Isus Cristos», să fie cu toţii în armonie în vorbire, pentru ca între ei să nu fie dezbinări, ci unitatea desăvârşită de gândire şi simţire (cf v. 10). Dar comuniunea pe care Apostolul o invocă nu va putea să fie rodul unor strategii omeneşti. Unitatea desăvârşită între fraţi, în realitate, este posibilă numai prin referinţa la gândirea şi simţămintele lui Cristos Isus (cf Fil 2,5). În această seară, în timp ce suntem adunaţi aici în rugăciune, simţim că Cristos, care nu poate să fie împărţit, vrea să ne atragă la El, la simţămintele inimii sale, la abandonarea sa totală şi încrezătoare în mâinile Tatălui, la golirea sa radicală din iubire faţă de oameni. Numai El poate fi începutul, cauza, motorul unităţii noastre.

În timp ce ne aflăm în prezenţa lui, devenim şi mai conştienţi că nu putem consida dezbinările din Biserică drept un fenomen într-un anumit fel natural, inevitabil pentru orice formă de viaţă asociativă. Dezbinările noastre rănesc în trupul său, rănesc mărturia pe care suntem chemaţi să o dăm pentru El în lume. Decretul Conciliului Vatican II despre ecumenism, preluând textul Sfântului Paul pe care l-am meditat, afirmă în mod semnificativ: «Cristos Domnul a întemeiat o unică şi singură Biserică, şi totuşi mai multe Comuniuni creştine se înfăţişează oamenilor ca adevărata moştenire a lui Cristos: toţi afirmă că sunt ucenicii Domnului, însă ei nu sunt la fel şi umblă pe căi diferite, ca şi cum Cristos însuşi ar fi împărţit. Această împărţire contrazice pe faţă voinţa lui Cristos şi este un scandal pentru lume, constituind chiar o piedică pentru cauza preasfântă a vestirii Evangheliei la toată făptura» (Unitatis Redintegratio, nr. 1).

Dragi prieteni, Cristos nu poate fi împărţit! Această certitudine trebuie să ne încurajeze şi să ne sprijine să continuăm cu smerenie şi încredere drumul către restabilirea deplinei unităţi vizibile între toţi cei care cred în Cristos. Îmi place să mă gândesc în acest moment la lucrarea Fericitului Ioan al XXIII-lea şi a Fericitului Ioan Paul al II-lea. Pe parcursul vieţii, amândoi au maturizat conştiinţa de cât de urgentă este cauza unităţii şi, odată aleşi la Scaunul lui Petru, au călăuzit cu determinare întreaga turmă catolică pe căile drumului ecumenic: Papa Ioan, deschizând căi noi şi înainte aproape de neînchipuit, Papa Ioan Paul propunând dialogul ecumenic drept dimensiune normală şi de nerenunţat pentru viaţa fiecărei Biserici particulare. La ei se asociază şi Papa Paul al VI-lea, un alt mare protagonist al dialogului, de la care amintim chiar în aceste zile a 50-a aniversare de la istorica îmbrăţişare de la Ierusalim cu Patriarhul de Constantinopol, Atenagora.

Lucrarea acestor Pontifi a făcut în aşa fel încât dimensiunea dialogului ecumenic a devenit un aspect esenţial din slujirea Episcopului Romei, până într-acolo încât astăzi nu s-ar înţelege pe deplin slujirea petrină fără a include în aceasta deschiderea la dialog cu toţi cei care cred în Cristos. Putem spune că drumul ecumenic a permis să se aprofundeze înţelegerea slujirii Succesorului lui Petru şi trebuie să avem încredere că va continua să lucreze în acest sens şi pe viitor. În timp ce privim cu gratitudine la paşii pe care Domnul ne-a ajutat să-i facem, şi fără să ascundem dificultăţile pe care le întâmpină astăzi dialogul ecumenic, cerem să fim cu toţii înveşmântaţi cu simţămintele lui Cristos, ca să putem păşi spre unitatea pe care El o doreşte.

În acest climat de rugăciune pentru darul unităţii, aş dori să adresez salutările mele cordiale şi fraterne Eminenţei Sale Mitropolitului Gennadios, reprezentant al Patriarhatului Ecumenic, şi Graţiei Sale Davin Moxon, reprezentant personal la Roma al Arhiepiscopului de Canterbury, şi tuturor reprezentanţilor diferitelor Biserici şi Comunităţi ecleziale, care au venit aici în această seară.

Dragi fraţi şi surori, să ne rugăm Domnului Isus, care ne-a făcut mădulare vii ale Trupului său, ca să ne păstreze profund uniţi cu El, să ne ajute să depăşim conflictele noastre, dezbinările noastre, egoismele noastre şi să fim uniţi unii cu alţii de unica putere, cea a iubirii, pe care Duhul Sfânt o revarsă în inimile noastre (cf Rom 5,5). Amin.”

Aici, serviciul audio:

(rv – A. Dancă)