2014-01-25 08:53:40

Consideraţii omiletice la Duminica a III-a de peste an (A): Isus cheamă şi în Galileea modernă


(RV – 26 ianuarie 2014) E Ziua Domnului. Al treilea mister de lumină: Vestirea Împărăţiei lui Dumnezeu. La sfânta şi dumnezeiasca Liturghie de duminica trecută, invitaţi de cuvântul lui Dumnezeu, am început să ne întrebăm „Cine este Isus?”. -Ioan Botezătorul ne-a sugerat un prim răspuns: Isus este „mielul lui Dumnezeu care ia asupra sa păcatele lumii”. Astăzi profetul Isaia şi evanghelistul Matei ne sugerează un al doilea răspuns: Isus este lumina lumii. Ce înseamnă asta? Unde şi cum luminează? Pentru a răspunde vom urma perspectiva deschisă de pericopa evanghelică duminicală după Matei 4,12-23.

1. Lumina împărăţiei. După ce Ioan Botezătorul a fost aruncat în închisoare, Isus iese în lume, se stabileşte la Cafarnaum şi începe să vestească împărăţia cerurilor. Parcurge Galileea şi predică apropierea împărăţiei începând cu ţinutul lui Zabulon şi Neftali şi vindecând orice boală şi orice neputinţă în popor. Mântuitorul invită la pocăinţă şi cheamă la el primii patru ucenici, pe Simon, numit şi Petru, şi pe Andrei, fratele lui, care îşi aruncau mrejele în mare, căci erau pescari; pe Iacob, fiul lui Zebedeu, şi pe Ioan, fratele lui, care erau în barcă împreună cu tatăl lor Zebedeu şi îşi pregăteau mrejele. Isus le spune „Veniţi după mine şi eu vă voi face pescari de oameni". Ei lasă imediat toate şi îl urmează.
Aşa începe răspândirea luminii lui Isus în lume. Lumina împărăţiei a ajuns la noi, la generaţia noastră, deschide drumul vieţii tuturor pentru a nu umbla în întuneric. Deveniţi prin botez fii ai luminii avem misiunea de a o transmite mai departe.

2. Lumină pentru sensul vieţii. Viaţa fiecărui om este însoţită de profunde întrebări despre propria origine, despre sensul a ceea ce face, despre viitor. Avem nevoie de lumină pentru că certitudinea morţii pare de multe ori singura certitudine. În mod firesc omul se simte provocat să reflecteze la ce se petrece cu el după moartea pământească. Teama de sfârşitul ineluctabil îi mobilizează toate forţele în încercarea de a prelungi viaţa cât mai mult. Adesea însă întrebarea ultimă se pierde în deznădejde, în descurajare. Atunci se lasă întunericul iar zilele devin chinuitoare. Cum poate permite Dumnezeu ca omul rău să distrugă creaţia, să semene războaie şi să se hrănească cu ură? Întrebările capătă aspect descumpănitor şi paralizant când răul pare fi independent de uzul dezordonat al libertăţii: de ce boala, de ce durerea, de ce suferinţa celui nevinovat?

3. Lumină pentru fiecare generaţie. După două mii de ani de creştinism, a spune că propria ţară sau regiune este creştină pare un lucru temerar. Cum se explică acest paradox? Toţi ştim din experienţă că fiecare generaţie se găseşte în faţa problemei religioase la acelaşi punct şi în aceleaşi condiţii de plecare în care s-au aflat generaţiile precedente. Transmiterea Evangheliei la propria generaţie nu se aseamănă cu transmiterea codului genetic ereditar care este inevitabil sau cu transmiterea bunurilor ereditare care în mod normal se primesc fără ca mintea moştenitorului să aibă vreun aport. Se poate întâmpla ca în faţa opţiunii religioase oamenii să fie mereu, în orice moment al vieţii lor, ca un ţinut neexplorat.

4. Dumnezeu în căutarea omului. Căutarea sensului în viaţă, conştienţi sau nu, traduce năzuinţa dintotdeauna a inimii omului spre Dumnezeu. Această dorinţă este suscitată de urgenţa de a găsi apărare împotriva duşmanilor şi siguranţă în situaţiile potrivnice ale vieţii.
Dar Liturghia duminicii a treia de peste an, dezvăluie ceva mai mult, un aspect nou. Isus însuşi merge în căutarea omului. Dacă Ioan Botezătorul chema la sine mulţimile, Fiul lui Dumnezeu, mergând în Galileea, iese în întâmpinarea oamenilor. Se duce în periferiile existenţiale, cum spune Papa Francisc.

Pentru Isus, a vesti Evanghelia în Galileea neamurilor însemna a oferi omenirii mântuirea lui Dumnezeu, manifestată în persoana sa şi în ucenicii chemaţi de el.
Instaurarea împărăţiei lui Dumnezeu realizează promisiunea făcută cu secole în urmă de către profetul Isaia, potrivit căreia Domnul va reda încredere unor populaţii dintr-un ţinut descalificat, umilit şi confuz. Isus a mers în căutarea oamenilor până la a-şi da viaţa pentru ei. Este iniţiativa sa. Înainte de a căuta omul este căutat de Dumnezeu.
De aceea apostolul Paul aminteşte primelor comunităţi creştine că toţi cei botezaţi au fost iubiţi şi chemaţi de Domnul în Isus Cristos. Prin comuniunea dintre păstori, Domnul conduce Biserica sa. Astfel pierde orice sens a trăi în discordie, în gelozie şi dezbinare, pentru că toţi creştinii se nasc la picioarele crucii.

5. Împărăţia lui Dumnezeu este aproape. „Convertiţi-vă, pentru că s-a apropiat împărăţia cerurilor!” (Matei 4,17). Acesta este începutul predicii lui Isus care păşeşte pe făgaşul deschis de Ioan Botezătorul în Iudeea şi îl adânceşte (cf. Matei 3,2). Centrul ales de Isus pentru misiunea sa în Galileea este Cafarnaum, în mijlocul regiunii peste care pentru prima dată se abătuse întunericul ocupaţiei asiriene şi peste care acum se ridică lumina (cf. Isaia 8,25) prin predicarea Evangheliei.
Isus proclamă Vestea bună a „împărăţiei lui Dumnezeu” sau a împărăţiei cerurilor. Dumnezeu vine să stăpânească pe pământ. Se împlineşte astfel promisiunea. Fericirea bate la uşă. Trebuie să ne dispunem pentru a primi împărăţia prin „convertirea” inimilor, adică prin întoarcerea la calea lui Dumnezeu. Viaţa toată trebuie să se schimbe.

6. Lumină în Galileea biblică. Isus începe de la marginea ţării. Porneşte de la periferie, cum s-a spus, dintr-un ţinut discreditat. Galileea neamurilor era teritoriul palestinian din Nord pe care asirienii îl cuceriseră în sec.8 î.d.C., făcând din el un district al imperiului pe care l-au populat cu emigranţi asirieni, pentru a stăvili naţionalismul rebel al lui Israel.
De fapt, istoria consemnează expediţia din anul 734 înainte de Cristos a regelui asirian Tiglet-Pileser al III-lea care, coborând spre Egipt pe „calea mării” (litoralul Feniciei), a ocupat şi anexat la imperiul Asiriei teritoriile evreieşti ale lui Aşèr, Isahàr, Zabulòn şi Neftàli. Ţinutul acestor triburi a fost numit în ebraică Galίl Goίm (districtul păgânilor), de unde denumirea latină „Galilea gentium”, adică „Galileea neamurilor”.
De aici porneşte aventura Evangheliei. Isus este lumina şi a fost trimis de Tatăl ca să lumineze „poporul scufundat în întuneric” şi să vestească împărăţia lui Dumnezeu celor care locuiau „în întuneric” şi „în ţinutul umbrei şi al morţii” (Matei 4,16). Împărăţia la care Isus invită pe toţi să aparţină ca cel mai mare dar al Tatălui, nu priveşte posesia de bunuri pământeşti, exerciţiul puterii, ostentaţia de glorie. Din contra, este negarea şi antiteza categoriilor noastre omeneşti şi din acest motiv cere o „convertire”.
În această împărăţie, cel mai mare trebuie să devină cel mai mic; cine deţine autoritatea trebuie să o exercite în serviciul fraţilor. În ea sunt declaraţi „fericiţi” cei umili, cei blânzi, cei curaţi cu inima, cei săraci cu duhul, cei suferinzi, cum se citeşte mai departe în pericopa evanghelică unde se spune că erau aduşi la Isus „toţi cei care sufereau de diferite boli şi chinuri: posedaţi, lunatici şi paralizaţi, iar el îi vindeca” (Matei 4,24), căci doar „a lor este împărăţia cerurilor” (Matei 5,5) anunţată de Isus.
Această împărăţie trebuie primită cu credinţă şi smerenie. Este o realitate ce angajează la răspândirea şi mărturisirea ei prin viaţa de toate zilele.
Cu toate că Galileea fusese descalificată în ochii capilor şi a învăţătorilor lui Israel, evangheliştii prezintă prima predică a lui Isus tocmai în Galileea şi scriu că acest lucru era conform cu ceea ce se citeşte în cartea lui Isaia. Acesta, într-o profeţie despre timpul mesianic, anunţase că Galileea neamurilor, care era în întuneric, va vedea o lumină mare (Matei 14-16).

7. Lumină în Galileea contemporană. În mod analog nimeni astăzi, plecând de la date statistice, nu s-ar gândi că în Occident se va înregistra o înflorire puternică a vieţii creştine de aşa proporţii încât toată lumea va fi atrasă de ea.
Cu tot simţul realităţii dar şi cu realismul credinţei trebuie să vedem că Dumnezeu lucrează, deşi în forme mai puţin aşteptate de noi. Să ne întrebăm, de pildă, în legătură cu semnificaţia celor două întâlniri inter-religioase mondiale la Assisi, prima convocată de Papa Ioan Paul al II-lea la 27 octombrie 1986 şi alta la 24 ianuarie 2002 convocată de Papa Benedict al XVI-lea.
Care este semnificaţia acestor evenimente, la care se adaugă multe altele, dacă nu cea a unei lumini aprinse de Dumnezeu prin Succesorii lui Petru, peste pământul dominat de întuneric şi violenţă? S-a vorbit şi despre confuzie religioasă la întâlnirile din Assisi. Cine se opreşte la aspectul superficial al evenimentelor, uită că Dumnezeu este Stăpânul Bisericii, al timpului şi al istoriei.
Cine nu vede câtă lumină s-a revărsat peste lume în urma gestului istoric de extraordinar curaj şi umilinţă al Papei Benedict al XVI care a renunţat la oficiul de episcop al Romei pentru a permite lui Dumnezeu să trimită un nou succesor al apostolului Petru? A venit unul „de la capătul lumii”, Papa Francisc care, cu stilul simplu, direct şi imediat al predicării Evangheliei însoţit de gestul concret al vieţii coerente schimbă paginile istoriei în văzul întregii lumi.
Prin urmare, Isus „trece” şi printre oamenii de azi. Păşeşte şi vede lumea contemporană, vede oamenii aflaţi în bărcile şi la mrejele lor. Nu sunt cu Evanghelia în mâini, dar îi cheamă să-l urmeze. Istoria propovăduirii Evangheliei se repetă. Se repetă după un program stabilit de Dumnezeu, şi acolo şi atunci când toţi zic: „Trăim într-un teritoriu păgân; suntem în Galileea păgânismului modern, scufundaţi în cea mai deasă beznă morală la nivel mondial; ne îndreptăm spre o catastrofă globală, cosmică!”.

8. M-ai chemat? Iată-mă. Trăim, deci, în „Galileea neamurilor” în format contemporan. Interogativele sunt multe. Ascultând profeţiile biblice cu dispoziţii diferite de cele ale evreilor din vremea lui Isus, problema importantă este cea a schimbării vieţii. Ne-o aminteşte Evanghelia de azi: Isus a început să propovăduiască şi să spună: „Faceţi pocăinţă, căci s-a apropiat împărăţia cerurilor” (Matei 4,17). Mergând pe malul Mării Galileii i-a chemat pe primii patru ucenici care lăsându-şi mrejele, l-au urmat. „Isus străbătea toată Galileea, învăţând în sinagogile lor, propovăduind evanghelia împărăţiei şi vindecând orice boală şi orice neputinţă în popor” (Matei 4,23).
Şi astăzi, tocmai acum, Isus trece. Trece şi printre noi în această zi şi cheamă. Ce putem să-i răspundem dacă nu: „M-ai chemat? Iată-mă!”.

În încheierea acestor consideraţii mai întâi să primim lumina evanghelică trăită şi propovăduită de apostolul Paul: „Fraţilor, vă îndemn în numele Domnului nostru Isus Cristos, să fiţi toţi uniţi, să nu fie dezbinări între voi, să fiţi toţi o inimă şi un gând” (1Cor 1,10).
Astfel trăim în lumina lui Cristos.
Să ne însuşim în final mărturisirea psalmistului: Domnul este lumina şi mântuirea mea, de cine mă voi teme? Domnul este apărătorul vieţii mele, de cine mă voi înfricoşa? Un lucru cer de la Domnul şi-l doresc fierbinte: să locuiesc în casa Domnului în toate zilele vieţii mele, ca să mă bucur de frumuseţea Domnului, cercetând lăcaşul său (Psalmul 26).
Este ceea ce facem deja la sfânta şi dumnezeiasca Liturghie.

(RV – A.Lucaci, material omiletic de vineri 24 ianuarie 2014)


Aici, serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.