2014-01-24 14:40:04

Preşedintele Hollande la Papa Francisc: „heureux d’être accueilli ici”


(RV – 24 ianuarie 2014) „Este şi Sfântul patron al dumneavoastră”, a remarcat Papa Francisc faţă de preşedintele Hollande, care i-a dăruit Pontifului o scriere despre Sfântul Francisc din Assisi, de Maurice Boutet de Monvel, publicată de editura Plon, în 1929. RealAudioMP3

Contextul oferirii acestui dar a fost întâlnirea dintre cei doi şefi de stat purtători ai numelui Sărăcuţului din Assisi, cu ocazia vizitei preşedintelui François Hollande la Papa Francisc, vineri, 24 ianuarie când – coincidenţă - în calendarul roman sau latin se sărbătoreşte un alt sfânt cu numele Francisc, şi anume Francisc de Salles, patronul jurnaliştilor.

„Sfinte Părinte sunt foarte fericit să fiu primit aici”, a spus preşedintele Hollande strângând mâna Papei. „Ne-am obişnuit cu astfel de constrângeri”, a adăugat apoi François Hollande făcând aluzie în mod deschis la prezenţa jurnaliştilor şi a fotografilor care au avut acces – cum se obişnuieşte – doar la momentul iniţial al întâlnirii.

François Hollande a sosit la ora 10.30 şi a fost primit de Pontif în Palatul Apostolic. Colocviul dintre Sfântul Părinte şi preşedintele Franţei a durat 35 de minute şi a avut loc în Bibliotecă, unde sunt primiţi de obicei şefii de stat.

Preşedintele francez s-a întâlnit de asemenea cu Secretarul de Stat, mons. Pietro Parolin şi cu Mons. Dominique Mamberti, Secretar pentru Raporturile cu Statele.

„În cursul cordialelor colocvii s-a reliefat contribuţia religiei la binele comun. Amintindu-se de bunele raporturi existente dintre Franţa şi Sfântul Scaun s-a accentuat necesitatea eforturilor comune pentru menţinerea unui dialog constant între Stat şi Biserica Catolică şi colaborarea constructivă în chestiunile de interes comun.

În contextul apărării şi promovării demnităţii persoanei umane au fost trecute în revistă unele teme de actualitate, precum familia, bioetica, respectarea comunităţilor religioase şi tutelarea locurilor de cult.


Colocviul a continuat cu probleme de caracter internaţional, precum sărăcia, dezvoltarea, chestiunea migraţiei şi a mediului. O atenţie deosebită s-a acordat conflictelor din Orientul Mijlociu şi din unele regiuni ale Africii, cu speranţa ajungerii la pace.


Este a opta oară când un preşedinte al Republicii Franceze este primit în Vatican, dar este prima vizită în Vatican a lui Hollande, în calitate de preşedinte francez. De la alegerea sa, în 2012, Hollande a venit de patru ori la Roma pentru a avea întrevederi cu autorităţile din Peninsulă, dar nu s-a întâlnit nici cu Papa Benedict al XVI-lea şi nici cu Papa Francisc.

R.V./A. Mărtinaş







All the contents on this site are copyrighted ©.