Ziua migrantului 2014: reflecţia mons. Anton Lucaci

RV 19 ian 2014. Redacţia română Radio Vatican a cerut mons. Anton Lucaci, colaborator al Programelor noastre şi coordonator al pastoraţiei migranţilor catolici români din Italia, o reflecţie la Mesajul Papei Francisc pentru a 100-a ZMMR 2014. Tema „Migranţi şi refugiaţi: spre o lume mai bună” (19 ianuarie 2014). Mai jos, reflecţia mons. Anton Lucaci:

O abordare realistă şi pozitivă pentru emigranţii români.
1. Perspectiva întregii familii umane. Anul acesta Papa Francisc abordează fenomenul vast şi complex al migraţiei umane în mod pozitiv, urmărind crearea unei lumi mai bune (Mesajul pentru ZMMR 2014).
Desigur, fenomenul cuprinde elemente problematice şi negative, însă documentul se distinge prin perspectiva îmbunătăţirii condiţiilor de viaţă ale întregii familii umane nu doar economic, dar şi politic şi cultural, şi bineînţeles, spiritual.
Biserica, „maestră de umanitate” (Benedict XVI, audienţa generală din 17 octombrie 2012) a definit fenomenul mobilităţii umane ca un „semn al timpurilor” (Benedict XVI, Mesajul pentru ZMMR 2006). Încă din 1914, Magisteriul papal acordă o atenţie sporită acestui fenomen. De un secol, Biserica însoţeşte migranţii şi refugiaţii cu o grijă pastorală specifică, străduindu-se să înţeleagă motivele care sunt la originile migraţiilor, să lucreze pentru a depăşi efectele negative şi să valorizeze efectele pozitive asupra comunităţilor de origine, de tranzit sau de destinaţie a mişcărilor migratoare.
Se constată că fluxurile migratoare contemporane constituie cea mai vastă mişcare de persoane, dacă nu de popoare, din toate timpurile. Biserica este convinsă că nici o ţară nu poate să înfrunte singură dificultăţile legate de acest fenomen, care este aşa de amplu încât interesează de acum toate continentele în dubla mişcare de imigraţie şi de emigraţie. În consecinţă, fenomenul mobilităţii umane cere colaborare la nivel internaţional între ţările de plecare, cele de tranzit şi cele de sosire.
În documentele Bisericii sunt denunţate carenţele şi lacunele statelor şi ale comunităţii internaţionale în privinţa migraţiei, dar se subliniază şi aspiraţia omenirii de a trăi unitatea respectând diferenţele, primirea şi ospitalitatea care să permită împărtăşirea egală a bunurilor pământului, tutelarea şi promovarea demnităţii şi a poziţiei centrale a fiecărei fiinţe umane.

2. Pentru emigranţii români, o abordare realistă. Înainte de a releva câteva elemente pozitive ale fenomenului mobilităţii umane, reţinem că România pentru prima dată în istorie este implicată masiv în fenomenul emigraţiei, şi relativ şi în cel al imigraţiei.
După decenii de restricţii şi îngrădiri, de mutilare a persoanei umane sub regimul totalitar, românii au recăpătat libertatea de circulaţie. În sfârşit, pot exercita dreptul fundamental al persoanei de a emigra, cu posibilitatea pentru fiecare de a se stabili unde crede mai oportun că îşi poate realiza mai bine capacităţile, aspiraţiile şi planurile sale.
Deschisă această posibilitate, nu trebuie uitat că „dreptul primar al omului este să trăiască în propria patrie: drept care, însă, devine efectiv numai dacă sunt ţinuţi mereu sub control factorii care împing la emigrare” (Papa Ioan Paul II, Discurs la al IV-lea Congres mondial al migraţiilor, 1998).
În situaţia actuală, când pe glob 250 milioane de persoane sunt implicate în fenomenul migraţiei, nu se poate trece cu uşurinţă peste ceea ce sublinia Benedict al XVI-lea în mesajul pentru ZMMR 2013: „chiar mai înainte de dreptul de a emigra, trebuie reafirmat dreptul de a nu emigra, şi anume, de a fi în condiţia de a rămâne în propria ţară”.
În acest sens este importantă remarca Papei Francisc în privinţa colaborării internaţionale pentru contrastarea elementelor problematice şi negative ale migraţiei: „Colaborarea începe deja cu efortul pe care fiecare ţară ar trebui să-l facă pentru a crea condiţii economice şi sociale mai bune în patrie, în aşa fel încât emigraţia să nu fie unica opţiune pentru cel care caută pace, dreptate, siguranţă şi respectarea deplină a demnităţii umane. Crearea oportunităţilor de muncă în economiile locale va evita în afară de asta despărţirea familiilor şi va garanta condiţii de stabilitate şi de seninătate pentru indivizi şi pentru colectivităţi.

3. Abordare pozitivă pentru emigranţii români. După aceste precizări principiale, relevăm o serie de aspecte pozitive ale fenomenului emigraţiei care îi interesează şi pe români:
-Devin conştienţi de faptul că fiecare persoană aparţine omenirii.
-Este legitim să împărtăşească speranţa unui viitor mai bun cu întreaga familie a popoarelor.
-Este legitim să aspire la un viitor mai bun nu numai pentru ei înşişi, ci şi pentru propriile familii şi pentru persoanele dragi.
-Împărtăşesc aspiraţia omenirii de a trăi unitatea familiei umane respectând diferenţele şi identitatea.
-Pot înţelege că, aşa cum învaţă Biserica, inima omului doreşte un "mai mult" care nu este pur şi simplu un a cunoaşte mai mult sau un a avea mai mult, ci este mai ales un a fi mai mult.
-Pot contribui la crearea unei "lumi mai bune". Această expresie orientează spre căutarea unei dezvoltări autentice şi integrale.
-Ajung la convingerea că lumea se poate îmbunătăţi numai dacă atenţia primară este îndreptată spre persoană, dacă promovarea persoanei este integrală, în toate dimensiunile sale, inclusiv cea spirituală; dacă nu este neglijat nimeni, inclusiv săracii, bolnavii, cei închişi, nevoiaşii, străinii (cf. Mt 25,31-46); dacă suntem capabili să trecem de la o cultură a rebutului la o cultură a întâlnirii şi a primirii.

4. Emigranţii români şi perspectiva evanghelizării. Fenomenul migraţiei umane interesează îndeaproape întreaga Biserică în împlinirea misiunii ei universale. Implicaţiile sunt enorme şi sub multiple aspecte: deschiderea orizontului uman şi spiritual, ecumenic şi misionar, formarea unei comunităţi creştine mai deschise, a unei democraţii mai complete, a unei noi umanităţi. Ne oprim, şi aici, la modul general.
În Cristos „Lumina neamurilor”, Biserica este ca un sacrament, adică semn şi instrument al unirii intime cu Dumnezeu şi al unităţii întregului neam omenesc.
Biserica, răspunzând la mandatul lui Cristos: "Mergeţi şi faceţi ucenici din toate naţiunile", este chemată să fie poporul lui Dumnezeu care cuprinde toate popoarele şi le duce tuturor popoarelor vestea evangheliei, pentru că pe faţa fiecărei persoane este imprimată faţa lui Cristos! Aici se află rădăcina cea mai profundă a demnităţii fiinţei umane, care trebuie respectată şi ocrotită mereu. Nu atât criteriile de eficienţă, de productivitate, de rang social, de apartenenţă etnică sau religioasă sunt cele care întemeiază demnitatea persoanei, ci faptul de a fi creaţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu (cf. Gen 1,26-27) şi, mai mult, faptul de a fi copii ai lui Dumnezeu; fiecare fiinţă umană este copil al lui Dumnezeu! În el este imprimată imaginea lui Cristos.
Migraţiile pot fi o ocazie pe care providenţa ne-o oferă pentru a contribui la construirea unei societăţi mai drepte, a unei democraţii mai împlinite, a unei ţări mai solidare, a unei lumi mai fraterne şi a unei comunităţi creştine mai deschise, conform evangheliei.
Migraţiile pot face să se nască posibilităţi de nouă evanghelizare, să se deschidă spaţii pentru creşterea unei noi umanităţi, prevestită în misterul pascal: o umanitate pentru care orice ţară străină este patrie şi orice patrie este ţară străină (cf. Scrisoarea către Diognet)".

(rv - A. Dancă)