2014-01-16 11:39:08

Ţara Sfântă: creştinii palestinieni în aşteptarea Papei


(RV – 16 ianuarie 2014) „Dorim pacea. Avem nevoie de pace: acestea sunt cuvintele pe care i le voi spune Pontifului când îl voi vedea”, a spus doamna Vera Baboun, primar al oraşului Betleem, la solicitarea agenţiei de presă catolice SIR. RealAudioMP3


Vizita Papei în Ţara Sfântă este programată să aibă loc între 24 şi 26 mai a.c.


Momentul culminant al etapei la Betleem va fi reprezentat de Sfânta Liturghie celebrată în Piaţa Ieslei, din faţa bazilicii Naşterii Mântuitorului.


„Este o vizită importantă”, a mai spus primarul Betleemului care este de religie creştină, potrivit unei tradiţii împământenite în oraşul Naşterii lui Isus.


„Sunt convinsă că această vizită va marca un nou început pentru acest ţinut, căci Papa – care va veni după reluarea negocierilor prevăzute pentru luna aprilie – va dărui îmbrăţişarea sa tuturor”.


Doamna Baboun a asigurat că au început deja pregătirile pentru ca oraşul Naşterii Mântuitorului să poată primi cum se cuvine miile de pelerini care-i vor trece pragul.


„Vom face astfel încât să se simtă cu toţii acasă, fie că sunt turişti sau pelerini, căci Betleemul este casa tuturor”, a mai spus primarul oraşului, îndemnându-i pe cei care vor veni să încerce să-i cunoască pe palestinieni. „Nu vă cer să intraţi în magazinele noastre de suveniruri” – a spus – „dar vă rog mai ales să intraţi în casele noastre şi să cunoaşteţi pietrele vii ale acestui pământ atât de lovit”.


R.V./A.M







All the contents on this site are copyrighted ©.