2014-01-13 16:19:55

Papa, membrilor Corpului Diplomatic: „Într-o lume închisă, este mai necesară ca oricând cultura întâlnirii între oameni”


RV 13 ian 2014. Într-un timp de închidere, care duce întotdeauna la distrugere, este tot mai necesară cultura întâlnirii între oameni: este îndemnul pe care Papa Francisc l-a adresat membrilor Corpului Diplomatic acreditat pe lângă Sf. Scaun, primiţi luni în Sala Regia din Palatul Apostolic pentru tradiţionalul schimb de urări la începutului noului an. Decanul Corpului Diplomatic, Jean-Calude Michel, ambasadorul Principatului Monaco, a adresat Papei cuvântul de omagiu.

De la Siria la R. Centrafricană, de la Nigeria la Irak, Pontiful a atins într-un amplu discurs toate regiunile afectate de violenţă şi război. Papa a subliniat necesitatea de a combate aşa numita „cultură a rebutului”, de a-i ajuta pe cei mai slabi, în special pe emigranţi, şi a lansat un puternic apel pentru a se cruţa copiilor oroarea avortului, a războiului şi a traficului de fiinţe umane.

Deschidere, întâlnire şi fraternitate. Discursul Papei a avut la bază trei cuvinte cheie care pot oferi un viitor mai bun în convieţuirea dintre oameni, pornind de la urgenţa păcii şi drepturile omului. Pontiful a subliniat că trebuie sprijinite în mod special persoanele mai vulnerabile: cei bătrâni, care de cele mai multe ori sunt consideraţi o povară, şi cei tineri, care trebuie să fie ajutaţi să-şi găsească un loc de muncă înainte ca entuziasmul lor să se stingă.

Papa a cerut statelor să lanseze vaste politici în favoarea familiei şi a pus accentul pe ceea ce, s-ar putea spune, devine o emblemă a pontificatului: cultura întâlnirii între oameni.
● „Închiderea şi izolarea creează întotdeauna o atmosferă asfixiantă şi apăsătoare, care mai devreme sau mai târziu, ajunge să întristeze şi să sufoce. E de folos, în schimb, o angajare comună din partea tuturor, pentru a promova o cultură a întâlnirii, pentru că numai cine este capabil să meargă spre ceilalţi este în măsură să aducă roade, să creeze noi legături de comuniune, să iradieze bucurie, să edifice pacea”.

Aici, serviciul audio: RealAudioMP3


Redăm mai jos, în traducerea noastră de lucru, ample pasaje din discursul Papei. În cuvântul său, Pontiful a remarcat că „a devenit de acum o lungă şi consolidată tradiţie care, la începutul unui nou an, vrea ca Papa să întâlnească membrii Corpului Diplomatic acreditat pe lângă Sf. Scaun, pentru a-şi exprima urările şi a schimba câteva reflecţii, care izvorăsc mai întâi din inima lui de păstor, atent la bucuriile şi suferinţele omenirii. (…)

Anul abia încheiat a fost deosebit de dens în evenimente nu numai în viaţa Bisericii, dar şi în domeniul raporturilor pe care Sf. Scaun le întreţine cu Statele şi Organizaţiile Internaţionale. Amintesc, în particular, stabilirea raporturilor diplomatice cu Sudanul de Sud, semnarea acordurilor, de bază sau specifice, cu R. Capul Verde, Ungaria şi Ciad, şi ratificarea celui încheiat cu Guineea Ecuatorială, semnat în 2012. (…)

În Mesajul pentru Ziua Mondială a Păcii, dedicat fraternităţii ca fundament şi cale pentru pace, am remarcat că «fraternitatea începe să fie învăţată de obicei în sânul familiei», care «prin vocaţie, ar trebui să molipsească lumea cu iubirea ei» şi să contribuie la maturizarea acelui spirit de slujire şi împărtăşire care edifică pacea. Aceasta ne povesteşte Ieslea de Crăciun, în care vedem Sfânta Familie nu singură şi izolată de lume, ci înconjurată de păstori şi de magi, altfel spus, o comunitate deschisă, în care este loc pentru toţi, bogaţi şi săraci, apropiaţi şi îndepărtaţi. Şi se înţeleg astfel cuvintele iubitului meu predecesor Benedict al XVI-lea, care sublinia că «lexicul familial este un lexic de pace». Din nefericire, deseori nu se întâmplă în acest fel, pentru că este în creştere numărul familiilor despărţite şi destrămate, nu doar din cauza conştiinţei slabe a simţului de apartenenţă, care marchează lumea actuală, dar şi din cauza condiţiilor grele în care multe dintre ele sunt constrânse să trăiască, până acolo încât lipsesc chiar mijloacele de subzistenţă. Devin necesare, de aceea, politici adecvate care să sprijine, să promoveze şi să consolideze familia!”.

Se întâmplă, de asemenea, ca bătrânii să fie consideraţi o povară, în timp ce tinerii nu văd înaintea lor perspective sigure pentru viaţa lor. Bătrânii şi tinerii, dimpotrivă, sunt speranţa omenirii. Cei dintâi, aduc înţelepciunea experienţei; cei din urmă, ne deschid spre viitor, împiedicându-ne să ne închidem în noi înşine (cf Exhortaţia Apostolică «Evangelii Gaudium», 108). Este înţelept să nu fie marginalizaţi cei bătrâni din viaţa socială pentru a menţine vie memoria unui popor. Tot la fel, e bine să se investească în tineri, prin iniţiative adecvate care să-i ajute să găsească de muncă şi să întemeieze un cămin domestic. Nu trebuie să stingem entuziasmul lor! Păstrez vie în gândul meu experienţa celei de a XXVIII-a Zile Mondiale a Tineretului de la Rio de Janeiro. Câţi tineri bucuroşi am reuşit să întâlnesc! Câtă speranţă şi aşteptare în ochii lor şi în rugăciunile lor! Câtă sete de viaţă şi dorinţă de a se deschide faţă de ceilalţi! Închiderea şi izolarea creează întotdeauna o atmosferă asfixiantă şi apăsătoare, care mai devreme sau mai târziu ajung să întristeze şi să sufoce. E de folos, în schimb, o angajare comună din partea tuturor pentru a favoriza o cultură a întâlnirii, pentru că numai cel capabil să meargă spre ceilalţi este capabil să aducă roade, să creeze legături de comuniune, să iradieze bucurie, să edifice pace.

O confirmă – dacă ar mai fi fost nevoie – imaginile de distrugere şi moarte pe care le avem înaintea ochilor noştri în anul abia încheiat. Câtă durere, câtă disperare provoacă închiderea în sine, care se arată, încet, încet, în invidie, egoism, rivalitate, sete de putere şi de bani! Se pare, uneori, că asemenea realităţi sunt destinate să fie dominante. Crăciunul, în schimb, inspiră în noi, creştinii, certitudinea că ultimul şi definitivul cuvânt aparţine Principelui Păcii, care schimbă «săbiile în fiare de plug şi suliţele în seceri» (Isaia 2,4) şi transformă egoismul în dăruire de sine, iar răzbunarea, în iertare.

Aceasta este încrederea cu care doresc să privesc la anul care stă înaintea noastră. Nu încetez, de aceea, să sper că va ajunge în sfârşit la capăt conflictul din Siria. Solicitudinea pentru acea îndrăgită populaţie şi dorinţa de a evita agravarea violenţei m-au determinat, în luna septembrie, anul trecut, să proclam o zi de post şi rugăciune. Prin intermediul vostru le mulţumesc din inimă celor care, în ţările voastre, autorităţi publice şi persoane de bună voinţă, s-au alăturat acestei iniţiative. E necesară, acum, o reînnoită voinţă politică comună pentru a pune capăt conflictului. În această perspectivă, nutresc speranţa că Conferinţa «Geneva 2», convocată pentru 22 ianuarie a.c., va marca începutul mult doritului drum de pacificare. În acelaşi timp, este necesară respectarea deplină a dreptului umanitar. Nu se poate accepta să fie lovită populaţia civilă lipsită de apărare, mai ales copiii. Îi încurajez, mai departe, pe toţi să promoveze şi să garanteze, în orice mod posibil, asistenţa necesară şi urgentă faţă de cea mai mare parte a populaţiei, fără a uita efortul lăudabil al acelor ţări, mai ales al Libanului şi Iordaniei, care cu generozitate au primit pe teritoriul lor numeroşi refugiaţi sirieni.

(…) Nu încetează să trezească îngrijorare exodul creştinilor din Orientul Mijlociu şi din Nordul Africii. Ei doresc să continue să facă parte din ansamblul social, politic şi cultural al ţărilor pe care au contribuit să le edifice, şi aspiră să participe la binele comun al societăţilor în care vor să fie integraţi pe deplin, ca făcători de pace şi de reconciliere.

(…) Pacea este rănită, totodată, de orice negare a demnităţii umane, prima dintre toate, de imposibilitatea de a se hrăni în mod suficient. Nu pot lăsa în indiferenţă chipul celor care suferă de foame, mai ales al copiilor, dacă ne gândim la câtă hrană se risipeşte în fiecare zi în multe părţi ale lumii, pătrunse de ceea ce eu am numit de mai multe ori «cultura rebutului». Din nefericire, obiect al rebutului nu sunt doar hrana sau bunurile superflue, dar deseori chiar fiinţele umane, care sunt «aruncate» ca şi cum ar fi «lucruri non necesare». De exemplu, trezeşte oroare numai gândul că există copii care nu vor vedea niciodată lumina, victime ale avortului, sau cei care sunt folosiţi ca soldat, abuzaţi sau ucişi în conflictele armate, sau care devin obiect de vânzare în acea cutremurătoare formă de sclavie modernă, care este traficul de carne vie, care este un delict împotriva umanităţii.

(…) În fine, doresc să menţionez o altă rană a păcii, care provine din exploatarea cu lăcomie a resurselor naturale. Chiar dacă «natura este la îndemâna noastră», de foarte multe ori «nu o respectăm şi nu o considerăm un dar gratuit de care să avem grijă şi pe care să-l punem în slujirea fraţilor, inclusiv a generaţiilor viitoare». Şi în acest caz, trebuie menţionată responsabilitatea fiecăruia pentru ca, în spirit fratern, să se urmărească politici care să respecte acest pământ al nostru, care este casa fiecăruia dintre noi. Îmi amintesc de un proverb care spune: «Dumnezeu iartă întotdeauna, noi iertăm câteodată, dar natura – creaţia – nu iartă niciodată când este maltratată».

(…) Papa Paul al VI-lea nota că pacea «nu se reduce la lipsa războiului, rod al unui echilibru precar de forţe. Ea se construieşte zi de zi, în urmărirea unei ordini voite de Dumnezeu, care presupune o dreptate mai perfectă între oameni». Acesta este spiritul care însufleţeşte activitatea Bisericii pretutindeni în lume, prin preoţi, misionari, credincioşi laici, care cu mare spirit de dăruire se angajează, printre altele, în multiple opere de caracter educativ, sanitar şi de asistenţă, în slujirea săracilor, a celor bolnavi, a orfanilor şi a celor care are nevoie de sprijin şi ajutor. Pornind de la această «atenţie de iubire», Biserica cooperează cu toate instituţiile care ţin atât la binele persoanelor cât şi la binele comun.

La începutul acestui nou an, doresc, de aceea, să reînnoiesc disponibilitatea Sfântului Scaun, şi în particular, a Secretariatului de Stat, de a colabora cu ţările voastre pentru a promova acele legături de fraternitate, care sunt o răsfrângere a iubirii lui Dumnezeu, şi fundament al armoniei şi al păcii.

Asupra voastră, a familiilor voastre şi asupra popoarelor voastre, să coboare din belşug binecuvântarea Domnului!”.

(rv – A. Dancă)







All the contents on this site are copyrighted ©.