Iubirea creştină este darnică, nu ca iubirea din telenovele: Papa Francisc, la Sf.
Liturghie
RV 09 ian 2014.«Iubirea creştină are întotdeauna
trăsături concrete, se face văzută mai mult prin fapte decât prin cuvinte,
prin a da mai mult decât prin a primi»: a spus Papa Francisc la predica
Sfintei Liturghii celebrată joi dimineaţă în Capela Casei Sf. Marta din Vatican.
Iubirea
autentică nu cedează la sentimentalisme romantice: ori este altruistă şi atentă, care-şi
suflecă mânecile şi merge la cei săraci, care preferă să dea, nu să primească, ori
nu are nimic de a face cu iubirea creştină. Papa Francisc este foarte clar asupra
chestiunii şi s-a lăsat călăuzit, joi la predica Sfintei Liturghii, de cuvintele primei
lecturi biblice din ritul roman, luată din Scrisoarea Întâi a Sf. Apostol Ioan: „Dacă
ne iubim unul pe altul, Dumnezeu rămâne în noi şi iubirea lui în noi este desăvârşită”
(1 Ioan 4,11-18). Experienţa credinţei, a remarcat Pontiful, constă tocmai în această
„rămânere” reciprocă: ● «Noi în Dumnezeu şi Dumnezeu în noi: aceasta este viaţa
creştină. Nu a rămâne în spiritul lumii, în superficialitate, idolatrie
şivanitate. Nu, ci a rămâne în Domnul. Şi el răspunde prin aceasta:
El rămâne în noi. Dar mai întâi, El rămâne în noi. De atâtea ori îl alungăm şi noi
nu mai rămânem în El. Şi Duhul Sfânt este
cel care rămâne».
După ce a explicat „sufletul” iubirii creştine, Papa
Francisc a început să-i descrie „trupul”, formele concrete prin care se exprimă iubirea
celui care rămâne în Dumnezeu: ● «Iubirea de care vorbeşte apostolul Ioan nu
este iubirea din telenovele! Iubirea creştină are întotdeauna o calitate: este concretă.
Iubirea creştină este concretă. Isus însuşi, când vorbeşte de iubire, ne vorbeşte
de lucruri concrete: a da de mâncare celor flămânzi, a-i vizita pe cei bolnavi şi
alte fapte concrete. Iubirea e concretă. Este concreteţea creştină. Şi când nu există
această concreteţe, se poate trăi un creştinism de închipuiri, pentru că nu se înţelege
bine unde este centrul mesajului lui Isus. Nu reuşeşte să fie concretă: este o iubire
care-şi face iluzii, precum aceste închipuiri pe care le aveau discipolii când, privind
la Isus, credeau că văd o nălucă».
„Năluca” este întocmai ceea ce ucenicii
– în pagina Evangheliei de joi (Mc 6,45-52) – o întrezăresc plini de spaimă că vine
spre ei mergând pe mare. Dar uimirea lor se naşte din împietrirea inimii pentru că
– se citeşte în Evanghelie – „nu pricepuseră nimic din minunea înmulţirii pâinilor”.
„Dacă tu ai inima împietrită”, a subliniat Papa la predică, „nu poţi să iubeşti şi
să crezi că iubirea înseamnă doar să-ţi închipui realitatea. Nu, iubirea este concretă”.
Şi are două criterii: ● «Primul criteriu: să iubeşti prin fapte, nu prin cuvinte.
Cuvintele sunt luate de vânt. Astăzi le vedem, dar mâine, nu. Al doilea criteriu de
concreteţe: în iubire, este mai important să dai decât să primeşti. Cel care iubeşte
dă, dăruieşte. Dăruieşte lucruri, îşi dă viaţa, se dăruieşte pe sine lui Dumnezeu
şi celorlalţi. În schimb, cel care nu iubeşte, cel care este egoist, caută întotdeauna
să primească, caută întotdeauna să aibă lucruri, să aibă avantaje. Să rămânem cu inima
deschisă, nu ca inima discipolilor, care era închisă, care nu pricepeau: să rămânem
în Dumnezeu şi Dumnezeu rămâne în noi. Să rămânem în iubire!».