2014-01-09 11:49:22

Grecia a preluat oficial preşedinţia Uniunii Europene


(RV 09 ian 2014) Grecia a preluat oficial preşedinţia Consiliului Uniunii Europene. La inaugurarea de la Atena au luat parte mai mulţi oficiali de la Bruxelles. Grecia continuă să rămână supravegheată de FMI, UE şi BCE după ce s-au descoperit profunde incongruenţe în declaraţiile economice înainte la Bruxelles. Despre contribuţia pe care Grecia o poate oferi Uniunii Europene, a vorbit pentru postul nostru de Radio Giandonato Caggiano, profesor de drept european la Universitatea Tre din Roma: RealAudioMP3


• „Cred că Grecia poate oferi o contribuţie simbolică deoarece este ţara care a avut de-a face cel mai mult cu mecanismele Uniunii Europene şi cu cele ale Fondului Monetar Internaţional, de aceea ştie foarte bine care ar putea fi schimbarea şi raportul dintre reformele economice şi cele politice. Grecia reprezintă consecinţa palpabilă, fizică, a formei pe care şi-a asumat-o Uniunea Europeană în această perioadă. Cred că Grecia poate conduce acţiunile Uniunii Europene înspre argumente, sectoare şi subiecte care sunt mai centrate pe dezvoltarea, ocuparea forţei de muncă şi investiţii”.


(RV – F. Speranza – A. C. Hrişman)








All the contents on this site are copyrighted ©.