Interpret efectiv al iubirii lui Dumnezeu: bilanţul celor nouă luni de pontificat, în viziunea părintelui Lombardi

(RV – 28 decembrie 2013) Renunţarea lui Benedict al XVI-lea, alegerea Papei Francisc. 2013 a fost un an cu adevărat extraordinar pentru viaţa Bisericii. Pentru creionarea unui bilanţ, pornind tocmai de la gestul profetic al Papei Benedict, colegul nostru Alessandro Gisotti l-a intervievat pe părintele Federico Lombardi, directorul Sălii de Presă a Sfântului Scaun:

P. Federico Lombardi: „Este o alegere care a marcat acest an şi va continua să o facă şi în următoarele epoci ale Bisericii. De fapt, cred că va avea consecinţe asupra următoarelor pontificate. Are semnificaţia deschiderii unei străzi, să spunem a unei posibilităţi care – aşa cum bine spunea Benedict al XVI-lea explicând motivele renunţării sale – este legată de timpurile pe care le trăim. Nu este legată, aşadar, de o simplă situaţie personală, cât mai ales de încadrarea în aceste timpuri, cu consecinţa accelerării şi acumulării de probleme pe care le suscită. Acest aspect a fost văzut de Papă cu mare luciditate şi cu profundă umilinţă, tocmai pentru a da Bisericii posibilitatea unei călăuze, pe care el a definit-o de reînnoită vigoare, lucru care s-a întâmplat efectiv, petrecându-se în mod impresionant şi neaşteptat.”


Papa Francisc a devenit în scurt timp o figură familiară la nivel mondial şi nu doar în rândul creştinilor, fapt ce impresionează mult. Este posibilă trasarea unui bilanţ, sau cel puţin găsirea unei chei de lectură a celor nouă luni de pontificat?


P. Federico Lombardi: „Desigur, ecoul şi gesturile Papei Francisc în lumea de azi sunt absolut impresionante. Cred că a răspuns unei aşteptări profunde şi permanente a întregii omeniri, aceea a nevoii, a dorinţei iubirii umanităţii, a iertării, a unui raport sincer, apropiat, confortant şi încurajator. A fost ceva care a atins corzile cele mai profunde ale sensibilităţii şi personalităţii umane în general, căci acest aspect a acţionat într-adevăr în toate continentele, în toate ţările şi în toate diversele situaţii ale vieţii bărbaţilor şi femeilor timpului nostru.
Cred că lectura cea mai simplă, dar şi cea mai autentică, este că a concentrat vestirea (n.n. mesajului creştin) în iubirea şi îndurarea lui Dumnezeu, în apropierea faţă de toţi, în dorinţa de bine şi de mântuire pentru toate creaturile.
Acest lucru a fost înţeles şi a ajuns la oameni şi datorită eficienţei gesturilor şi cuvintelor simple cu care a fost transmis acest mesaj. Abolirea barierelor dintre persoana Papei şi lumea pe care a întâlnit-o a fost înţeleasă în mod simplu şi direct de către toţi.
Cred că acest efect trebuie înţeles prin faptul că Papa încearcă să fie un interpret efectiv al iubirii lui Dumnezeu Tatăl faţă de toate creaturile sale.”


Încă de la primele gesturi şi cuvinte, Papa Francisc a suscitat aşteptări imense, în mediul eclezial şi nu numai. La ce ne-am putea aştepta pentru următorul an, gândindu-ne şi la importantele reuniuni ale celor opt cardinali?

P. Federico Lombardi: „Cred că trebuie să aşteptăm şi să sperăm ca acest mare impuls de reînnoire, de eficienţă a vestirii mesajului creştin de bază – realizat de Papa Francisc – să se poată răspândi în Biserică, pentru că deocamdată este o realitate pe care noi o vedem la Roma şi care este foarte concentrată în jurul persoanei Papei, chiar dacă ştim că în multe ţări ale lumii, oamenii au început din nou să se spovedească şi să participe la celebrările religioase. Există, deci, o răspândire sub formă de val a acestui efect de apropiere faţă de iubirea lui Dumnezeu, prin intermediul Bisericii.
Este însă necesară dezvoltarea acestui aspect ce trebuie să devină, cumva, stilul de vestire al Bisericii. Şi, într-un anumit mod, Papa Francisc dă exemplu, oferă un model de raport pastoral, ce trebuie mai apoi răspândit, pentru a deveni obişnuinţă în întreaga Biserică. La aceasta trebuie să ne aşteptăm şi să sperăm.

Fatidicele modificări structurale, reformele despre care se vorbeşte atât de mult, sunt necesare şi importante în măsura în care ajută în acest sens, căci structurile, instrumentele şi organizaţiile sunt efectiv în slujba spiritului şi vestirii Evangheliei.
Aceasta este intenţia Papei referitoare la reformă: doreşte să adapteze instrumentele şi structurile la misiunea Bisericii; misiunea Bisericii de vestire a Evangheliei până la marginile pământului, la periferiile despre care el vorbeşte atât de mult, în raportul cu cei săraci, cu persoanele care au nevoie de apropierea iubirii Domnului şi mărturiei lui Dumnezeu. În această direcţie se îndreaptă şi consultările în cadrul Consiliului celor opt cardinali şi alte consultări.

După părerea mea, însă, trebuie să fie absolut clar că acest lucru este secundar, este o slujire care vine după şi care este în slujba a ceea ce este „primum”, şi anume vestirea Evangheliei şi misiunea Bisericii. Acesta este parcursul: Papa a pus în mişcare diferite consultări şi comisii pentru a face mai transparentă şi eficientă mărturia pe care o pot da şi structurile şi, în ceea ce priveşte Vaticanul, structurile administrative.

Însă, adevărata problemă este cea a raportului dintre spirit şi instrumentele sale de expresie: structurile şi organizaţiile.”


Francisc este primul Papă iezuit din istorie. Pentru dumneavoastră, cum este să te numeri printre cei mai apropiaţi colaboratori ai săi: ce anume vă transmite ca învăţături Sfântul Părinte?


P. Federico Lombardi: „Percep sintonia profundă dintre spiritualitatea Papei, dintre modul său de a conduce Biserica şi spiritualitatea ignaţiană, mai ales acest sentiment de a fi în mişcare, în căutarea şi aflarea zilnică a voinţei lui Dumnezeu, pentru a-l sluji mai bine şi pentru a împli ceea ce iezuiţii numesc „prea mare Sa slavă”, adică o mai profundă cunoaştere a iubirii lui Dumnezeu şi transpunerea în viaţa noastră a acestui profund raport de iubire dintre Dumnezeu şi om, şi dintre oameni între ei.

Papa Francisc a pus efectiv în mişcare Biserica, cu mare intensitate şi a pus-o în mişcare prin exemplul său, prin angajarea sa şi prin numeroasele mesaje şi iniţiative – să ne gândim la noul Sinod privind familia; să ne gândim la încurajarea de a reînnoi în mod concret Biserica şi viaţa noastră.
Faptul de a fi mereu în mişcare, pentru a încerca să aflăm noi cerinţe pe care Dumnezeu le are de la noi, în contextul propriei vieţi, este ceva ce caracterizează în mod profund, cred, spiritualitatea şi modul de a conduce al Papei Francisc.
Am intrat într-un context în care Biserica este pusă în mişcare. Nu sunt prezentate obiective precise, imagini precise privind modul în care va trebui să fie organizată Biserica în viitor, pentru a atinge acest obiectiv.

Trebuie să ne punem în mişcare, să ne convertim, să acceptăm surprizele pe care Dumnezeu le face vieţii noastre şi să înţelegem spre ce ne cheamă şi prin intermediul situaţiilor şi realităţilor în care ne aflăm.

Aşadar, înţelesul Bisericii care intră în mişcare, în mers, care este pelerină în împlinirea unei misiuni, cred că este unul dintre aspectele spirituale cele mai caracteristice ale acestui Pontificat”.


R.V./A. Mărtinaş