2013-12-23 20:07:59

Papa Francisc: Sf. Liturghie din Noaptea de Crăciun şi Mesajul "Urbi et Orbi"


RV 24 dec 2013. Oficiul Celebrărilor Liturgice a publicat programul celebrărilor prezidate de Sfântul Părinte Papa Francisc pe Timpul Crăciunului.
Pe 24 decembrie, în noaptea de Crăciun, Papa va prezida Sfânta Liturghie în solemnitatea Naşterii Domnului începând cu ora 21.30 în bazilica „Sfântul Petru”. Ritul sacru va fi precedat, la ora 21.20, de cântarea "Kalenda", vestirea Naşterii Domnului care se prezintă ca o splendidă recapitulare a aşteptării universale după această zi binecuvântată. La încheierea cântării "Kalenda" se începe procesiunea de intrare la Sf. Liturghie. La cântarea "Gloria", vor începe să tragă clopotele bazilicii Sf. Petru şi orga va însoţi imnul care a răsunat pentru prima dată în noaptea Naşterii Domnului pe colinele Betleemului. În timpul cântării "Gloria" Papa Francisc va coborâ de la altar pentru a merge în faţa porţilor de la lăcaşul Mărturisirii Sf. Petru unde va depune imaginea Pruncului Sfânt în iesle. La sfârşitul celebrării euharistice Papa va lua în mâini imaginea Pruncului Isus şi o va duce în procesiune la Ieslea de Crăciun din Piaţa Sf. Petru. Aici va avea loc omagiul floral al copiilor. Zece copii - din Italia, Filipine, Argentina, Liban şi Congo - vor depune câte un buchet de flori înaintea Pruncului Isus. De adăugat că la Sf. Liturghie, lângă imaginea Pruncului Isus, după cântarea Evangheliei, va fi aşezată şi cartea Sfintelor Evanghelii pentru a sublinia marele eveniment de istorie şi credinţă care se celebrează în Noaptea de Crăciun: Cuvântul lui Dumnezeu care s-a făcut trup şi a locuit între noi.
Pe 25 decembrie, solemnitatea Naşterii Domnului, Papa va transmite la ora Romei 12.00 mesajul şi binecuvântarea „Urbi et Orbi” de la balconul central al bazilicii Sfântul Petru. Ceremonia va fi transmisă în direct de Televiziunea Română. Sfântul Părinte va fi însoţit, în calitate de cardinali diaconi, de card. Jean-Louis Tauran, protodiacon, şi cardinalul Giuseppe Bertello. De binecuvântarea "Urbi et Orbi" este legată indulgenţa plenară ce poate fi dobândită după condiţiile cunoscute.
Marţi, 31 decembrie, începând cu ora 17.00, Papa va prezida rugăciunea Vesperelor şi cântarea imnului „Te Deum, tot în bazilica „Sfântul Petru”.
În ziua de Anul Nou, la ora 10.00, în bazilica „San Pietro”, Papa Francisc va prezida Sfânta Liturghie în solemnitatea Sfintei Fecioare Maria, Născătoare de Dumnezeu. Biserica Catolică marchează în prima zi din noul an şi Ziua Mondială a Păcii.
Luni, 6 ianuarie, solemnitatea Epifaniei Domnului, Papa Francisc va prezida Sfânta Liturghie la ora 10.00 în bazilica vaticană, iar următoarea duminică, pe 12 ianuarie, de la ora 9.45, va administra sacramentul Botezului mai multor copii în cadrul tradiţionalei ceremonii din Capela Sixtină.

(rv - A. Dancă)







All the contents on this site are copyrighted ©.