"Civiltà Cattolica": Crăciunul Papei Francisc ne indică alegerea periferiilor

(RV – 23 decembrie 2013) O bucurie „reală, autentică, care se răspândeşte”, fiind contrariul unui sentiment „fals, sau indus sau de elită: astfel înţelege Papa Francisc bucuria Crăciunului, potrivit revistei „Civiltà Cattolica”, binecunoscuta publicaţie bilunară a iezuiţilor.

Editorialul ultimului număr, apărut pe 21 decembrie, se intitulează „Crăciunul Papei Francisc”, într-o frază de început afirmându-se: „Papa Francisc iubeşte mai mult chipurile decât ideile”.

Editorialul se concentrează asupra reflecţiilor dedicate de cardinalul Bergoglio la cele mai recente Sfinte Liturghii din Noaptea de Crăciun, din care reiese forţa spirituală dată de Sărbătoarea Naşterii Mântuitorului; o sărbătoare caracterizată de „concreteţea” fizică a micuţului Isus ţinut în braţe de Maria şi Iosif, dar şi de speranţa şi bucuria tangibile aduse de Pruncul din Iesle şi care, prin natura lor misionară trebuie să fie vestite şi „deschise oricui, fără nici un fel de restricţie”.

Dar Crăciunul Papei Francisc – scrie „Civiltà Cattolica” – este şi începutul unui parcurs ce reprezintă un mister dar care este în acelaşi timp „profund dinamic” şi care necesită să fie urmat pe o cale a luminii deloc uşoară.

Parcursul spiritual deschis de Naşterea Mântuitorului nu este unul uşor, avertizând că uneori, inima omului se împietreşte, devine capricioasă sau – şi mai rău – se umflă de o mândrie subtilă, ce conduce la transformarea dorinţei de lumină în refuzarea lui Dumnezeu.

Crăciunul este totodată „un mister al blândeţii” care - după cum spunea cardinalul Bergoglio în 2004 – ne oferă un mesaj ce ne ajută să intuim cum Dumnezeu ne observă „cu privire plină de afecţiune”, care „mângâie suferinţa noastră” şi este plin de înţelegere faţă de micimile noastre.

Crăciunul este totodată „celebrarea răbdării lui Dumnezeu” care l-a aşteptat pe om chiar din momentul în care – deşi l-a creat pentru iubire – l-a văzut, începând cu Cain, folosind cuţitul împotriva fratelui său, gest ce a dat naştere unor lungi secole de „asasinate, războaie, sclavie şi ură”. Şi totuşi, evidenţiază editorialul, Dumnezeu nu a obosit să-l aştepte pe om: „A aşteptat atât de mult timp încât, la un moment dat ar fi putut renunţa. În schimb nu putea face acest lucru, fiind – pentru a spune astfel – 'sclavul propriei fidelităţi'.

În fine, „Sărbătoarea Naşterii Mântuitorului ne indică alegerea periferiilor”. „Dumnezeu” – explica cardinalul Bergoglio în 2006 – „se naşte la periferie”, se revelează unui grup de păstori săraci care trăiau în incertitudine şi mizerie, şi nu păzitorilor scrupuloşi ai legii”.

Semnificaţia profundă a Crăciunului ne îndeamnă aşadar să înţelegem că evenimentele cu adevărat importante nu se petrec niciodată la centru, ci la periferie, fie că sunt geografice sau existenţiale”.

R.V./A Mărtinaş