2013-12-21 15:37:22

Consideraţii omiletice la Duminica a IV-a din Advent (A): „Îngerul Domnului a vestit lui Iosif”


(RV - 22 decembrie 2013) E Ziua Domnului. În aşteptarea venirii glorioase a lui Cristos la sfârşitul timpurilor, astăzi ne concentrăm atenţia asupra venirii sale istorice în umilinţa firii noastre omeneşti. E vorba de întruparea Fiului lui Dumnezeu pe care o celebrăm la sărbătoarea Crăciunului. În ultima Duminică de pregătire pentru Naşterea Domnului ascultăm vestea îngerului dată lui Iosif, fiul lui David şi tatăl lui Isus după lege.

1. Rorate. Coborâţi, ceruri, roua de sus şi norii să-l reverse în ploaie pe Cel Drept; să se deschidă pământul şi să-l odrăslească pe Mântuitorul (Is 45,8). Liturghia se deschide cu antifonul numit în latină „Rorate” care se cântă la slujbele de pregătire pentru sărbătoarea Crăciunului încă din vremea papei Sf. Grigore cel Mare (+604). Invocaţia profetului Isaia caracterizează şi astăzi Liturghiile din perioada Adventului.
Se îmbină în ea strigătul şi suspinele săracilor din toate timpurile, încrezători că Dumnezeu vine, iartă, răscumpără şi înalţă pe cel căzut. În deşertul uitării noastre, Dumnezeu coboară ca roua, ca ploaia înviorătoare. El face să înflorească pustiul umanităţii noastre rănite lăuntric şi epuizate de forţa vitală.

Roua dimineţii indică prospeţimea în contrast cu căldura amiezii şi face aluzie la zămislirea feciorelnică, fără focul concupiscenţei. Norul este simbolul prezenţei lui Dumnezeu şi a harului. Sfântul Luca are în vedere norul prezenţei divine întrupate când spune că Duhul Sfânt va coborî peste Maria şi puterea Celui Preaînalt o va acoperi cu umbra sa. Cel Drept este Cristos, Mesia. Pământul este simbolul matern iar Sfântul Irineu o compara pe Maria cu „Pământul virginal”.

2. Sărbătoarea darului. Doar câteva zile şi sărbătorim din nou Crăciunul. În case şi în biserici sunt orele de pregătire imediată pentru primirea Mântuitorului. Liturghia repetă şi generaţiei noastre că mântuirea adevărată şi definitivă este un dar pe care Dumnezeu însuşi îl poartă venind între noi. S-a arătat atunci când Preasfânta Fecioara Maria a dat la lumină un fiu, pe Mântuitorul Isus.
Atraşi în marele schimb de daruri realizat între cer şi pământ la întruparea Fiului lui Dumnezeu, îi amintim pe toţi cei dragi din familie, pe cei care ne-au făcut bine, ne-au fost prieteni sau colegi de muncă şi tovarăşi pe drumul vieţii. Şi, nu uităm de cei însinguraţi. Înfăşurăm într-o hârtie colorată „un gând” care în ziua sărbătorii să le spună „mulţumesc” ca semn de recunoştinţă, prietenie, iubire dezinteresată.

E sărbătoarea darului.
Suntem bucuroşi când primim un cadou. Vedem în el ceva din sufletul persoanei care îşi aminteşte de noi şi ne iubeşte. Bucuria noastră este şi mai mare când cadoul este neaşteptat. Fireşte, prin dar înţelegem ceva gratuit, nu datorat, cucerit sau cumpărat. Darul nu este rodul lucrării, capacităţii sau efortului nostru.

3. Revelarea darului. Liturghia acestei duminici este precum momentul deschiderii cadoului. Ea dezvăluie darul mântuirii pe care Dumnezeu l-a pregătit şi realizat din dragoste faţă de noi în Isus Cristos. Planul bunăvoinţei divine are o istorie proprie şi semnele sale revelatoare. Apostolul Paul îl dezvăluie creştinilor din Roma cărora le vesteşte evanghelia pe care Dumnezeu „o făgăduise mai dinainte prin profeţii săi în Sfintele Scripturi, cu privire la Fiul său, născut din seminţia lui David după trup; rânduit Fiu al lui Dumnezeu cu putere după Duhul sfinţeniei prin învierea din morţi, Isus Cristos Domnul nostru, prin care am primit harul şi misiunea de apostol, ca să aducem la ascultarea credinţei întru numele lui toate neamurile, între care sunteţi şi voi, cei chemaţi să fiţi ai lui Isus Cristos” (Romani 1,2-6).

4. Dar şi credinţă. Pentru realizarea planului său de iubire, Dumnezeu foloseşte evenimentele vremii şi deciziile oamenilor chiar când acestea par potrivnice; îşi croieşte drum printre ele făcându-le să conveargă spre reuşita mântuirii. Acceptarea planului divin înseamnă conlucrare din partea noastră, preţuirea ofertei şi primirea darului. Asta înseamnă credinţă.
Semnificativă este situaţia istorică din timpul regelui Ahaz. În pofida incredulităţii acestuia, profetul Isaia îi promite un semn al prezenţei lui Dumnezeu care salvează: „iată, fecioara va zămisli şi va naşte un fiu şi-i va pune numele Emanuel, adică Dumnezeu este cu noi” (Isaia 7,14).
Figura promisă a lui Emanuel se prezintă atât de aproape şi clară în ochii profetului, încât poate evalua prin el şi evenimentele actuale. Vede deja fecioara cu pruncul şi totodată faptele tragice care ameninţă naţiunea.

Credinţa suscitată de profet nu invită ascultătorii să renunţe la orice iniţiativă umană, pentru a aştepta totul de la ajutorul divin; nu vrea să transmită o credinţă care îl face pe om inactiv, ci avertizează să nu-şi pună toată încrederea în oameni sau doar în forţele materiale cu pericolul de a deveni sclavi. Viaţa decurge sub călăuzirea providenţei divine.


(Pentru o mai bună aprofundare, contextul istoric. Promisiunile lui Dumnezeu de a face ca Mesia să se nască din descendenţii lui David par compromise sau dezminţite.
În jurul anului 734 înainte de Cristos, puterea asiriană ameninţă Ierusalimul. Sunt momentele cele mai obscure pentru dinastia lui David. Regele Ahaz, tânăr încă şi fără urmaşi, este terorizat de perspectiva de a fi ucis şi iar dinastia lui David să fie suprimată cu forţa. Fusese deja desemnat regele străin care trebuia să-i urmeze la tron iniţiind o nouă ramură dinastică. Politica sugerată de profet era cea a încrederii în Dumnezeu. Calea urmată de regele Ahaz pentru ieşirea din impas era cea a alianţelor omeneşti.
În aceste împrejurări dramatice în care erau în joc credibilitatea lui Dumnezeu şi promisiunile mesianice, naşterea unui fiu pentru rege putea însemna pentru popor garanţia eliberării apropiate de duşmani, simbolul salvării viitoare. În acest context, profetul promite un semn al protecţiei divine: „iată, fecioara va zămisli şi va naşte un fiu şi-i va pune numele Emanuel, adică Dumnezeu este cu noi” (Isaia 7,14). De fapt, tânăra soţie a regelui va avea ca fiu pe evlaviosul rege Ezechia. Acesta va continua succesiunea dinastică. Însă motivul acestui semn nu poate fi considerat doar în sine, oracolul depăşeşte semnificaţia imediată şi prevesteşte zămislirea feciorelnică a lui Mesia, Isus, fiul lui David.
Textul grec al Bibliei, specificând termenul „álma” care în ebraică înseamnă „tânără fată” tradus cu „parthénos” care în greacă înseamnă „fecioară”, i-a oferit evanghelistului Matei baza suficientă pentru a aplica oracolul lui Emanuel la realitatea mesianică deja împlinită.
Isus este cu adevărat Emanuel cel promis, adică „Dumnezeu cu noi”.


5. Maria şi Iosif, modele de credinţă. Ieri ca şi azi, credinţa este atitudinea necesară pentru a sesiza semnele venirii lui Isus. Dumnezeu vine la noi prin voinţa şi colaborarea noastră.
În aşteptarea Domnului care vine, ne sunt prezentate două figuri, Maria şi Iosif, ca modele de credinţă. Maria, umila slujitoare a Domnului şi Iosif, „omul drept” care se încrede în Dumnezeu chiar când evenimentele îl pun la grea încercare şi-l lasă îngândurat. Ei au ştiut să se bizuiască pe Dumnezeu, să distingă în întâmplările vieţii glasul Domnului şi să identifice în ele voinţa sa. Au recunoscut vizita sa.

6. Cu Iosif la Emanuel. Pericopa evanghelică după Sfântul Matei 1,18-24 propusă de Liturghia duminicală este numită „Buna Vestire a lui Iosif”. Este ultimul dintre vechii patriarhi cărora Dumnezeu le vorbeşte prin semne modeste cum sunt visurile.
„Naşterea lui Isus Cristos a fost aşa: Maria, mama lui, era logodită cu Iosif. Mai înainte ca să locuiască ei împreună, s-a aflat că a zămislit de la Duhul Sfânt”.
Cunoaştem, astfel, misterul central al credinţei noastre: Isus, născut din Maria, este Fiul lui Dumnezeu, zămislit prin puterea Spiritului sfânt, este omul pe care numai Dumnezeu îl putea da. Iosif nu cunoştea încă marea revelaţie, de aceea trebuia să se confrunte cu o realitate enigmatică şi dureroasă. Când află despre sarcina neaşteptată a logodnicii, toată istoria sa de iubire, pe care plănuia să o trăiască cu Maria, pare compromisă. Dar nu reacţionează impulsiv, nici nu optează să împlinească în mod legalist poruncile lui Dumnezeu, dar se comportă ca „om drept” care în accepţia biblică înseamnă omul capabil să trăiască în dreptate, în pace şi în iubire fraternă până la compasiune şi iertare. Iosif are un comportament foarte sensibil şi uman: nu o abandonează pe Maria, nici nu face de ocară, dar decide să o lase în ascuns. S-ar putea spune că acoperă ceea ce putea fi interpretat ca un păcat al Mariei.

Urmează pentru Iosif, „om de credinţă” zile de cugetare în inima sa la tot ce i se întâmplă; este spaţiu de muncă interioară şi de rugăciune; timp de tăcere pentru stăpânirea de sine şi de discernământ în credinţă. Apoi, iată un înger, un mesager al Domnului care actualizează pentru el în vis cuvântul lui Dumnezeu: „Iosife, fiul lui David, nu te teme să o iei la tine pe Maria, logodnica ta, căci ce s-a zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt (Matei 1,20). Marea descoperire este explicată de un cuvânt care interpretează şi aprofundează anunţul: Maria „va naşte un fiu şi-i vei pune numele Isus, căci el va mântui pe poporul său de păcate” (Matei 1,21). Copilul pe care îl va naşte va fi deci chemat cu un Nume care indică apartenenţa sa la Dumnezeu şi, totodată, misiunea pe care o va duce la împlinire trăind în serviciul oamenilor, fraţii săi: Isus înseamnă Domnul salvează, deci, Mântuitorul.

Scandalul se transformă pentru Iosif în revelaţie, evenimentul de contradicţie se schimbă în ocazie imediată de ascultare de Dumnezeu: Iosif aprofundează credinţa ajungând să înţeleagă personal că „la Dumnezeu nimic nu este cu neputinţă” (Luca 1,37).
Ajuns la acest punct evanghelistul Matei poate comenta pe baza Scripturilor: „Toate acestea s-au făcut ca să se împlinească ceea ce Domnul a vestit prin profetul care zice: „Iată, fecioara va zămisli şi va naşte un fiu şi-i vor pune numele Emanuel, care înseamnă: Dumnezeu este cu noi” (Matei 1,22-23; Isaia 7,14).
Da, „la împlinirea timpurilor” (Galateni 4,4), la împlinirea tuturor făgăduinţelor şi legămintelor, Dumnezeu a vizitat poporul său în mod unic şi irepetabil: s-a făcut „Immanu-El, Dumnezeu-cu-noi" în Isus, Fiul fecioarei Maria, Mesia „născut din seminţia lui David, după trup” (Romani 3,3).

„Trezindu-se din somn, Iosif a făcut aşa cum i-a poruncit îngerul Domnului şi a luat-o la el pe logodnica sa” (Matei 1,24). Această concluzie concisă exprimă toată măreţia lui Iosif, care constă în atitudinea sa de credinţă-ascultare. La fel ca Maria, Iosif lăsă loc în fiinţa sa pentru voinţa lui Dumnezeu, acceptând să împlinească chiar ceea ce nu înţelege cu totul. Nici un cuvânt nu iese din gura lui, şi cu toate acestea prin comportamentul său, Iosif trăieşte vestea cea bună care mai târziu va fi predicată de Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu iar, după lege şi fiul său, căci nimic nu este cu neputinţă pentru cel care crede (cf. Matei 17,20).

7. La Isus cu iubirea mamei. Să-l aşteptăm şi noi pe Isus împreună cu Maria şi asemenea Mariei. În prefaţa de Advent se spune că „Fecioara Mamă l-a aşteptat cu dragoste negrăită”. Ne gândim la iubirea unei mame, a fiecărei mame care aşteaptă copilul său, la iubirea mamei noastre când ne aştepta pe noi. Să-l primim cu inimi deschise pe cel care vine să ne înveţe că lucrul cel mai preţios din lume este iubirea: faţă de copii, faţă de cei umili, faţă de cei săraci, şi faţă de Dumnezeu Tatăl nostru atotputernic şi iubitor.
Liturghia euharistică pe care o celebrăm este „Dumnezeu-cu-noi”, din nou revelat, primit, realizat în noi, poporul său credincios.
Este încă un pas spre sărbătoarea Crăciunului la care ne pregătim „veghind în credinţă şi preamărindu-l cu bucurie” pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh.
Încheiem cu rugăciunea zilei: Te rugăm, Doamne, revarsă harul tău asupra sufletelor noastre, pentru ca noi, care am cunoscut, prin vestirea îngerului, întruparea lui Cristos, Fiul tău, să fim duşi, prin patima şi crucea lui, la slava învierii.

(RV – A. Lucaci, material omiletic de sâmbătă 21 decembrie 2013)

Aici, serviciul versiunii audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.