2013-12-17 12:37:32

Să-l lăsăm pe Dumnezeu să ne scrie istoria vieţii: Papa, la Sfânta Liturghie, de ziua lui


(17 decembrie 2013) Marţi, 17 decembrie, în aniversarea zilei sale de naştere, Papa Francisc a dorit ca la Sfânta Liturghie celebrată în capela Casei Sfânta Marta să fie prezent personalul Casei, într-un climat deosebit de familiar. RealAudioMP3

Evanghelia zilei, cu prezentarea genealogiei neamului lui Isus Cristos, fiul lui David, i-a dat Sfântului Părinte ocazia să-i amintească în cadrul omiliei şi pe unii dintre angajaţii prezenţi.

Alături de Pontif, au celebrat cardinalul Angelo Sodano, decanul colegiului cardinalilor, pe care i-a reprezentat la Sfânta Liturghie.

Aşa cum ne-a obişnuit, după Sfânta Liturghie Sfântul Părinte i-a salutat personal pe toţi cei prezenţi. Secretarul de Stat, mons. Pietro Parolin i-a făcut Papei urări şi în numele colaboratorilor din Secretariatul de Stat. La Sfânta Liturghie a fost prezent şi mons. Konrad Krajewski, elemozinierul Sanctităţii Sale, care i-a prezentat Papei patru persoane lipsite de locuinţă care se adăpostesc în cartierul din apropierea Vaticanului.

După Sfânta Liturghie, cei prezenţi, împreună cu directorul Casei Sfânta Marta, au însoţit cu un cânt urările adresate Papei.


Dumnezeu nu ne lasă niciodată singuri ci păşeşte alături de noi. Papa Francisc s-a inspirat din Evanghelia zilei, în centrul căreia se află genealogia lui Isus, pentru a face o reflecţie asupra prezenţei Domnului în viaţa noastră.


Papa Francisc: „În trecut, am auzit pe câte unul spunând: 'Fragmentul acesta din Evanghelie pare o listă de numere de telefon!' Ei, nu, este cu totul altceva: acest pasaj din Evanghelie este pură istorie şi are o temă importantă. Este istorie pură pentru că Dumnezeu l-a trimis pe Fiul său, aşa cum spunea Sfântul Leon Papă. Iar Isus este consubstanţial cu Tatăl, Dumnezeu, dar şi consubstanţial cu Mama, o femeie. Iar consubstanţialitatea cu Mama este dată tocmai de întruparea sa în istorie, de prezenţa sa cu noi, de parcursul alături de noi”.


Papa a explicat că, după primul păcat, în Paradis, Dumnezeu a avut idee de a merge alături de noi. L-a chemat pe Abraham, „pe primul numit din această list㔺i l-a chemat să urmeze o cale, lucru pe care Abraham l-a făcut. A urmat apoi Isac, Iacob şi Iuda, astfel derulându-se acest parcurs în istorie.

Dumnezeu, a spus Papa, merge alături de poporul său. Dumnezeu nu a voit să vină să ne salveze fără istorie; el a voit să facă istoria alături de noi”. O istorie – a spus – „care merge de la sfinţenie la păcat”, căci în lista prezentată de Evanghelie există sfinţi dar există şi păcătoşi, bucuria lui Dumnezeu fiind aceea de a împărtăşi existenţa cu noi:

Papa Francisc: „Bucuria sa a fost de a-şi împărtăşi cu noi viaţa. Cartea Înţelepciunii spune că bucuria Domnului este printre fiii omului, cu noi. Apropiindu-se Sărbătoarea Crăciunului, să facem o reflecţie: dacă Dumnezeu şi-a înfăptuit istoria împreună cu noi, dacă a permis ca noi să-i scriem istoria, cel puţin să lăsăm ca El să scrie istoria noastră, cea a sfinţeniei. Să lăsăm pe Domnul ne scrie istoria. Aceasta este o urare de Crăciun pentru noi toţi. Ca Domnul să ne scrie istoria, iar noi să îngăduim ca El să fie autorul”.


R.V./A.Mărtinaş







All the contents on this site are copyrighted ©.