Pregătire la sărbătoarea Naşterii Domnului. Antifonul mare „O, Adonai!”

RV 17 dec 2013. În pregătirea imediată la sărbătoarea Naşterii Domnului, liturgia latină propune la rugăciunea vesperelor aşa numitele "antifoane majore" sau "antifoanele „O", după litera iniţială a fiecărei invocaţii.

Antifonul specific al fiecărei zile de la 17 la 23 decembrie este propus atât la cântarea Magnificat de la rugăciunea vesperelor cât şi ca verset aleluiatic la Evanghelia zilei respective. Apelativele cu care începe fiecare antifon sunt de origine biblică, fiind considerate titluri mesianice ale lui Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu întrupat pentru mântuirea oamenilor. De amintit şi o curiozitate: literele de început al apelativelor, citite începând cu ultimul antifon formează cuvintele latine "ERO CRAS", în traducere "Mâine voi fi aici" (Sapientia, Adonai, Radix, Clavis, Oriens, Rex, Emmanuel). Certitudinea venirii Domnului devine astfel aşteptare şi rugăciune.

La 18 decembrie, antifonul cere venirea adevăratului Domn, călăuza casei lui Israel: "O, Adonai et dux domus Israël...". Creştinul vigilent contemplă astfel fidelitatea Domnului, recunoscând în firele istoriei noastre braţul său puternic care călăuzeşte paşii noştri şovăielnici.

Cât de plăcută şi importantă este invocarea sinceră a numelui său sfânt: "Doamne!" E o rugăciune scurtă ce se înalţă firesc de pe buzele noastre, dar poate de şi mai multe ori din privirile noastre. Mai ales când avem nevoie de ajutor, când drumul se face greu şi nu găsim calea de ieşire sau, chiar dacă o vedem, ne simţim ca împiedicaţi, prizonieri în multe laţuri de care visăm să ne eliberăm, dar în care ne regăsim iar şi iar. Omul a fost creat de Dumnezeu pentru bine şi libertate. Cel mai rău este atunci când, încătuşaţi fiind în lanţurile păcatului, nu doar că ne obişnuim cu ele, dar chiar începem să le îndrăgim. Ne este greu să renunţăm la ele deşi suntem conştienţi că ne fac rău. Nu ne mai dăm seama, cu lumina raţiunii, ce este cu adevărat bine şi ce este rău. Avem dorinţa de a ne elibera, dar simţim că ne lipseşte puterea.

Domnul vine în ajutorul nostru din înaltul cerului, ca odinioară în rugul aprins înaintea lui Moise, şi ne propune legea libertăţii, legea iubirii în Duhul Sfânt. Dar nu ne va schimba cu forţa. „Cel care te-a creat fără tine, nu te va mântui fără tine”. Dumnezeu este iubire, nu violenţă. La Betleem El s-a născut copil, fără mijloace de constrângere.
De aceea, Biserica dă glas aşteptării din nenumăratele inimi zbuciumate şi cere încă o dată: "O, Doamne, călăuză a casei lui Israel, tu care i-ai apărut lui Moise în văpăi de foc, şi pe Sinai i-a dăruit legea; vino şi ne mântuieşte cu braţul tău puternic!"

Aici, serviciul audio:

(rv – A. Dancă)