2013-12-16 11:26:54

Mons. Parolin: nunţii apostolici trebuie să fie deschişi şi maleabili


(RV 16 dec 2013) Sâmbătă, la Cuneo, în Italia, a fost hirotonit episcop mons. Aldo Giordano, noul nunţiu apostolic în Venezuela, până recent observatorul permanent al Sfântului Scaun la Consiliul Europei. Hirotonirea episcopală a fost oficiată de secretarul de Stat al Sfântului Scaun, mons. Pietro Parolin. Au fost prezenţi aproximativ 30 de politicieni şi diplomaţi europeni, 150 preoţi, călugări, călugăriţe, reprezentanţi ai bisericilor ortodoxe şi protestante, dar şi mulţi credincioşi. RealAudioMP3


Mons. Pietro Parolin, fostul nunţiu apostolic în Venezuela, a subliniat că Papa Francisc a spus că nunţiul este un mediator, iar medierea conduce la comuniune:

• „Papa amintea că viaţa reprezentanţilor pontificali este puţin o viaţă de nomazi. Nunţiului i se cere deschidere şi maleabilitate, indispensabile pentru a trăi în diferite ambiente, întâlnind culturi, situaţii sociale şi ecleziale foarte diferite”.

Secretarul de Stat al Vaticanului a subliniat implicarea mons. Giordano în diplomaţia europeană în cei 20 de ani în care a fost reprezentantul Sfântului Scaun, perioadă în care s-a ocupat atât de relaţiile politice, cât şi de cele ecumenice, iar acum a acceptat provocarea de a pleca în America Latină, un continent în care există situaţii de mare sărăcie şi de nedreptăţi sociale.

„În Venezuela”, a spus mons. Parolin, „mons. Giordano trebuie să fie promotorul reconcilierii şi al păcii, va trebui să aplaneze tensiunile şi contrastele şi să semene speranţă”. „Pe lângă particularităţile noii ţări, îi rămâne aceeaşi misiune de a fi mărturisitor al Bisericii reprezentate de Papa Francisc”. „Biserica”, a subliniat prelatul catolic, „caută întâlnirea pentru a transmite bucuria Evangheliei”.

(RV – F. Speranza - A.C. Hrişman)








All the contents on this site are copyrighted ©.