2013-12-15 18:41:02

Salutul Papei adresat comunităţii „Villa Nazareth”, centru de formare universitară


RV 15 dec 2013. După rugăciunea „Angelus”, Sfântul Părinte Papa Francisc a mers de la apartamentul Palatului Apostolic în Aula Binecuvântărilor pentru a adresa un cuvânt de salut, la încheierea Sfintei Liturghii celebrată înainte, membrilor comunităţii „Villa Nazareth”, centru de formare universitară fondat în 1946 de mons. Domenico Tardini.

Papa a mulţumit celor care lucrează în această instituţie educativă care – a spus în cuvântul său – „face atât de mult bine Bisericii şi în Biserică”.

Sfântul Părinte a adus un omagiu special cardinalului Achille Silvestrini, preşedintele Fundaţiei „Comunitatea Domenico Tardini”, care „a făcut mult bine, mai ales prin acel gând puternic şi fecund în favoarea demnităţii persoanei umane, pentru spiritul de slujire şi pentru a-l ajuta pe fiecare să descopere talanţii pe care Domnul i-a dat fiecăruia pentru a-i «cheltui» în viaţă”.

(rv – A. Dancă)







All the contents on this site are copyrighted ©.