2013-12-14 14:54:14

Papa a vizitat copiii de la dispensarul de pediatrie Sf. Marta


RV 14 dec 2013. Papa Francisc a vizitat sâmbătă dimineaţă Dispensarul de pediatrie „Sf. Marta” din Vatican. Câteva minute mai târziu, în Aula Paul al VI-lea, a avut o întâlnire cu copiii îngrijiţi de dispensar şi cu familiile lor. Au fost prezenţi şi voluntarii care zi de zi prestează serviciul în structura caritativă a Vaticanului, încredinţată surorilor din congregaţia „Fiicele Carităţii ale Sfântului Vincenţiu de’ Paoli”.

Copiii i-au făcut o surpriză Sfântului Părinte, pregătind o mică serbare anticipată pentru aniversarea sa – pe 17 decembrie va împlini 77 de ani – şi i-au făcut cadou un tort şi un tricou.
● „Vă mulţumesc pentru această vizită”, a spus Papa în scurtul său salut. „Vă mulţumesc pentru iubirea pe care o aveţi, pentru bucuria acestor copii, pentru daruri şi pentru tort. Care era foarte frumos! Mai târziu, am să vă spun dacă era bun sau nu… Vă mulţumesc! Domnul să vă binecuvânteze!”.

Unul câte unul, copiii au primit afecţiunea şi salutul Papei Francisc.

Înainte de a le dărui copiilor îmbrăţişarea sa paternă, Papa a primit salutul maicii Antonietta Collacchi, responsabila dispensarului „Sf. Marta”, şi al unei mame peruviene, al cărei copil este îngrijit de această structură sanitară.

Sr. Antonietta a spus că „dispensarul Sf. Marta are o lungă istorie, scrisă în mai bine de 90 de ani de solidaritate concretă, dedicată slujirii acelor persoane care de cele mai multe ori par invizibile în ochii lumii”. Înfiinţat în 1922 de Papa Pius al XI-lea şi încredinţat surorilor „Fiicele Carităţii ale Sf. Vincenţiu de’ Paoli”, dispensarul „Sf. Marta” a oferit îngrijire medicală pentru mii şi mii de copii din familiile mai sărace. În prezent, dispensarul oferă asistenţă medicală şi consiliere psihologică, asigurând în acelaşi timp bunuri de primă necesitate prin distribuirea de lapte, scutece, căruţuri, alimente, hăinuţe şi jucării. Copii luaţi sub îngrijirea dispensarului sunt supuşi unor controale periodice, consultări de specialitate fiind predispuse şi pentru mame. „Această simfonie de iubire” a spus sr. Antonietta, „este posibilă graţie muncii voluntare a medicilor – pediatri, ginecologi, ecografişti, dermatologi şi dentişti – şi a numeroşi operatori care pun la dispoziţie timp, pasiune şi blândeţe”. (…) „Munca noastră contribuie la globalizarea solidarităţii şi a iubirii, nu a indiferenţei şi egoismului. În acest timp de Advent, încărcat de speranţa venirii lui Mesia, ne îndreptăm din nou privirea spre o familie în dificultate, lăsată de oameni la voia întâmplării, dar vedem mai ales încrederea în voinţa Părintelui Ceresc şi cultivăm conştiinţa că în planurile sale este întipărită urma unui artist care duce la capăt o capodoperă”.

La rândul ei, Elisabetta, o mamă peruviană, a spus Papei Francisc că cei de la dispensar au oferit îngrijiri medicale copilului ei de când avea mai puţin de un an. „Suntem fericiţi că în această dimineaţă eşti aici cu noi, cei de la dispensarul Sf. Marta. Prezenţa ta, Sfinte Părinte, ne surprinde şi ne dăruieşte întotdeauna momente de blândeţe şi de bucurie. (…) Suntem bucuroşi pentru că, în fiecare zi, ne ajuţi să-l întâlnim pe Isus. Dragă Papa Francisc – a încheiat mama peruviană – aceşti copii ai noştri primesc astăzi cel mai frumos cadou de Crăciun pe care şi-l puteau închipui: surâsul tău, mângâierea ta, îmbrăţişarea ta!”

Aici, serviciul audio: RealAudioMP3

(rv – A. Dancă)








All the contents on this site are copyrighted ©.