Republica Guineea Bissau: zi de rugăciune şi post pentru pace
(RV 10 dec 2013) În perioada liturgică a Adventului, episcopii celor două
dieceze din Republica Guineea Bissauau invitat comunităţile diecezane
la o Zi de post şi rugăciune, pe 13 decembrie, pentru pacea în lume, continentul
african şi în special în Guineea Bissau.
Conform
informaţiilor primite de agenţia de presă Fides, în prezentarea iniţiativei lor episcopii
au spus că au propus această zi de rugăciune şi post pentru pace cu speranţa că liderii
mondiali, africani, în special din Guineea Bissau se vor gândi la cei mai săraci dintre
săraci, iar spiritul democratic va umple inimile tuturor, mai ales ale politicienilor
şi ale militarilor de care depinde în mare măsură consolidarea păcii.
În unire
cu celelalte comunităţi care şi-au arătat solidaritatea faţă de populaţia din Filipine
afectată de taifunul Haiyan, episcopii recomandă tuturor comunităţilor parohiale ca
„fructul postului de pe 13 decembrie să fie destinat victimelor acestei catastrofe
naturale”.