2013-11-29 14:30:28

Uniformizarea din spatele unei aparente gândiri libere: semnalul de alarmă al Papei Francisc


(RV – 29 noiembrie 2013) Creştinul gândeşte potrivit lui Dumnezeu şi de aceea refuză modul de a gândi superficial şi uniform vineri dimineaţă, în capela Casei Sfânta Marta din Vatican. Pontiful a explicat că, pentru a înţelege semnele timpului, un creştin nu trebuie să gândească doar cu mintea ci şi cu inima şi cu spiritul din interior. RealAudioMP3

Colegul nostru Alessandro Gisotti, de la serviciul central de documentaţie, introduce două fragmente din omilia Papei de la Sfânta Liturghie de vineri, 29 noiembrie:


Domnul îi învaţă pe discipoli să înţeleagă „semnele timpului”, semne pe care fariseii nu reuşesc să le înţeleagă. Papa Francisc s-a inspirat din Evanghelia zilei pentru a se opri asupra „gândirii creştine”. Cine-l urmează pe Isus, a explicat Papa, nu gândeşte doar cu mintea, „dar şi cu inima şi cu spiritul din interior”. Altfel nu poate fi înţeleasă „intervenţia lui Dumnezeu în istorie”.

Spiritul lumii, a insistat, „ar voi ca noi să urmăm calea uniformităţii” însă, aşa cum atrage atenţia Sfântul Paul, „spiritul lumii ne face să credem că este de fapt decizia noastră, de persoane libere”.

Papa Francisc: „Gândirea uniformizată, standardizată şi superficială este atât de răspândită. Spiritul monden nu voieşte ca noi să ne punem în faţa Domnului întrebarea: 'Dar de ce se întâmplă anumite lucruri?' Sau ne propune o gândire croită la comandă, după propriile preferinţe, de timpul: 'Eu gândesc după cum îmi place', spunându-ne că aşa este bine. Dar ceea ce nu voieşte spiritul lumii este tocmai tipul de gândire pe care-l cere de la noi Isus: gândirea liberă, avută de un bărbat şi o femeie care aparţin poporului lui Dumnezeu, conştienţi că salvarea este legată de apartenenţa la poporul lui Dumnezeu”.

„Iar Isus ne cere să gândim în mod liber, să reflectăm la ceea ce se întâmplă”, a spus Sfântul Părinte, atrăgând atenţia că singuri nu reuşim, că „avem nevoie de ajutorul Domnului” pentru a înţelege semnele timpului, „iar Duhul Sfânt” – a asigurat Pontiful – ne face acest dar: inteligenţa de a înţelege ceea ce se întâmplă, fără a urma explicaţiile mersului lumii după cum dictează spiritul mondenităţii:

Papa Francisc: „Care este calea voită de Domnul? Avem întotdeauna nevoie de spiritul de inteligenţă pentru a înţelege semnele timpului. Frumos este să-i cerem Domnului Isus harul trimiterii spiritului de inteligenţă, căci gândirea noastră este vulnerabilă, tinde să se uniformizeze, să urmeze propriile preferinţe. Să cerem în rugăciune o gândire conformă cu a lui Dumnezeu şi, cu această gândire care nu este doar a minţii, dar şi a inimii şi a sufletului, să căutăm înţelesul lucrurilor şi semnele timpului”.

Acesta este, aşadar, harul pe care trebuie să-l cerem azi Domnului: „Capacitatea pe care ne-o dăruieşte Duhul Sfânt”, pentru „a înţelege bine semnele timpului”.


R.V./A. Mărtinaş







All the contents on this site are copyrighted ©.