2013-11-29 20:16:51

Papa va efectua o vizită pastorală în parohia Romei "Sf. Ciril al Alexandriei" în prima duminică din Advent


RV 29 nov 2013. Duminică, 1 decembrie 2013, începând cu ora 16.00, Sfântul Părinte Papa Francisc va efectua o vizită pastorală în parohia Romei "Sf. Ciril al Alexandriei", din cartierul Tor Sapienza.

Cu această ocazie, Episcopul Romei va întâlni bolnavii şi pe cei botezaţi în actualul an pastoral, va spovedi câţiva enoriaşi şi va prezida Sf. Liturghie în cadrul căreia va administra Sacramentul Mirului unui grup de nouă adolescenţi. După Sf. Liturghie, Papa va întâlni membrii Consiliului Pastoral, din care fac parte circa 30 de operatori parohiali şi voluntari.

"Îl vom primi pe Sfântul Părinte într-o atmosferă de sobrietate şi autentică, prezentându-i ceea ce parohia trăieşte duminică de duminică", a spus pr. Marco Ridolfo, 40 de ani, care se află la prima sa experienţă ca paroh şi conduce această comunitate de 7 mii de oameni din august a.c. "În cartierul nostru - a spus preotul paroh - s-a dezvoltat în aceşti ani un mare simţ de solidaritate: suntem mereu gata să dăm o mână de ajutor pentru că ştim în prima persoană ce înseamnă sărăcia".

Parohia "Sf. Ciril al Alexandriei" a fost înfiinţată în urmă cu 50 de ani când cartierul era încă pe cale de construcţie. La început, pentru slujbele comunităţii, se folosea o capelă de mici dimensiuni. Câţiva ani mai târziu s-a construit casa parohială. "Structura parohială - continuă pr. Ridolfo - a fost consacrată de card. Vallini pe 29 septembrie 2012 (...) fiind în măsură să răspundă la exigenţele unui cartier care a crescut mult din anii '70 până astăzi".

Cu toate că zona oraşului în care se află parohia cuprinde mai multe întreprinderi romane importante, locurile de muncă sunt foarte puţine. Parohia răspunde la greutăţile familiilor după propriile puteri. "Centrul de primire, administrat de Fiicele Sf. Vincenţiu - a mai spus pr. Ridolfo - oferă asistenţă celor săraci, în special imigranţilor, aproape o mie de persoane. Parohia distribuie pachete alimentare şi hain dar, mai ales, îi ascultă pe cei care vin cu necazuri. Obiectivul nostru este să-i facem să simtă că Biserica este ca o a doua casă, unde să ne simţim bine primiţi unii de ceilalţi".

(rv - A. Dancă)







All the contents on this site are copyrighted ©.