„Curtea Neamurilor” la Berlin: atei şi credincioşi, aceleaşi întrebări şi aceeaşi
căutare
RV 28 nov 2013.S-a încheiat joi la Berlin o nouă ediţie a manifestării
cultural-religioase „Curtea Neamurilor”, iniţiativă de dialog dintre cei care
cred şi cei care nu cred lansată de Benedict al XVI-lea şi promovată de Consiliul
Pontifical al Culturii. Evenimentul a fost organizat în colaborare cu episcopatul
catolic german.
Trimisul special Radio Vatican, Stefan von Kempis, l-a
intervievat pe card. Gianfranco Ravasi, preşedintele departamentului
roman al culturii: ● „Începutul manifestării „Curtea Neamurilor” la Berlin
a avut o semnificaţie cu totul aparte pentru mine. Pe de o parte, au fost prezente
două personalităţi care, într-o manieră foarte severă şi riguroasă, şi-au prezentat
propria identitate. Chiar şi ateul, cel care nu crede, şi-a prezentat identitatea,
dar a făcut-o – şi acesta reprezintă un aspect bogat în semnificaţii – cu toate întrebările
care decurg fără încetare atât pentru cel care crede cât şi pentru cel care nu crede.
Altfel spus, atât a crede cât şi a nu crede, nu înseamnă simpla exprimare a unei teze,
ci afirmarea unei căutări care merge pe o anumită cale dar care are şi nenumărate
devieri posibile. De aceea cred că am atins, probabil, semnificaţia manifestării „Curtea
Neamurilor” la un nivel înalt, un dialog în care să se vadă raţiunile fundamentale
diferite, dar să se vadă şi modul în care parcursurile sunt atât de multiple încât
au nevoie de o contribuţie reciprocă”.
Primarul Berlinului, Worweit,
şi unul din colaboratorii săi – a remarcat colegul nostru – nu erau de acord cu viziunea
dumneavoastră asupra Berlinului ca „deşert religios” şi au afirmat că aici există
mai multe comunităţi religioase decât în oricare altă capitală europeană. Răspunde
card. Ravasi: ● „Eu vorbeam de deşert, dar într-un sens cu totul aparte.
Mă refer la acea problemă gravă care, în opinia mea, îi face să sufere atât pe cei
care cred cât şi pe cei care nu cred, problema pe care am menţionat-o în premisa mea:
este problema indiferenţei. Problema secularizării în sine – secularizarea poate fi
şi un element pozitiv – există atunci când, în schimb, are loc pierderea oricărei
întrebări, a oricărei interogaţii fundamentale. Acesta este deşertul, dar e un deşert
care, paradoxal, poate crea noi spaţii pentru religii. Este şi acesta unul din motivele
pentru care înfloresc atâtea oaze ale religiilor, tocmai pentru că societatea în ansamblul
ei se găseşte fără marile resorturi de întrebări şi de răspunsuri, se găseşte într-un
fel golită. Şi atunci, iată, profilul unui Papă Francisc, de exemplu, care trezeşte
interesul! Iată religiile, chiar şi cele mai ciudate curente mistice, care reuşesc
să trezească interesul!”