Pelerinaj cu moaştele Fericitului Vladimir Ghika în Arhidieceza de Bucureşti
(RV 18 nov 2013) Între 18 noiembrie 2013 şi 16 mai 2014 are loc în Arhidieceza
de Bucureşti pelerinajul cu moaştele Fericitului Vladimir Ghika, preot martir
beatificat pe 31 august, după cum informează site-ul oficial al Arhiepiscopiei
de Bucureşti, arcb.ro. Datele alese pentru pelerinaj nu sunt întâmplătoare,
preotul Vladimir fiind arestat pe 18 noiembrie 1952, iar pe 16 mai 1954 a murit
ca martir la închisoarea din Jilava. Pe 23 noiembrie, postulatorul cauzei de beatificare
a preotului Vladimir Ghika, pr. Francisc Ungureanu, va fi invitat special al Parohiei
„Sf. Francisc de Assisi” din Bucureşti unde va susţine conferinţa
cu titlul „Confesiuni, amintiri, povestiri cu postulatorul cauzei primului sfânt modern
al românilor”.
Relicva cu moaştele Fericitului Vladimir va trece prin
toate parohiile diecezei pentru a-i „strânge în jurul lui pentru rugăciune, pentru
adorarea Preasfântului Sacrament, pentru aprofundarea chemării specifice fiecăruia
conform voinţei lui Dumnezeu”.
Pelerinajul va pregăti „prima comemorare liturgică
a Fericitului Vladimir, 16 mai 2014, care coincide cu aniversare a 60 de ani de la
jertfa sa” şi îi va ajuta pe credincioşi să înveţe de la preotul martir „ce înseamnă
iubirea de aproapele” şi cum să-i ceară să mijlocească pentru ei la Tatăl Ceresc.
Prima
parohie în care moaştele noului fericit vor putea fi venerate până pe 24 noiembrie
este Parohia „Sf. Francisc de Assisi” din Bucureşti, pe 24 noiembrie moaştele vor
fi duse la Ploieşti, la Parohia unde vor rămâne până pe 27 noiembrie, urmând ca în
perioada imediat următoare moaştele să fie duse la: Parohia Adormirii Maicii Domnului
din Predeal / Sf. Nicolae din Azuga, Parohia Sf. Fecioară Maria Neprihănit Zămislită
din Drobeta Turnu Severin, Parohia Sf. Lucia din Greci.